Cristian Tudor Popescu si-a justificat demisia din fruntea Clubului Roman de Presa cu argumente corecte pe fond, dar tardive si prezentate cu falsa inocenta.
Ce descopera astazi cu uimire si greata seful demisionar al CRP porneste de la adevaruri grave si indiscutabile: da, in presa curg suvoaie de bani dubiosi; da, puterea patronatului s-a marit periculos; da, in presa colcaie multa mizerie, coruptie si imoralitate; da, ziaristii au devenit piese de schimb, abtibilduri, mercenari; da, apele trebuie despartite;
da, patronii si ziaristii sa-si faca, fiecare, organizatii separate care sa le apere interesele; da, Clubul Roman de Presa e o struto-camila, o ciorba de interese, un amestec scarbos de patroni, gazetari si nulitati.
Si totusi, ce e nou? Ce am aflat noi din demisia lui CTP si nu stiam? Ceva n-a fost spus, totusi, pana la capat. Ca infectia initiala a presei romanesti s-a produs cu aportul decisiv al generatiei sale. El si alti baroni de presa nouazecisti au patentat gazetarul-patron, ziaristul-agent publicitar si alte combinatii macabre care au pus, in Romania, bazele unei prese nesanatoase.
CTP nu poate denunta relele presei de azi fara sa-si ceara, totusi, scuze pentru monstruozitatile presei de ieri. Am avut un deceniu si ceva de presa salbatica, primitiva, imbacsita cu putreziciuni si guzgani rozalii. Astazi, ziaristii mercenarii demascati in piata publica nu strang nici cat negru sub unghie din averile ciordite de mogulii anilor 90.
Prin urmare, am asistat la o demisie artistica, usor patetica si impachetata in adevaruri dureroase. Ea poate fi explicata si altfel: CTP a iesit intre timp din clubul patronilor. A coborat dintre zei printre muritorii de rand. A ajuns si el frunza in vant. Marile jocuri se fac acum peste capul jurnalistilor, si sunt privilegiul exclusiv al oligarhilor de presa.
Ziaristul a fost detronat, alungat din paradisul zeilor atotputernici. Unii si-au exercitat puterea absoluta sa castige bani, altii sa-si scarpine orgoliul nemasurat. Cred ca CTP exprima frustrarea jucatorului iesit pe tusa. Nu cred ca s-a indestulat din presa. Doar i-a placut enorm sa se bata pe burta cu puternicii zilei.
De fapt, in presa centrala bolborosesc acum o suma de frustrari. Am vorbit cu multi dintre fostii colegi de la Bucuresti in aceste zile si toti par cumva resemnati. Epoca principiilor a murit. Unii au abdicat constatand ca rezistenta in fata unui patronat suspect a ajuns perfect inutila si sinucigasa. Asa au ales, probabil, solutia vanzarii propriei constiinte pe bani buni. Nu-s de condamnat.
Insa ei contribuie, pe termen lung, la legitimarea unui nou establishment de presa profund viciat, chiar mai tenebros decat cel din anii 90. Cei cu minima viziune, ar trebui sa se intrebe cum ii va retine istoria presei peste 50 de ani.
Presa a intrat intr-o faza noua, a dictaturii subtile si a autocenzurii tacite. Toti stiu ce interese, inamici sau fobii politice are oligarhul x, y, z asa ca, atunci cand se pun in slujba lor, isi inchiriaza onorabilitatea la preturi maxime. Pentru ca nu mai au de unde alege, in pretul propriei vanzari intra si eventuala prostitutie gazetareasca ulterioara.
Prin urmare, chiar daca demisia lui CTP intr-un cor de lamentatii tarzii are partile ei discutabile, de aceasta data il felicit si sustin in demersul sau atat cat voi putea. Daca va merge pe calea anuntata si se va bate exclusiv pentru breasla, voi fi alaturi de el. I-am spus-o si in particular, o afirm si public. Stergem tot trecutul cu buretele. Armistitiu.
De ce? Pentru ca ma tem mai tare de ceea ce va fi, decat de ceea ce a fost. Ca argument, reiau aici ce am mai spus in urma cu sase luni: cata vreme constiintele puternice, jurnalistii de forta, vor evolua mai departe individual si egoist, breasla va fi la mana latifundiarilor de presa. Or, ei au nevoie de noi in egala masura in care noi avem nevoie de paginile lor.
Doar sindicalizarea la varful gazetariei va putea echilibra concentrarea puterii patronale. Daca sindicalizarea nu va deveni rapid obsesia oricarui jurnalist onest din aceasta tara, slujitori devotati ai interesului public, vom ajunge catelusi de paza ai democratiei tinuti in lesa de inamicii ei. De fugit, nu mai avem unde fugi.
