Si totusi, doi oameni castiga de pe urma de-credibilizarii accentuate a principalelor formatiuni politice din Romania. Cine a avut insomnii, stomac rezistent si nervi tari a putut sa-i urmareasca, luni noapte, evoluand in direct la televiziunea de apartament a lui Dan Diaconescu: Gigi Becali si Corneliu Vadim Tudor.
La ora actuala, PRM si PNG reprezinta bazinul de scurgere a nemultumirilor publice, accentuate dramatic de ultimele dezvaluiri privind averile demnitarilor si grupurile de interese trans-partinice. Situatia seamana intrucatva cu cea din 2000, cand speranta transformata repede in deceptie a asigurat PRM-ului un scor electoral record. Diferenta majora vine din diversificarea ofertei.
Vadim Tudor ramane magnetul pentru nostalgici si neadaptati, sedusi de discursul revansard si nationalist. Sta pe o baza solida si va mai atrage simpatii dintre pesedistii oripilati de baronii si ciocoii vopsiti in culorile social-democratiei.
Acum insa, din neantul catodic s-a intrupat un al doilea mutant politic - mai tanar, mai mediatizat, mai aproape de preocuparile omului simplu. Daca Vadim Tudor reprezinta optiunea pentru trecutul recent, Gigi Becali este, pentru multi, exponentul adevaratului „Romanian dream". Vine „din popor". Nu prea are scoala, dar o are pe cea a vietii.
S-a imbogatit cu viteza luminii si pretinde ca la bunastarea sa ar fi contribuit insasi Divinitatea. S-a bagat in fotbal, iar manelistii ii dedica melodii. Asta e pentru multi imaginea succesului.
Mai ales ca secventele TV cu teancurile de bani aruncate cersetorilor sau - mai nou - cu casele ridicate pentru sinistratii de la Vadu Rosca au innebunit deja multimile si le-au facut sa-i ierte schimburile de terenuri cu armata ori datoriile clubului Steaua.
Absolut curios, dar in decursul unui deceniu marcat de acumularea nemultumirilor fata de clasa politica, PNG-ul lui Becali ramane singura formatiune pornita de la zero (si nu desprinsa dintr-o alta mai importanta) careia sondajele ii dau sanse reale de accedere in parlament la viitoarele alegeri. Iar asta trebuie sa ne dea mult de gandit.
Pentru ca, iata, mediatizarea unui personaj a ajuns sa tina loc de program, de discurs coerent si, in cele din urma, de competenta.
Personal, imi amintesc de blocajul mediatic de care s-au lovit, acum vreo trei-patru ani, tinerii din Uniunea pentru Reconstructia Romaniei.
E adevarat, nu veneau cu manele, nu dadeau pomeni si nici nu se tineau de mistouri in miez de noapte. Veneau insa cu entuziasm, cu idei, cu cariere solide in spate si cu dorinta de a contribui la ridicarea unei tari in care sa merite sa traiesti.
Papusarii TV i-au respins, intentionat sau doar instinctiv. Rezultatul? In plin picaj de credibilitate a actualei clase politice, o anumita Romanie isi gaseste refugiul in „justitiarii" de tip mai vechi sau mai nou.
Cealalta, care judeca succesul dupa o alta grila (competenta si comportamentul urban, de exemplu) ramane sa priveasca de pe margine, incapabila deocamdata sa se organizeze si sa-si promoveze valorile si sa-si gaseasca liderii.
