Relatia neprincipiala dintre Executiv si Justitie a fost prilejul unui noi dispute intre Cotroceni si Palatul Victoria. Acuzat de presa ca a facut presiuni „telefonice" asupra procurorului general in dosarul Patriciu, premierul Tariceanu a fost luat la rost si de presedintele Basescu.

Desi, intre timp, a avut loc marea impacare - a cita oare? - relatiile dintre cei doi poli ai puterii politice par a fi tot mai deteriorate. Toata lumea asteapta acum o replica adevarata a presedintelui, care, aparent, a pierdut enorm in chestiunea Udrea/telefonul lui Tariceanu.

Este vorba atit despre pierderea consilierului Elena Udrea, cit si de pierderea de imagine suferita de presedinte prin recunoasterea publica a faptului ca a mintit intr-un interviu. Dar Basescu nu este omul care sa accepte atitea pierderi fara o strategie bine pusa la punct.

Cit despre Calin Popescu Tariceanu, acesta a refuzat sa ia in calcul varianta demisiei pe motive de morala. Pozitia sa a fost insa subrezita serios de aceasta poveste.