La ora la care scriu articolul nu stiu felul in care urmeaza sa se transeze participarea presedintelui Basescu la sedinta extraordinara de guvern, convocata de premierul Tariceanu, si nici deciziile ce urmeaza sa fie adoptate privind amanarea alegerilor euro-parlamentare si ramanerea PD la guvernare.

Nu astept pronuntarea lor, pentru ca le consider doar detalii ale unei realitati care s-a clarificat pana la pregnanta in ultimele zile si asupra careia se pot face cateva observatii pe care le consider de maxim interes.

In pofida unei opinii cvasi-generale, care a inregistrat ca pe o certitudine lipsa de substanta, de minima consistenta a premierului Tariceanu, acesta dovedeste o capacitate reala de a ignora contestatiile venite din toate directiile si de a duce pana la capat singurul obiectiv asumat cu adevarat din prima zi a instalarii lui in fruntea Executivului: un mandat complet, de patru ani, in Palatul

Victoria. Nu este vorba de orgoliul exacerbat al unui om care nu se mai poate desparti de toate onorurile si de toate facilitatile ce decurg de la sine din inalta demnitate; nici de meschinaria unui oarecare, instalat prin jocul hazardului intr-o postura la care neam de neamul lui nu a visat si care nu se mai da nici mort de la pocalul cu miere.

Nu, Calin Popescu Tariceanu este purtatorul si aparatorul intereselor unui grup de oameni de afaceri, buna parte dintre ei costumati in oameni politici, in beneficiul carora este gata la orice efort, chiar la orice sacrificiu.

Parada volutelor executate de premier in cei doi ani de guvernare este fara precedent, nimic nu a fost considerat inaccesibil sau sfant in lista recuzitei consumate intr-un spectacol in care grotescul se imbina cotidian cu tragicul.

Au fost maculate pana la batjocura notiuni sacre: onoare, angajament, interes national, Tara, Dumnezeu si nu s-a identificat nici o limita dincolo de care pasul, pentru nimic in lume, sa nu mai fie permis. In fata unui asemenea comportament, exista, cel putin teoretic, o intrebare ce poate fi adusa in discutie: ce castiga PNL, partidul dlui.

Tariceanu? Din pacate, raspunsul nu este decat unul singur: nimic! Pentru ca tot ce reuseste premierul Tariceanu, ramanerea la guvernare, se face numai si numai cu sprijinul si sub controlul unui grup de partide cu care PNL nu a avut niciodata si nu poate sa aiba nimic in comun.

O guvernare liberala conditionata in permanenta si santajata zi de zi de PSD, PRM si PC este lovitura de gratie pe care unul dintre campionii ”liberalismului pur”: Calin Popescu Tariceanu o aplica propriului partid. Este, probabil, cel mai flagrant caz de tradare a istoriei si a menirii unui partid, inregistrat pe scena politica romaneasca, dupa decembrie 1989.

Ca partidul pe care a ajuns sa-l confiste, gratie camarilei cu care s-a inconjurat, nu mai reuseste sa articuleze nici un geamat este deja o alta poveste si va fi, probabil, una dintre circumstantele atenuante pe care actualul presedinte o va invoca intr-un viitor nu greu de anticipat.

Pana atunci insa opinia publica, electoratul liberal sanctioneaza cu toata severitatea, asa cum se cuvine, aceasta degringolada ce pare de ne oprit.

Ati imagina ca oamenii mai pot fi prostiti si ca peste cateva luni, cand nu vei mai avea cum sa amani euro-parlamentarele: moment al adevarului de care te temi atat de mult, scorul electoral va putea fi mai seducator e o proba de orbire pentru care nu poti fi decat compatimit

Despre iesirea PD de la guvernare s-a scris si s-a vorbit mult si bine pe parcursul ultimilor ani. Era gestul asteptat, mai mult sau mai putin firesc, cu care ”partidul lui Basescu” ar fi urmat sa amendeze ostilitatea declarata si tot mai agresiva a partenerilor de Alianta fata de cel caruia i se datora indiscutabil accesul la guvernare.

Nu era insa nici o clipa vorba de un gest de excesiva loialitate, de umila supusenie fata ”sefu’ de la Cotroceni”, ci doar de amendarea normala si responsabila a refuzului liberalilor de-a mai sustine impreuna, in continuare, un acelasi program politic.

Din motive care nu au putut fi niciodata clar deslusite, PD nu a dovedit forta necesara unui gest care sa fi dus inevitabil la despartirea apelor si la trasarea inconfundabila a taberelor pe scena politica, multumindu-se invariabil cu apeluri la ratiune si ”avertismente serioase”.

Discrepanta intre tonul sever al presedintelui Basescu si otareala de parada a pedistilor a ajuns atat de evidenta ca nimic nu i-a mai impiedicat pe liberali sa deschida cu adevarat o canonada impotriva lor.

De la eliberarea din functie a unor inalti functionari proveniti din randurile PD, argumentate de lipsa de disciplina in cadrul Executivului, la votul impotriva ministrului Macovei si a presedintelui Basescu lista actelor de capitulare a partidului dlui. Boc este lunga si greu de inteles.

Astazi, partidul care inca mai beneficiaza de cel mai mare scor in toate sondajele de opinie este somat sa aleaga: se supune vrerii premierului Tariceanu, adica a PSD+PRM+PC, sau iese de la guvernare. Situatia este de un absurd desavarsit, iar evocarea drumului Aliantei D.A.

de pe bancile Opozitiei pana la postura de ”castigatori ai alegerilor” si ultimatumurile de azi poate fi o pilda de ceea ce se numeste in politica ”crima fratricida”.

Dar, dincolo de orice comentarii si speculatii, lectia administrata PD ar trebui sa fie ultimul soc de care acesta sa mai fi avut nevoie, pentru a se trezi la realitate si a-si apara asa cum se cuvine credibilitatea si angajamentele asumate in fata electoratului.

LA INCHIDEREA EDITIEI - Dupa episodul de azi de la Palatul Victoria, imi vine greu sa suspectez PD de o candoare ce frizeaza inconstienta si sa cred ca nu realizeaza ca premierul Tariceanu nu va ezita o clipa sa dea satisfactie PSD-PRM-PC si sa-i arunce peste bord, doar-doar sa poata sa duca pana la capat mandatul cu care s-a angajat in fata oligarhiei pe care o reprezinta.