Nicolas Sarkozy, candidatul Dreptei, a castigat alegerile prezidentiale din Franta cu 53% din sufragii, cu 6% mai mult decat adversara sa socialista Segolene Royal, potrivit cotidianului belgian Le Soir, care prezinta rezultatele Institutului Ipsos - Dell. Rata de participare la vot a atins un nivel record, 75,11%, ce nu a mai fost depasit din 1965. Sarkozy este cel de-al 23-lea presedinte al Frantei.

Franta si-a ales, duminica, noul presedinte, dupa doua mandate ale lui Jacques Chirac la Palatul Elysee.

Segolene Royal este prima femeie din istoria Frantei care a ajuns in al doilea tur de scrutin.

Ultimele sondaje sustin ca presedintia franceza ramane tot la dreapta esichierului politic. Nicolas Sarkozy este favorit in fata socialistei Segolene Royal, prima femeie din istoria Frantei care ajunge in al doilea tur de scrutin.

Update: Ora 9.00 (8.00 - ora Frantei). Birourile de vot s-au deschis in toata Franta, unde peste 44 de milioane de oameni sunt asteptati la urne.

Update: Ora 13:00. Rata de participare la alegerile prezidentiale din Franta a atins un nivel foarte ridicat de 34,11%, cu aproape trei procente mai mult decat in primul tur, desfasurat pe 22 aprilie.

Update: Ora 13:30 Segolene Royal a votat in circumscriptia sa electorala din Melle

Update: Ora 14:00 Nicolas Sarkozy a votat la Neuilly, langa Paris, orasul unde a fost primar timp de 19 ani.

Update: Ora 17:00 Rata de participare la alegerile prezidentiale din Franta a atins un nivel foarte ridicat, 75,11% la suta.

Update: Ora 18:00 Presa belgiana, citata de Reuters, il anunta castigator pe Nicolas Sarkozy, cu un procent de 53-54 la suta din voturi.

Update: Ora 21:00 Nicolas Sarkozy a castigat alegerile presidentiale din Franta.

Sectiile de votare s-au deschis la ora locala 8:00 (9:00 - ora Romaniei) in Hexagon, unde peste 44 de milioane de oameni sunt asteptati la urne.

Potrivit sondajelor, Sarkozy e castigator

Ultimele sondaje dinaintea turului doi il indica drept invingator al scrutinului pe Nicolas Sarkozy. El a castigat - dupa dezbaterea televizata de miercuri seara - 2,5 procente din intentiile de vot.

Vineri, au fost date publicitatii rezultatele a doua sondaje: unul arata ca Sarkozy va iesi presedinte cu 54,5% din voturi, fata de 45,5%, cat va obtine Segolene, iar cel de-al doilea da un scor de 54 - 46 tot in favoarea lui Sarkozy. Specialistii in sondaje spun ca este foarte greu de imaginat ca votul de duminica va schimba prea mult raportul de forte.

Potrivit corespondentului Radio Romania Actualitati la Paris, Nicolas Sarkozy nu s-a lasat luat de valul procentelor din sondaje si a declarat ca ramane concentrat pana la inchiderea urnelor, pentru ca deocamdata nimic nu s-a jucat. Cu toate acestea el nu se abtine sa se gandeasca deja la legislativele din iunie.

"Daca voi fi ales presedinte, ma voi angaja cu toata forta in batalia care sa ne aduca majoritatea in Adunarea Nationala, pentru a putea pune in practica proiectul meu"- afirma, vineri, la un post de radio, Nicolas Sarkozy.

Profilul celor doi candidati

  • Nicolas Sarkozy: liderul Uniunii pentru o Miscare Populara (UMP)

    In varsta de 52 de ani, Nicolas Sarkozy este reprezentantul unui partid de centru dreapta, aflat la guvernare din 2002. Potrivit BBC, Sarkozy este casatorit de doua ori si are trei fii, doi din prima casatorie si un al treilea cu actuala nevasta, Cecilia Sarkozy.

    Cariera politica a lui Sarkozy:
  • 1978 - 1983 consilier municipal, Neuilly
  • 1983 - 2002 primar, Neuilly
  • din 2002, presedinte la Consiliului general Hauts de Seine
  • 1993 - 1995 ministru al bugetului
  • 2002 - 2004 ministru de interne
  • 2004 ministru al economiei si finantelor
  • din 2004, lider UMP
  • 2005 - 2007 ministru de interne

  • Segolene Royal: candidata Partidului Socialist

    Prima femeie cu sanse de a deveni sef de stat din istoria Frantei, (53 de ani), a fost apropiata fostului presedinte Francois Mitterrand si a detinut portofoliu de ministru in mai multe randuri in guvernele socialiste. Potrivit BBC, Segolene Royal este mama a patru copii, tatal fiind liderul Partidului Socialist.

    Cariera politica:
  • din 1988 aleasa deputata in departamentul Deux Sevres
  • 1992 - 1992 ministru al mediului
  • 1997 - 2000 ministru al invatamantului scolar
  • 2000 - 2002 ministru al familiei si persoanelor cu handicap
  • din 2004 presedinte la Consiliului Regional Poitou Charentes


    Posibili premieri ai Frantei

    Ambele partide (atat UMP cat si Partidul Socialist) au inceput sa vehiculeze numele unor potentiali prim-ministri, care vor fi, de la jumatatea acestei luni, purtatorii de steag ai campaniei pentru alegerile parlamentare.

    Daca dreapta va castiga alegerile din iunie, premier ar putea fi Francois Fillon, iar in cazul in care guvernul ar fi format de socialisti, in fruntea lui s-ar afla Dominique Strauss-Kahn.

    Sectiile de votare se vor inchide la 20 ora locala, 21 ora Romaniei, cand sunt asteptate si primele rezultate ale sondajelor la iesirea de la urne.