Ar trebui sa rasuflam usurati, nu-i asa? Presedintele si premierul s-au inteles, trocul politic s-a facut: seful statului si-a adjudecat si apararea, intregind tripleta servicii-interne-armata care asigura puterea, iar premierul si-a impus candidatul pentru Comisia Europeana.
Teodor Atanasiu va primi drept premiu de consolare AVAS, asa ca putem spune, odata cu nenea Iancu: pupati toti, Piata Independenti! Ma rog, cel putin deocamdata.
Si totusi, daca ne uitam mai atent, constatam ca nu ne-am ales cu nimic. Nu stim cum are de gand ministrul Sorin Frunzaverde sa puna capat coruptiei din Armata, iar legea ANI, cea mai importanta din punct de vedere al UE, continua sa fie masacrata de parlamentari.
Coalitia era sa se rupa pentru ca PC a initiat o motiune impotriva lui Marko Bela, ramanand insa impasibila la faptul ca doua dintre partidele componente - PC si UDMR, infratite de aceasta data - golesc de continut proiectul guvernamental al Legii ANI.
Esenta politicii romanesti, asa cum a fost ea relevata in furtunoasa zi de miercuri, este batalia peste posturi. Nimic altceva nu reiese din evenimentele ultimelor saptamani si chiar luni.
Ne intrebam asadar ce se va intampla de la 1 ianuarie 2007 cu o clasa politica ramasa fara obiectivul ei principal: evitarea clauzei de salvgardare. Din ce stim despre politicienii romani, putem banui ca noul lor obiectiv va deveni acapararea fondurilor europene care vor fi alocate tarii noastre incepand de anul viitor.
S-ar putea insa sa fie ceva mai greu decat isi imagineaza administratorii treburilor tarii, deoarece fondurile nu pot fi accesate fara proiecte intocmite dupa standarde europene, nu romanesti. Guvernul nostru nu a fost in stare sa cheltuiasca nici banii pe care i-a avut la dispozitie de la bugetul de stat, astfel incat avem serioase dubii ca va fi capabil sa performeze la nivel european.
Poate de aceea a fost trimis la Bruxelles domnul Vosganian: ca sa afle "ce se cere" si cum pot fi obtinute miliardele de euro care fac sa sticleasca ochii ministrilor, parlamentarilor si clientelei lor economice.
Urmand logica fireasca cu care ne-a obisnuit clasa politica, este normal sa ne intrebam daca secretele finantarii europene vor fi puse la dispozitia tuturor partenerilor de coalitie sau vor fi comunicate in mod preferential liberalilor si prietenilor lor apropiati.
Minte stralucita, Varujan Vosganian va intelege repede cum stau lucrurile la Bruxelles. Bruxelles-ul insa va avea nevoie de mai mult timp ca sa afle cum stau lucrurile cu candidatul Romaniei, care ii este aproape necunoscut.
Colac peste pupaza, prima sa declaratie dupa desemnarea drept candidat la postul de comisar era patriotica, dar prea putin europeana, in sensul ca, desi toti ne iubim patria, este momentul sa aflam ca un comisar european este, in primul rand, un inalt demnitar al UE si nu ambasador al tarii sale la Bruxelles.
Slaba familiarizare cu specificul institutiilor europene nu este insa o problema specifica domnului Vosganian, ci majoritatii politicienilor romani. Prea putini au anvergura europeana si pot gandi integrarea Romaniei intr-un sistem de institutii, politici si relatii constituit pe parcursul catorva decenii de state care au evoluat in cu totul alte conditii decat Romania.
Nu am auzit deocamdata la Bucuresti un discurs care sa tradeze vreun element de viziune europeana. Deplasarile la Strasbourg si Bruxelles au servit mai mult la completarea garderobei decat la largirea orizontului, care a ramas circumscris "viziunii vizuinei", cum scria demult Marin Sorescu.
La nivel institutional, reprezentantii nostri nu stiu nici pe ce parte se deschide usa, si nici care este primul numar de telefon care ar trebui apelat intr-o situatie de urgenta.
Vor invata, desigur, dar acest proces va dura si, pana se vor dumiri politicienii nostri ca "in Europa nu-i ca-n Romania", confuzia care domneste in dezbaterea publica in privinta problemelor europene va continua. Cum vor explica, de pilda, candidatii in alegerile pentru Parlamentul European misiunea lor alegatorilor, cand nici ei nu stiu bine ce au de facut?
Stingheri in Europa, reprezentantii nostri platesc pretul izolarii politice a tarii nu numai in timpul comunismului, ci si dupa 1989. Anul 2007 va marca insa pentru noi toti un moment al adevarului, in care sistemul de referinta se va schimba - mai mult prin gratia lui Dumnezeu decat prin vointa nationala.
