Ovidiu Tender nu va fi dus la Parlament pentru audieri

de C.N.A.     HotNews.ro
Marţi, 4 iulie 2006, 0:00





Documente:
Parchetul cere un nou termen pentru deplasarea lui Tender la Parlament
(04.07.2006) JPG

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, marti, solicitarea Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului de audiere a omului de afaceri, Ovidiu Tender.

Motivul ar fi timpul prea scurt de la aseara, de cand a fost formulata cererea Comisiei pana astazi la ora 13.00, cand Tender ar fi trebuit adus la Parlament.

Parchetul a cerut un alt termen la care inculpatul sa fie dus la comisia din Parlament, termen care sa fie comunicat in timp util.

Ovidiu Tender era asteptat, marti, la Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputatilor, dar, pentru a putea fi prezent la audieri, el trebuia sa obtina permisiunea de a parasi penitenciarul.

Avocatii lui Tender au facut mai multe solicitari in instanta in care contesta legalitatea mandatului de arestare a clientului lor.

Tribunalul Bucuresti a dispus, in 8 iunie, eliberarea imediata a lui Ovidiu Tender, pe motiv ca arestarea acestuia s-a facut cu incalcarea procedurilor prevazute de lege, dar procurorii au facut recurs.

Tender a fost, insa, reincarcerat in 16 iunie, dupa ce judecatorii au apreciat drept legala masura arestarii preventive.

Tender este cercetat in dosarul RAFO-CAROM, alaturi de Marian Iancu, pentru infractiunile de constituire si apartenenta la un grup de criminalitate organizata, complicitate la inselaciune si instigare la abuz in serviciu. Prejudiciul stabilit de anchetatori se ridica la aproximativ 2700 miliarde lei vechi.

Marian Iancu este, in prezent, judecat in libertate, dupa ce a fost eliberat, pentru a treia oara din arest, in 4 iunie.



















32 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică