Pana acum nimeni nu a reusit sa identifice ratiunea reala sub greutatea careia cele patru partide adunate in coalitia catalogata prompt de mass-media ca ”Patrulaterul Negru”: PNL - PSD - PC - PRM s-au aventurat in actiunea de suspendare a presedintelui Basescu.
Sigur ca PNL nu putea sa rateze pentru nimic in lume sustinerea unui demers care trebuia sa-l puna in dificultate pe cel tratat de conducerea actuala a liberalilor ca ”Inamicul public nr.
1”; sigur ca PSD, partid care de doi ani de zile nu reuseste sub nici o forma sa diminueze pierderea cronicizata a electoratului, avea nevoie ca de aer sa apara din nou ca vedeta unui mare spectacol, pentru a mima ceva din forta unor vremi de mult apuse; sigur ca ridicolul si umilintele in care un Dan Voiculescu se balaceste de atata amar de vreme nu puteau sa sublimeze intr-un conjurat mai
putin setos de razbunare decat cel stigmatizat pentru totdeauna ca ”solutia imorala” din politica romaneasca; sigur ca Vadim Tudor, devansat de-acum ireversibil de Becali, a fost si va fi gata oricand sa-si puna neconditionat semnatura pe orice targ care il poate plasa intr-o companie cat de cat mai ”onorabila”.
Dar dincolo de frustrari si resentimente, de fiorii de indicibila fericire la auzul rumorii pe care au provocat-o, si care a cuprins dintr-o data o tara intreaga, raspunsul la intrebarea esentiala: ”Putem cu adevarat sa-l suspendam pe presedinte? ” nu e de imaginat ca ar fi putut fi ocolit. Si totusi, realitatea ultimelor zile dovedeste din plin fie ca dnii.
Tariceanu, Geoana, Voiculescu, Tudor nu s-au dus cu gandul pana la interogatia obligatorie, fie, mai grav, ca mai important decat raspunsul care decurgea de la sine (care i-ar fi avertizat asupra efectului inevitabil de bumerang al aventurii in care sunt gata sa se hazardeze) s-a luat in calcul numai castigul de imagine care se presupunea ca va decurge, pana la un punct, din inedita tevatura. Cum e posibila o asemenea abordare qvasi-sinucigasa?
Fireste, primul lucru care ne vine in minte nu poate fi altul decat seria lunga a tarelor de fond care definesc, in general, modul autohton de a face politica. Dar, dincolo de ele, cred ca mai avem acces la o explicatie pe care e timpul s-o invocam public: ”consilierii politici”.
Se vorbeste insistent in ultima vreme de merceneriatul practicat pe o scara tot mai larga de o buna parte a mass-media, dar se evita a se rosti prea multe cuvinte despre echipa acelor oameni, ”tehnocratii politici”, care functioneaza pe post de eminente cenusii pe langa liderii politici ai zilei. Faptul in sine nu numai ca este absolut normal, dar este intru totul benefic.
Ce da o nota cu totul aparte peisajului dambovitean este deplina dezinvoltura cu care acesti consigliere - dintre care unii au predat, inainte de ’89, in fostele scoli ale Ministerului de Interne si ale Securitatii sau la ”Stefan Gheorghiu” - au trecut din ’90 incoace de la un partid la altul, de la un lider la altul, fara a avea nici urma de inhibitie fata de
doctrinele, ideologiile, politicile pe care le slujesc. Cat de oneste si cat de dezinteresate au fost si sunt sfaturile cu care unii dintre acesti oameni isi servesc patronii de sezon, dar, mai ales, in ce masura sunt in beneficiul real al acestora sugestiile pe care le primesc e un subiect asupra caruia nu o data ni s-a dat ocazia sa reflectam.
Fundatura spre care a fost aprioric pozitionat demersul Patrulaterului Negru poate fi abordata si ca un posibil studiu de caz pentru felul in care obsesiile cele mai marunte si irelevante sunt sulemenite si prezentate opiniei publice drept ”interese nationale”, chiar impotriva interesului celor care le propovaduiesc.
Revenind la tentativa de suspendare a presedintelui Basescu, faptul ca PNL-PSD-PC-PRM s-au putut lansa intr-o asemenea intreprindere facand abstractie de ponderea decisiva a ultimului act: REFERENDUMUL ilustreaza intr-un mod peremptoriu atat abisul care ii desparte pe liderii acestor partide de realitatea in care traiesc, dar si aiuritoarea iresponsabilitate a acestora fata de soarta formatiunilor politice in fruntea carora sunt.
Pentru ca indiferent de felul in care vor modifica regulile dupa care se va desfasura Referendumul; de obstructiile pe care le vor ridica in calea venirii presedintelui in Parlament si a rostirii adevarului in fata intregii natiunii privind semnificatia reala a crizei care se consuma; de toate piedicile pe care le vor mai putea inventa, in final Poporul va fi cel care nu va putea fi impiedicat sa
isi exprime optiunea: merge alaturi de presedintele-jucator, cel de numele caruia se leaga, printre altele, razboiul declarat impotriva coruptiei, desecretizarea arhivelor Securitatii, condamnarea raspicata a comunismului si a ravagiilor facute de el in Romania - sau se va preda pe termen nelimitat pe mana celor a caror program nu urmareste decat restauratia, sub forma perpetuarii statului
oligarhic postcomunist. Din toate sondajele realizate pana acum, indiferent cine le-a comandat, castigatorul detasat a avut un singur nume: Traian Basescu. E de luat in calcul ipoteza ca ofensiva Patrulaterului Negru ar putea produce o bulversanta rasturnare a raportului de forte? Greu de imaginat.
Mai curand ne va fi dat sa asistam la felul in care o lectie de ”pedagogie politica” se poate transforma intr-un ritual de kamikaze public, executat la patru maini.
