Ideea de „şlagăr” sau, altfel spus, de „hit” este cel mai adesea asociată celebrelor melodii care au fost şi încă sunt la mare modă, cum ar fi cele ale unor formaţii ca Beatles, ABBA, Spice Girls sau ale unor solişti pop-rock, dar cele mai cunoscute melodii şi cu siguranţă mult mai longevive sunt fragmentele de mare popularitate din muzica clasică.

Pianistul Mihai UngureanuFoto: Orchestrele si Corurile Radio

Două astfel de „hit-uri” ale romantismului muzical rus, cântate peste tot în lume şi devenite parte „subconştientă” a vieţii cotidiene vor fi reunite în concertul de la Sala Radio programat vineri, 7 februarie (19.00): Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de RACHMANINOV şi Dansurile polovţiene (din opera „Cneazul Igor”) compuse de conaţionalul său, BORODIN.

Dacă prima lucrare a inspirat tema principală a cântecului „All by Myself ” devenit cunoscut mai ales prin interpretarea lui Céline Dion, dar a făcut parte şi din coloana sonoră a unui mare număr de pelicule cinematografice, Dansurile polovţiene au fost utilizate de Julio Iglesias sub titlul „Quiéreme” („Iubeşte-mă”) în albumul său „Emociones ”.

Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră – interpretat de Orchestra Nationala Radio, solist Mihai Ungureanu - este cea mai populară creaţie a lui Rachmaninov, considerat ultimul mare romantic al muzicii clasice. „A compune muzică este parte a vieţii mele la fel cu a respira şi a mânca. Compun muzică pentru că trebuie să dau o formă sentimentelor mele, la fel cum vorbesc pentru că trebuie să îmi rostesc gândurile.” - spunea compozitorul.

Puternic influenţată de folclorul rus, opera „Cneazul Igor” a lui Borodin are la bază poemul anonim „Cântec despre oastea lui Igor” (sec. al IX-lea), iar Dansurile polovţiene (popor nomad de sorginte turcească) sunt cea mai apreciată parte a lucrării, devenite celebre mai ales după interpretarea coregrafică în cadrul stagiunilor “Baletelor ruse”, la Paris, în 1909.

Pe lângă cele două partituri, tot în interpretarea Orchestrei Nationale Radio, veţi asculta şi uvertura operei „Cneazul Igor”, întregul eveniment derulându-se sub bagheta dirijorului chinez JIN WANG.

Muzicianul a studiat dirijatul de orchestră la Conservatorul din Beijing şi apoi la Academia de Muzică din Viena, având şansa de a se perfecţiona cu reputaţi maeştri ai baghetei ca Zubin Mehta sau Leonard Bernstein. A fost invitat la pupitrul unor prestigioase ansambluri precum Orchestra Simfonică Radio din Berlin, Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Orchestra Naţională din China, Filarmonica din Seul, Orchestra Simfonică din Singapore etc.

Invitat special al serii este pianistul Mihai Ungureanu, cu un palmares variat de concerte pe mai multe continente, al cărui nume este în ţară strâns legat de Filarmonica Oltenia din Craiova. Este în prezent director artistic al instituţiei, a ocupat poziţia de director general şi, în calitate de solist concertist al ansamblului, a susţinut numeroase concerte la sediu, dar şi turnee în Italia, Germania, Franţa, Elveţia, Spania, Gibraltar.

Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio, pregătit de dirijorul Dan Mihai Goia, informeaza Orchestrele si Corurile Radio Romania.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro , în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.