Presedintele il dezvaluie pe Calin Popescu Tariceanu (de Ion Cristoiu)

de Ion Cristoiu     Jurnalul National
Vineri, 4 noiembrie 2005, 0:00


Miercuri, 2 noiembrie 2005, ora 19:00 si ceva. Sosit din Grecia exact cand toate televiziunile difuzeaza principalele jurnale ale zilei (coincidenta, nu-i asa?), Traian Basescu face o declaratie de presa despre rezultatele vizitei sale pe taramurile Eladei.

A fost o vizita fara miza, una dintre acele calatorii peste hotare de dragul de a mai bifa intr-un punct in agenda de politica externa.

Si cu toate acestea, Traian Basescu binevoieste sa vorbeasca despre vizita pret de peste un sfert de ora, de parca s-ar fi intors dintr-o calatorie din spatiul intergalactic.

La Otopeni, in redactii, acasa in fata televizoarelor, jurnalistii sunt impartiti ca stare de spirit. Unii sunt uluiti ca presedintele o tine lunga cu vizita sa de doi lei in Grecia, in timp ce natiunea vrea sa afle punctul de vedere in uriasul scandal politic al telefonului buclucas.

Altii sunt nervosi la culme ca, in asteptarea momentului de politica interna, singurul pentru care au dat navala la Otopeni toate televiziunile, sunt constransi sa afle ca nu stiu ce doamna (blonda, oare?) din Parlamentul elen a fost impotriva admiterii Romaniei in UE.

Asupra unui adevar cad de acord cu totii: Exasperanta lungire a discursului prezidential sporeste incomensurabil tensiunea asteptarii si, prin asta, sporeste incomensurabil interesul pentru momentul dedicat intrebarilor.

Posibila ipoteza.

Specialist incontestabil in manipularea presei, Traian Basescu prelungeste dinadins asteptarea presei si, prin asta, a natiunii. Ceea ce va spune despre scandalul telefonului guvernamental va avea un impact urias: prin audienta si prin concentrarea telespectatorului.

Discursul despre vizita a luat sfarsit. Urmeaza momentul intrebarilor.

Cum era de asteptat, prima intrebare se refera la scandalul telefonului.

Presedintele raspunde ca va avea o discutie pe aceasta tema cu premierul Calin Popescu Tariceanu inainte de a face o declaratie.

Punct.

Urmeaza o pauza. O pauza lunga.

Nu e intaia oara cand Traian Basescu e asteptat la aeroport, dupa un voiaj extern, de catre televiziunile nerabdatoare sa-i smulga declaratii incendiare. De cele mai multe ori, Traian Basescu s-a multumit sa expedieze momentul intrebarilor, rezumandu-se la un raspuns, cel mult doua.

Judecandu-l dupa acest comportament devenit obisnuinta, jurnalistii de la Otopeni si din studiouri si redactii se asteapta ca presedintele s-o rupa din loc.

Nu se intampla asta.

Presedintele a tacut pentru a da posibilitatea sa i se puna alta intrebare. Dupa care iar a asteptat o intrebare. Surprinzator, aproape stupefiant, presedintele parea ca s-a indragostit de sala de la Protocol de la Otopeni.

Pentru a scapa de intrebari, un om politic da semne de neliniste, anunta obsesiv ca e ultima intrebare la care mai raspunde. Acum Traian Basescu nu numai ca nu dadea semne de nerabdare, dar, mai mult, le sugera jurnalistilor sa-l piseze cu intrebari. E gata sa stea acolo la taclale pana dimineata!

Astfel, prefacandu-se ca raspunde la intrebari, Traian Basescu a facut dezvaluiri senzationale despre momentul deja celebru al telefonului. Se vede asta din textul reprodus de Jurnalul National in numarul de fata.

Am aflat astfel ca, dupa ce a fost sunat de procurorul general in chestiunea interventiei lui Calin Popescu Tariceanu, domnia sa a trimis-o pe consiliera de serviciu sa-i aduca Constitutia.

De ce?

Se afla in fata unui conflict intre Juridic (intruchipat de procuror) si Executiv (intruchipat de premier) si voia sa afle daca Legea fundamentala ii da dreptul sa intervina.

Da, Constitutia ii dadea dreptul sa intervina. Si atunci, ne dezvaluie Traian Basescu, a rezolvat conflictul astfel: l-a asigurat pe "procurorul general ca procurorii de caz nu vor suferi consecinte, indiferent ce se va intampla!", si i-a spus premierului "sa-si vada de treaba".

Calin Popescu Tariceanu sustine intruna, de cateva zile, ca l-a sunat pe Ilie Botos doar pentru a se informa ce se intampla.

Pai, daca procurorul i-ar fi spus presedintelui ca premierul doar s-a interesat de caz, ar mai fi fost vorba de un conflict intre Juridic si Executiv? L-ar mai fi asigurat presedintele pe Ilie Botos ca procurilor de caz nu li se va intampla? Si i-ar mai fi spus Traian Basescu lui C.P. Tariceanu sa-si vada de treaba?

E limpede.

Sub inselatoarea infatisare a unor raspunsuri la intrebari, Traian Basescu a facut o dezvaluire senzationala: procurorul general l-a sunat pentru a i se plange ca premierul a facut presiuni asupra lui in cazul Dinu Patriciu.

Si l-a sunat pe presedinte, deoarece, asa cum a marturisit insusi Traian Basescu miercuri seara la Otopeni, in ianuarie 2005, le-a cerut procurorilor sa apeleze la el ori de cate ori oamenii politici de la Putere fac presiuni asupra lor.

Momentul de miercuri seara se devoaleaza, e ca unul bine pus la punct, incepand de la sosirea presedintelui exact la ora principalelor jurnale de Actualitati.

De cum a izbucnit scandalul, Traian Basescu a fost acuzat ca se afla la originea taraseniei. Luni, 31 octombrie, administratia prezidentiala a tinut sa precizeze printr-un comunicat ca presedintele nu e implicat in "dezvaluirile facute de doamna Elena Udrea".

Intreaga prestatie prezidentiala de miercuri seara, 2 noiembrie 2005, a stat sub semnul unui scenariu bine pus la punct.

Contrar asteptarilor, Traian Basescu n-a vrut sa se pronunte intr-un scandal de care e total strain. E treaba institutiilor sa se pronunte. Si institutiile statului se straduiesc sa se pronunte. CSM intreprinde o ancheta al carei final ar putea fi acesta:

CSM a ajuns la concluzia ca telefonul dat de Calin Popescu Tariceanu a fost o ingerinta in actul de justitie.

O ingerinta a primulu-ministru in actul de justitie e o grava incalcare a Constitutiei.

Concluzie, mai mult sau mai putin directa:

(1) Premierul trebuie sa demisioneze!

Presedintele nu se pronunta. Nu poate. In acelasi timp, domnia sa nu poate sa nu raspunda intrebarilor legitime ale presei. Ar fi acuzat de lipsa de transparenta.

In consecinta, raspunde. Facand dezvaluiri care spun clar, fara umbra de echivoc, ca premierul a incercat sa influenteze actul de justitie, dand telefon procurorului general in cazul dosarului penal Dinu Patriciu.

Asa cum s-a vazut din conferinta de presa de ieri, Calin Popescu Tariceanu n-are de gand sa demisioneze nici daca CSM se pronunta astfel.


















57 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă