Lovitura de teatru

Parlamentul European primeste in septembrie observatorii romani si bulgari

de     HotNews.ro
Vineri, 13 mai 2005, 0:00


Parlamentul European va invita parlamentari romani si bulgari sa participe ca observatori inca din septembrie 2005, ca urmare a deciziei sefilor principalelor grupuri parlamentare. Acestia s-au razgindit in privinta aminarii, propuse chiar de ei, care facea ca observatorii romani si bulgari sa participe la lucrarile PE abia in 2006.
Presedintele Parlamentului European, Josep Borell, a propus joi ca parlamentarii din Europa de Est sa vina la Strasbourg si Bruxelles imediat dupa vacanta de vara. Romania ca avea 35 de obsrvatori, iar Bulgaria 18. Ei vor ajunge in Parlamentul European inca din 5 septembrie 2005, si nu din ianuarie 2006, asa cum decisesera acum o saptamina aceiasi parlamentari europeni care acum s-au razgindit.
Reamintim ca decizia de aminare a accesului est-europenilor, desi motivata prin considerente economice, si nu politice, a produs o nemultumire majora in rindul opiniei publice din Romania si Bulgaria. In aceste tari, decizia a fost vazuta ca un semnal al aminarii din ce in ce mai probabile a aderarii lor efective la Uniunea Europeana.















26 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică