Neaga:"Becali e un mincinos"

de Octavian Cojocaru     Evenimentul Zilei
Luni, 21 februarie 2005, 0:00


La plecarea spre Coreea, golgeterul din Ghencea a pus tunurile pe patronul de la Steaua
“Telenovela Neaga” si-a consumat ieri cel mai incins episod. Atacantul izgonit din Ghencea a plecat spre Coreea, unde va juca pentru formatia Chunnam Dragons timp de trei ani, pentru un salariu anual de 400.000 de dolari. Inainte de plecare, Rica a pus tunurile pe Gigi Becali, patronul Stelei, principalul vinovat pentru plecarea golgeterului din Ghencea.

Daca pina acum a “tras” doar in antrenorul Zenga, cel care e doar un executant al ordinelor conducatorilor, Neaga a avut curajul sa-l infrunte pe Gigi Becali. “Cutremurul” din Ghencea ar putea avea replici periculoase, deoarece fanii, satui de dictatura lui Becali si Stoica, si de slugarnicia lui Zenga, au anuntat proteste de amploare.
“Nu mai exista cale de intoarcere si nu vreau sa fiu calcat in picioare de nimeni. Trebuie sa lamuresc lucrurile si sa ii dau o replica si lui Gigi. Lui nu-i plac jucatorii cu personalitate. Eu m-as intoarce oricind la Steaua, dar actualii conducatori sigur nu ma mai vor”, a spus ieri la prinz Rica Neaga.

Mai avea contract trei ani si jumatate

Neaga a ajuns la Aeroportul “Henri Coanda” in jurul orei 16.00 si a prezentat tricoul formatiei Chunnam Dragons, cu numarul 25, acelasi pe care l-a purtat si la Steaua, si numele sau inscris cu caractere coreene. Ex-pitesteanul a tinut sa arate ca patronul Gigi Becali a mintit de mai multe ori pe parcursul acestui scandal.

“A spus ca am 27 de ani si ca in vara m-ar fi pierdut gratis, fiindca mi s-ar fi terminat contractul. Nu este adevarat. Am doar 25 de ani si mai aveam contract de un an si jumatate, plus un alt contract, semnat in alb, pe o perioada de doi ani. Si Gigi a zis ca n-am caracter! Sa vedeti care e caracterul lui Becali. Daca Gigi a vrut sa scape de mine, iata ca a reusit”, a explodat Rica.

Daca raminea, juca in Divizia C!

Neaga l-a “atins” si pe presedintele Mihai Stoica, alt “pion otravit” de la Steaua. “Daca Meme are caracter, sa spuna ce am discutat in hotelul de la Cusago. I-am spus ca nu mai vreau sa plec, iar el l-a sunat pe Gigi. Sa spuna ce i-a zis acesta la telefon! Poate ca ajungeam si eu ca Miu”, a continuat Neaga.

Daca ar fi refuzat transferul, Neaga ar fi urmat sa joace pe toata perioada contractului la satelitul Steaua II, care joaca in Divizia C! Golgeterul stelist l-a pus la punct si pe Walter Zenga: “Daca stiam de pe 10 ianuarie ca o sa plec in Coreea (n.r. - cum l-a acuzat antrenorul), n-as mai fi plecat in cantonamentul din Cipru.

I-am urat bafta, iar dupa meciul de la Valencia, i-am spus ca mi-a facut o nedreptate”.

Vindut si pentru 200.000 de dolari!

Rica Neaga a mai declarat ca primul care l-a atentionat ca va fi indepartat a fost Marian Aliuta. Mijlocasul a plecat dupa primele doua etape din actualul campionat, dupa care a avut o cearta violenta cu presedintele Mihai Stoica. “Acum il cred pe Aliuta. Mi-a spus ca eu voi fi urmatorul dat afara. Stia asta de la Becali”, a mai mentionat Neaga.

