Acumularea actiunilor lichide continua

de     Capital
Vineri, 17 decembrie 2004, 0:00


Desi valoarea tranzactiilor a scazut usor, aceasta s-a mentinut si saptamana trecuta peste 560 miliarde de lei, aproape 20 milioane de dolari. Cotatiile bursiere si-au mentinut trendul de crestere, indicii BET si BET C inregistrand noi maxime istorice. Inca o saptamana de crestere la Bursa de Valori Bucuresti.

Indicii BET si BET C au consemnat noi maxime istorice, fata de saptamana precedenta inregistrand cresteri de 2,68%, respectiv 1,92%. Influenta decisiva asupra cresterii pietei a avut-o sectorul petrolier prin cele doua principale companii: Rompetrol Rafinare si Petrom. Nici sectorul bancar nu a avut o evolutie rea, Banca Transilvania inregistrand un nou maxim istoric (8.350 lei/actiune).

Cea mai buna evolutie la nivelul pretului a fost inregistrata de Rompetrol Rafinare, pretul de referinta crescand saptamana trecuta cu 5,86%. Motivele care au determinat aceasta evolutie au fost majorarea capitalului social si raportarea unor rezultate nete pozitive si in crestere in ultimele trei luni, conform standardelor IAS.

Astfel, Consiliul de administratie a aprobat majorarea capitalului social cu 5.239 miliarde de lei. Actionarii de la data de inregistrare (21 decembrie 2004) vor putea subscrie 300 de actiuni la pretul de 1.000 lei/actiune pentru 1.000 detinute. Deoarece cotatia in piata este sub pretul de subscriere, investitorii s-au grabit sa cumpere actiuni din piata ca sa isi pastreze participatia.

In acelasi timp cu anuntul despre majorarea capitalului social, conducerea societatii a comunicat ca Rompetrol Rafinare a reusit sa obtina in ultimele trei luni, pentru prima data in ultimii ani, profit net conform standardelor internationale de contabilitate (IAS) (in luna septembrie un profit net de 0,9 milioane dolari, in octombrie - 3,5 milioane dolari, iar in noiembrie, cinci milioane

dolari). Petrom Bucuresti a anuntat rezultatul subscrierii in cadrul operatiunii de majorare a capitalului social. Din cele 18,74 miliarde de actiuni oferite spre subscriere, doar aproximativ un miliard de actiuni nu au fost subscrie. Astfel, in conturile Petrom au intrat 17.790 miliarde de lei, valoare cu care se va majora capitalul social.

O data cu majorarea capitalului social, a fost finalizat si procesul de privatizare a companiei, eveniment care a fost primit pozitiv de catre investitori. Astfel, pretul de referinta a crescut cu 4,65%, valoarea totala a tranzactiilor incheiate saptamana trecuta depasind 100 miliarde de lei.

Dintre bancile listate la Bursa de Valori Bucuresti, cea mai tranzactionata, din punctul de vedere al valorii a fost Banca Transilvania, cu 81 miliarde de lei, in timp ce Banca Romana pentru Dezvoltare a generat tranzactii de 42 miliarde lei.

Brokerii pun interesul mai mare al investitorilor fata de actiunile TLV pe seama politicii de distribuire a profitului net al companiei, care, in ultimii ani, a capitalizat profitul, acordand astfel actiuni gratuite actionarilor, metoda mult mai avantajoasa, la preturile actuale din piata, decat acordarea de dividende.

In ultima sedinta de saptamana trecuta, au fost reintroduse la tranzactionare actiunile Banca Comerciala Carpatica, suspendate pentru schimbarea valorii nominale de la valoarea de 2.000 lei/actiune la valoarea de 1.000 lei/actiune. Daca cu o saptamana inainte de splitare pretul de referinta varia intre 7.500 lei si 8.

150 lei/actiune, in sedinta de vineri, investitorii au cumparat actiunile bancii cu preturi cuprinse intre 4.120 lei si 4.330 lei/actiune.



















40 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri