Au trecut deja citeva zile de la startul campaniei, dar cu toate acestea atmosfera electorala inca nu s-a incins. Dezbaterile intre candidati sint putine si destul de plictisitoare. Nastase evita o confruntare fata in fata cu Basescu. Doar la intilniri mondene sau inaugurari, cei doi apuca sa-si trimita sageti. In rest, fiecare isi recita partitura.

In discursul Aliantei PNL-PD si cel al Uniunii PSD+PUR pot fi identificate deja principalele teme de atac.

Uniunea PSD+PUR. Atacanti: Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Geoana si Mihai Tanasescu. Candidatul la presedintie si cel desemnat pentru functia de premier sint ajutati la scena deschisa de seful statului, care urmeaza sa revina in PSD.

Iliescu a si preluat principalul mesaj al Uniunii, transformat in slogan de campanie - “Impreuna pentru viitorul Romaniei”, indemnind la un vot “pentru a continua ceea ce s-a facut bun in ultimii ani”.

Promisiunea integrarii in Uniunea Europeana si succesele diplomatice sint piesele centrale din discursul lui Nastase, care isi cultiva intens imaginea de lider european, acuzind “lipsa de anvergura” a principalului sau adversar, Traian Basescu. Opozitia si presa critica insa puternic implicarea lui Iliescu.

Sefului statului i se reproseaza ca incalca Legea fundamentala, Constitutia, care ii impune neutralitate politica. Pe de alta parte, Iliescu se apara invocind “dreptul sau de cetatean de a candida si de a fi ales”. A doua tema de campanie, dupa “continuitate”, este “dezastruoasa guvernare dintre 1996-2000”.

Nastase s-a folosit chiar de bani publici pentru a edita, la guvern, o carte cu date statistice prin care incearca sa demonstreze ca performantele guvernarii PSD sint superioare guvernarii CDR. Volumul se incheie intr-o nota propagandistica, indemnind la vot pentru Adrian Nastase si PSD. A treia tema - curatirea partidului, prezentat drept “noul PSD”.

Candidatul Uniunii a repetat, in timpul aparitiilor sale televizate, ca “nu mai sint baroni in PSD”. E o tema exploatata cu prudenta pentru ca experimentul alegerilor interne care ar fi trebuit sa duca la “schimbarea la fata” a partidului a esuat. Listele parlamentare au fost intocmite, in final, tot cu candidati parasutati de la centru.

Cele trei teme - continuitatea, comparatia cu fosta guvernare si schimbarea la fata a partidului - plaseaza PSD pe pozitii defensive. Compensate din plin cu a patra mare tema de campanie - atacul impotriva lui Traian Basescu, candidatul Aliantei la presedintie.

“Basescu n-are fata de presedinte”, “Basescu - antioccidental”, “Basescu - populist”, “Basescu il imita pe Vadim”, “Basescu - disparitia flotei” - sint doar citeva dintre cele mai uzitate abordari ale pesedistilor. De cele mai multe ori, in discursul candidatilor PSD, temele de atac sint combinate.

“De la 15 mii de specialisti in perioada in care Traian Basescu si Calin Tariceanu erau ministri in guvernele CDR, am ajuns practic la un singur specialist, bun la toate - Traian Basescu”, afirmase recent Geoana. Desemnat pentru functia de premier, Geoana nu s-a mai facut remarcat, dupa cele doua-trei confruntari televizate, cu alte iesiri publice.

Alianta PNL-PD. Atacanti: Traian Basescu, Calin Popescu-Tariceanu, Adriean Videanu si Mona Musca. Rolul de vioara intii ii revine candidatului Aliantei la presedintie, Traian Basescu. Nominalizat pentru functia de premier, Calin Popescu-Tariceanu n-a stralucit in dezbateri, fiind uneori chiar dominat de Mircea Geoana.

Un discurs mai agresiv are mai degraba Videanu, liderul PD reusind in confruntarile directe sa-l puna in dificultate pe ministrul finantelor, Mihai Tanasescu. Tema centrala in discursul liderilor PNL si PD este coruptia, iar mesajul justitiar e cuprins si in sloganul Aliantei: “E timpul Dreptatii. E vremea Adevarului”.

“PSD a adus coruptia la rangul de politica de stat” - pare sa fie principala tema de atac. Pe Ion Iliescu, devenit locomotiva PSD si toiagul lui Nastase in cursa pentru Cotroceni, Alianta D.A. il face direct responsabil de proliferarea coruptiei, fiind cel care n-a actionat niciodata, desi a criticat in multe rinduri coruptia.

Despre Adrian Nastase, liderii Aliantei spun ca este cel care-i protejeaza pe corupti, pe baroni si, mai nou, ca imparte bani publici fara licitatii. A doua tema importanta, prin care Alianta incearca sa faca o diferenta cit mai vizibila intre programul sau si cel al Uniunii, este politica fiscala.

Alianta PNL-PD bate moneda pe cota unica de impozitare de 16 la suta, explicata ca un stimulent economic pentru intreprinzatori si o baza pentru dezvoltare economica, pe cind Uniunea sustine varianta impozitarii progresive, pe motiv ca ii protejeaza in acest fel pe cei cu venituri reduse. A treia tema, mai putin exploatata in ultima vreme, este libertatea presei.

Liderii Aliantei, in special prin vocea vicepresedintelui PNL Mona Musca, acuza puterea ca si-a subordonat presa si ca exercita presiuni economice asupra televiziunilor, incercind astfel sa mentina un control cit mai puternic asupra lor. Din discursul lui Traian Basescu se degaja o a treia tema de campanie: transformarea presedintelui din “jucator” in “spectator”.

Peste tot unde tine discursuri, Basescu promite ca va “lucra cot la cot cu primul-ministru” si ca se va implica in rezolvarea problemelor cetatenilor. Tema discutabila din punct de vedere constitutional, intrucit Legea fundamentala limiteaza, cel putin teoretic, posibilitatea sefului statului de a se implica in chestiuni executive, acestea fiind atributul guvernului.