Rodica Culcer: "Abia am intrat in luna martie si inca de pe acum ma apuca groaza de ceea ce se va intampla spre sfarsitul acestei luni: pe 25 martie se aniverseaza 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, actul constitutiv al Uniunii Europene."

Nou prilej de festivisme, atat la Berlin, unde vor avea loc cele mai grandioase ceremonii, cat si la Bucuresti. Ne vom pupa din nou in oglinda, felicitandu-ne ca suntem membrii UE, ca si cand ar fi meritul nostru si nu rezultatul calculelor si tolerantei statelor europene.

Abia daca vom vorbi despre termenul de 31 martie fixat pentru raportul cerut Romaniei asupra modului in care guvernantii ei au rezolvat problemele din agricultura si justitie.

Vom ignora desigur si problemele Europei, pentru ca, in splendida izolare in care ne-a lasat Ceausescu, nu ne intereseaza ce se intampla in jur si nu prea suntem familiarizati cu dificultatile de care se izbeste astazi proiectul european.

Este greu sa intelegi originile Uniunii Europene fara o referire la istoria primei jumatati a secolului trecut. ingroziti de ororile celui de-al Doilea Razboi Mondial, parintii fondatori ai UE au dorit sa faca imposibila o noua ascensiune a nationalismului si rasismului si au creat o organizatie menita sa se transforme intr-un stat supranational.

Nu prea s-a discutat la noi despre implicatiile acestei intentii fundamentale si nici despre tensiunile dintre nationalism si supranationalism care au marcat istoria politica a UE inca de la intemeiere. Combinate cu excesele birocratice ale Comisiei si ineficienta Parlamentului European, aceste tensiuni alimenteaza euroscepticismul, tot mai raspandit in tarile membre.

Tinerii europeni nu mai sunt marcati de experienta razboiului si „visul european” nu-i mai motiveaza.

Piata unica europeana, desi s-a dovedit un mare succes in anii 1980 si 1990, a inceput sa oboseasca. Construita pe bazele concentrarii si super-reglementarii, ea a fost contrazisa de evolutiile economice recente, care arata ca sursa locurilor de munca si a inovatiei nu sunt marile companii, ci intreprinderile mici, care-si fac cu greu loc printre tonele de reglementari emise de Bruxelles.

Este suficient sa privim la masivele reduceri de personal anuntate de EADS (producatorul avioanelor Airbus) si de Deutsche Telekom, ca sa intelegem limitele unei piete care s-a unificat, dar nu s-a deschis.

Mai devreme decat credem, toate aceste probleme vor fi ale noastre. Deocamdata insa este necesar sa ne dezmeticim. Fara aproape nicio pregatire, ne-am trezit intr-o organizatie pe care, in fond, nu o intelegem prea bine pentru ca nu ne-am sincronizat cu ea.

Dupa 1945, noi am trait alta istorie, iar dupa 1989 am pierdut 17 ani in care am fi putut sa ne adaptam la sistemul european de norme si valori. Cei care au administrat Romania in toata aceasta perioada nu au avut insa aceasta preocupare.

Sa luam cateva exemple cat se poate de practice: exigentele UE ne impun sa nu mai aruncam animalele moarte pe camp si sa nu mai depozitam deseurile periculoase in tot locul.

Dar grija pentru sanatatea omului si a naturii este aproape cu totul si cu totul straina atat primarului de comuna care tolereaza aruncarea gunoaielor in parau, cat si inaltului functionar de la Bucuresti care nici nu intelege prevederile europene, pentru ca patronii lui politici nu l-au instruit in acest sens.

Tot UE ne cere sa nu facem nicio discriminare intre masinile second-hand din import si cele de productie autohtona. Cum a fost insa inteles acest principiu la Bucuresti?

Atat in privinta deseurilor, cat si in privinta non-discriminarii riscam sa fim chemati la Curtea Europeana de Justitie si sa pierdem.

Tot ce s-a intamplat de la 1 ianuarie incoace, incepand cu scandalul taxelor de frontiera de la Giurgiu, demonstreaza ca am intrat cu stangul in Europa si ne-am impotmolit din start. Daca suntem realisti si cinstiti cu noi insine, recunoastem ca nici nu aveam cum sa intram altfel si, mai mult, nici nu vom iesi prea repede din acest blocaj.

Este un blocaj structural, de fond, nu o mica defectiune de parcurs. Abia dupa aderarea noastra chinuita intelegem in sfarsit ca Europa, pe care o vom proslavi la 25 martie, e nu numai o mare necunoscuta, ci si o tinta indepartata. Chiar foarte indepartata.