Prin vanzarea si rascumpararea actiunilor Rompetrol Rafinare la un pret de cateva ori mai mare, societatea controlata de Patriciu a pierdut, in favoarea unei firme cipriote, sase milioane de euro.

Omul de afaceri Dinu Patriciu este cercetat pentru noi infractiuni, in dosarul Petromidia. Procurorii de la Parchetul General au inceput urmarirea penala impotriva sa si a altor trei persoane, pentru comiterea infractiunilor de spalare de bani si manipulare a pietei de capital.

Patriciu a fost chemat, ieri, de procurorii DIICOT, pentru a i se prezenta invinuirile.

Dosarul vizeaza modul in care au fost tranzactionate la bursa un miliard de actiuni ale Rompetrol Rafinare Constanta si are la baza rapoarte si sesizari ale Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor si ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.

La ora 11 fix, Patriciu a coborat din limuzina sa Mercedes, pasind increzator treptele Parchetului General. Pe un ton optimist, omul de afaceri a declarat, inainte de audieri, ca spera ca se va stabili adevarul si anchetatorii vor tine cont de concluziile inspectorilor CSM, care au verificat legalitatea procedurilor parcurse in cazul sau.

Cateva ore mai tarziu, dupa ce a aflat despre noile acuzatii, Patriciu a recunoscut ca este suparat, insa a calificat drept nefondate si chiar comice invinuirile aduse de procurori.

Patriciu si Philip Stephenson, un membru al CA al societatii, au semnat, la data de 5 aprilie 2004, pentru si in numele SC Rompetrol SA, cu sediul in Bucuresti, un contract de investitii financiare cu SSIF Alpha Finance SA, reprezentata de Dimitrios Tamvakas si Aldea Florin Iulian. Procurorii au analizat pas cu pas cele intamplate cu actiunile RRC.

Astfel, la 7 aprilie 2004, Hart Colin Richard, reprezentant al Saltville Limited Cipru, a lansat, la ora 10.10, un ordin de cumparare pentru un miliard de actiuni RRC, la pretul de 116 lei pentru o actiune.

La 10.14, ordinul de vanzare a fost preluat de Aldea, care l-a introdus in sistemul de tranzactionare.

Analizand ordinele de bursa, anchetatorii au observat ca inainte ca Rompetrol sa introduca in sistem ordinele de vanzare la pretul de 116 lei pentru o actiune, ceilalti participanti la tranzactii afisau ordine de vanzare pentru actiuni RRC la preturi cuprinse intre 440 si 1500 lei.

Potrivit procurorilor, ordinele de vanzare si cumparare lansate de Stephenson si Hart au influentat si condus la fixarea si mentinerea unui pret nejustificat si anormal de deschidere si tranzactionare pentru simbolul RRC de 116 lei/actiune, pret artificial la care a fost asigurat transferul unui numar de un miliard

actiuni RRC de la Rompetrol la Saltville Limited Cipru.

Din datele Bursei de Valori Bucuresti, imediat dupa continuarea sedintei de tranzactionare, incepand cu ora 10.

25, Saltville Limited a transferat actiunile achizitionate la pretul de 116 lei, la preturi cuprinse intre 250 si 300 lei, catre mai multi clienti ai Alpha Finance si ai altor participanti la sedinta. Printre ei, nume sonore, precum cel al Cameliei Voiculescu, aceasta cumparand 476.663.

000 actiuni, la pretul de 250 de lei pentru o actiune. Desi Voiculescu plasase ordinul de cumparare la ora 10.17, inainte ca ultimele ordine de vanzare la 116 lei ale SC Rompetrol sa fie introduse in sistem, cele peste 400 de milioane de actiuni au fost achizitionate la pretul mai mare, de la Saltville, si nu direct de la Rompetrol.

Prin acesta operatiune, Rompetrol a pierdut, in favoarea Saltville, prin neincasarea diferentei de pret, suma de 63,8 miliarde lei. Un alt cumparator de actiuni RRC a fost Verestoy Attila, care a luat 63.403.500 actiuni, la pretul de 300 lei bucata.

Pe aceeasi lista se regaseste si numele lui Rosca Stanescu Sorin Stefan, care a cumparat 6.565.000 actiuni RRC, la pretul de 300 lei pentru o actiune.

Prin intermediul Alpha Finance, la data de 15.04.2004, Rompetrol si Saltville Limited au incheiat pe piata Deal, auxiliara pietei Regular, o tranzactie de tip cross, avand ca obiect 252 milioane actiuni RRC, la valoarea de 690 lei pentru o actiune.

Astfel, cele 252 milioane actiuni RRC, vandute anterior firmei cipriote, au fost rascumparate de Rompetrol, la un pret de aproape sase ori mai mare. In acest mod, Rompetrol a pierdut in favoarea firmei cipriote 144,6 miliarde lei. Daca sunt luate in calcul si operatiunile anterioare, pierderea depaseste suma de 200 miliarde lei.

Raportat la cursul BNR din 7.04.2004, este vorba despre peste sase milioane de dolari.

Anchetatorii au mai stabilit ca banii obtinuti de Saltville Limited din operatiunile pe piata de capital au fost repatriati prin transferuri interbancare efectuate de reprezentanti ai SSIF Alpha Finance, in special in conturi deschise la o banca din Limmasol – Cipru.