“I-a propus lui Aliuta sa ma cumpere si pe mine cu 200.000 de dolari. Regret ca n-am plecat cind am avut o oferta foarte avantajoasa (n.r. - in vara anului 2004, de la Alania Vladikavkaz)”, a declarat fotbalistul.

“L-as fi jignit daca il cumparam”

Rapidistul Marian Aliuta a fost singurul fotbalist care l-a condus pe Neaga la aeroport. “Nu stiu ce s-a intimplat la Steaua. Nu mai sint acolo si nu e problema mea ce se intimpla la acel club. Nu eram noi jucatori cu gura mare. Pentru Rapid e bine ca a plecat Neaga, avem sanse mai mari la titlu. El merita sa joace la Valencia.

Rica e prietenul meu si l-as fi jignit daca l-as fi cumparat, cind mi-a propus Gigi Becali asta. Oricum, el valoreaza mult mai mult. Nu cred ca suporterii Rapidului se vor supara ca l-am condus pe Rica. El e prietenul meu si, la rindul lui, a venit pe Giulesti, la meciul Rapid-Dinamo”, a spus fostul decar al Stelei.

Rica Neaga a mai dezvaluit faptul ca toti coechipierii l-ar fi insotit la aeroport, dar nu au facut-o de teama ca gestul lor i-ar putea supara pe conducatorii clubului. Atacantul originar din Pitesti s-a despartit de fostii colegi simbata, cind le-a oferit cite o bere. Numai Ogararu si Dica n-au raspuns invitatiei fostului lor coechipier.

Oferit rivalilor de la Dinamo!

In incercarea disperata de a scapa de un jucator incomod, Gigi Becali nu s-a dat inapoi de la nimic. Inainte sa apara oferta de la Chunnam Dragons, latifundiarul din Pipera l-a oferit pe Neaga lui Dinamo, solicitind in schimb suma de 400.000 de dolari. Ioan Andone, antrenorul formatiei Dinamo, a spus la o intilnire cu suporterii: “Mi-a fost oferit Neaga cu 400.000 de dolari.

Nu l-am adus pentru a evita un nou razboi cu galeria, cum a fost in cazul Danciulescu”. Gigi Becali n-a refuzat niciodata sa dea curs ofertelor venite de la rivale, daca interesul sau a fost sa scape de anumiti fotbalisti. Astfel, el a permis transferul lui Danciulescu, la Dinamo, si al lui Aliuta, la Rapid.

Urmeaza Hamutovski si Florentin Dumitru

Gigi Becali a anuntat ca va continua curatenia lotului, anuntind ca va da afara inca un jucator. Neaga n-a vrut sa spuna numele celui care va fi disponibilizat, dar, indirect, a confirmat ca lui Hamutovski i se cauta pretexte pentru o plecare fortata. “S-a spus ca m-am batut cu el in Italia, dar n-a fost chiar asa. La orice echipa, dupa ce stai o luna in cantonament, intervin si altercatii.

Au mai fost si altele. Nu m-am batut si nu m-am scuipat cu Hamutovski”, a declarat Neaga. Atit portarul Vasili Hamutovski, cit si mijlocasul dreapta Florentin Dumitru nu sint pe placul conducatorilor, care-i banuiesc ca au, in continuare, o relatie apropiata cu selectionerul Victor Piturca. Portarului din Belarus nu i s-a iertat faptul ca a plins la despartirea de Piturca.

In urma acestui scandal, Steaua ar putea ramine fara portarul titular si cel mai bun pasator din echipa. “Poate sa-i dea pe toti afara, asa cum a zis”, a fost singura declaratie a lui Neaga pe tema “proscrisilor”.

Ciini, doar in farfurie

Neaga nu s-a aratat oripilat de gusturile culinare ale coreenilor, care, printre altele, maninca si ciini. “Daca n-am cum sa maninc “ciini” pe teren, in retur, o sa maninc ciini in farfurie. O sa ma acomodez si cu asta”, a incheiat Neaga.















55 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică