Tara noastra are nevoie de stabilitate politica, sa continue reforma in justitie si administratia publica dar si in ce priveste respectarea drepturilor omului, se arata intr-un raport de evaluare a indeplinirii angajamentelor europene, prezentat marti, de trei organizatii neguvernamentale.

Concluzia raportului este ca Romania a facut progrese importante in procesul de aderare la Uniunea Europeana, dar exista inca mai multe probleme care trebuie depasite in perioada urmatoare.

"In ce priveste mediul politic, acesta continua sa fie afectat de numeroase tensiuni si conflicte, mai ales intre Presedintie si guvern, dar si in interiorul coalitiei de guvernamint sau intre executiv si parlament", a declarat Renate Weber, presedinta Fundatiei pentru o Societate Deschisa (FSD).

Weber, care a fost consilier prezidential al lui Traian Basescu, a mai mentionat ca factori de instabilitate politica si fenomenul migratiei politice sau faptul ca PSD, principalul partid de opozitie, e macinat de conflicte interne.

"Romania are nevoie de o opozitie puternica, dupa cum are nevoie si de stabilitate, asta nu pentru a face frumos in fata Europei ci pentru ca o tara stabila din punct de vedere politic e predictibila", a spus Renate Weber.

Potrivit raportului, situatia existenta in viata politica, generata si de lacune ale actualei Constitutii, trebuie solutionata curand, pentru ca statele europene trebuie sa perceapa Romania ca pe un partener de incredere.

In ce priveste reforma juridica, raportul mentioneaza problemele ce continua sa persiste in ceea ce priveste lupta anticoruptie, in special referitoare la finalizarea si trimiterea rechizitoriilor catre instantele de judecata, precum si la faptul ca in acest moment nu exista o structura care sa evalueze si sa controleze declaratiile de avere si de interese ale demnitarilor.

Documentul include totodata referiri critice la modul in care este reglementata la ora actuala legea secretului de serviciu.

"Desi a demarat un foarte ambitios plan de reformare a sistemului judiciar, astept sa vedem intr-un viitor cit mai apropiat implicatiile practice ale unei viziuni reformatoare care sa cuprinda politicile din domeniul civil si penal, precum si reforma celorlalte profesii juridice", a aratat Georgiana Iorgulescu, directoarea Centrului de Resurse Juridice (CRJ).

Expertul independent Valerian Stan a incercat la rindul sau sa faca o evaluare a progreselor in reforma administratiei publice. "Romania inca inregistreaza unele restante privind statutul functionarilor publici ca si in reforma administratiei publice locale.

In special din cauza inconsecventei cu strategia initiala, Legea privind institutia prefectului a fost modificata prin ordonanta de urgenta, dar amendamentele aduse sunt adecvate numai intr-o mica masura", considera Valerian Stan.

In ciuda acestor derapaje, se concluzioneaza in raportul realizat de Fundatia pentru o Societate Deschisa, Centrul pentru Resurse Juridice si Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi, Romania trebuie sa adere la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007.