Dan Voiculescu si Marian Vanghelie sunt doua dintre numele din politica romaneasca ce, odata pronuntate, provoaca de la sine reactii de respingere si comentarii dintre cele mai severe.

(Ca sa fim drepti, citarea lor unul langa altul il nedreptateste in buna masura pe Vanghelie care a reusit sa obtina doua mandate de primar, spre deosebire de Voiculescu, care nu a fost in stare sa castige vreodata o competitie electorala prin mijloace proprii.) Asta nu i-a impiedicat ca zilele trecute sa se trezeasca amandoi propulsati in functii la care, cu ceva vreme in urma, nici macar in

visele cele mai frumoase nu aveau dreptul sa aspire. O pura intamplare, un nevinovat joc al hazardului? Ar fi prea simplu si prea frumos.

Despre instalarea lui Dan Voiculescu in fruntea comisiei parlamentare care urmeaza sa ancheteze invocatele incalcari ale Constitutiei de catre presedintele Basescu s-a spus aproape tot.

Un ”tot” care a inventariat viata si activitatea fostului informator al Securitatii, inainte de decembrie ’89, pana la cele mai marunte detalii ale unui palmares al non-performantei, reusit in cei 16 ani de presedintie ai partidului personal, si care a evidentiat, dincolo de orice ambiguitate, lipsa de relevanta si de orice consistenta politica a celui pus sa prezideze o

instanta a carei constitutionalitate a fost contestata din prima clipa. Ce a ramas mai putin limpede descifrat sunt motivele pentru care partidele reprezentate in comisie au fost dispuse sa se puna sub ”comanda” unui personaj de o asemenea factura.

Primul lucru care ne vine in minte ne duce la ideea ca ar putea fi vorba de acordarea unui ”bonus” celui care, de o buna bucata de vreme, s-a ilustrat doar prin agresivitatea permanenta cu care a tratat relatia cu presedintele Basescu.

E gestul obisnuit cu care, dupa o masa copioasa, niste convivi bine-dispusi strecoara in buzunarul lautarului care le-a cantat la ureche un teanc de bancnote si, pentru presedintele unui partid care a supravietuit pana acum pe scena politica doar din bacsisuri, o pomana de felul asta nu are parte de alte comentarii decat traditionalul: ”Sa fie primit”.

O asemenea ipoteza nu ar fi insa plauzibila decat in eventualitatea in care PNL, PSD, PRM si PC nu sunt interesate nici cat negrul de sub unghie de reusita campaniei de suspendare a presedintelui tarii si toata larma care ne asurzeste de doua luni de zile nu este, de fapt, decat un spectacol de sunet si lumina, care trebuie sa dea electoratului senzatia ca ei chiar fac ceva, in speta: lupta pe viata si pe moarte pentru salvarea neamului de sub dictatura lui Traian Basescu.

Ca sa putem accepta o asemenea explicatie, ar trebui sa uitam cantitatea imensa de ura care a colectat la nivelul conducerii actuale a PNL impotriva lui Basescu; zbaterea sterila in care e prins PSD de mai bine de doi ani de zile si incapacitatea de a veni in fata opiniei publice cu un proiect politic viabil; delirul tot mai agresiv a lui C. V.

Tudor, in incercarea disperata de a redresa un partid ce pierde constant suportul electoral. Nu, pentru ”Patrulaterul negru” suspendarea presedintelui nu este o joaca sau doar un exercitiu de imagine. Ea se doreste cu fervoare, chiar daca numirea lui Dan Voiculescu in fruntea comisiei parlamentare de ancheta este un gest cu o puternica tenta suicidiara.

Ales cu 94% din voturile celor 1.000 de delegati la sedinta PSD Bucuresti, intr-o stare de extaz, Marian Vanghelie a facut o declaratie pe care nu i-o poate contesta nimeni: "Sunt produsul dumneavoastra. Va promit ca nu am sa va dezamagesc".

Nu stim cati dintre liderii de marca ai PSD erau in sala si ce au simtit ei in fata multimii care isi ovationa in picioare noul idol, dar ma indoiesc ca vreunul dintre ei: Geoana, Oprescu, Nastase, etc. si-au putut imagina vreodata ca cea mai reprezentativa si puternica organizatie a partidului va ajunge sa fie condusa de un individ de anvergura intelectuala si culturala a lui Vanghelie. Lui Ion Iliescu, cinste lui, i-a fost rusine.

Tot ce au insemnat eforturile de innoire ale partidului, declansate de grupul de la Cluj; toate panglicile scoase pe gura de Mircea Geoana, cu o emfaza greu de egalat; toate promisiunile ametitoare facute de Victor Ponta, in numele noului val care vine - totul s-a dus pe apa Sambetei odata cu identificarea chipului real al ofertei PSD pentru bucuresteni: Marian Vanghelie!

Cum a fost posibil sa ajungem aici? Cum se face ca odata cu intrarea in UE, chipurile ce razbat din spatele mastilor purtate cu infinita cazna, pe toata perioadei cursei pentru aderare, sunt mai schimonosite si mai hade ca oricand?

De fapt, probabil ca astia suntem. Cu exceptiile care confirma regula. Cu ”intelectualii”, cu ”mutantii” care nu-si mai gasesc rostul si locul si care sunt huliti si impotriva carora se arunca cu pietre, ori de cate ori indraznesc sa gandeasca cu voce tare.

Cu nepasarea cvasi-generala in care ne imbecilizam pe zi ce trece, cobai ideali pentru talk-show-uri masluite si dirijate.

Cu oameni care nu mai suporta sa se simta tot mai tradati in sperantele lor si mai vulnerabili si se dovedesc gata sa iasa din nou in strada (Vezi sutele de bucuresteni veniti pe ploaie in fata Teatrului National, la mitingul ”Pro-Monica”).

Cu o raza de speranta care nu moare niciodata si care e datoare sa invinga!