Presedintele interimar Nicolae Vacaroiu a declarat ca va avea, la ora 18.00, o intalnire de lucru cu premierul Calin Popescu Tariceanu, cu presedintele Senatului Doru Ioan Taracila si cel al Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, pentru stabilirea prioritatilor pentru saptamana aceasta. Vacaroiu a precizat ca va avea astfel de intalniri in fiecare zi de luni a mandatului sau.

Sedinte planificate

Presedintele interimar si-a mai stabilit de principiu inca doua intalniri: pe 25 aprilie, cu toate partidele politice parlamentare, si pe 2 mai, cu ambasadorii statelor UE si NATO.

"Cred ca se simte nevoia unor explicatii, sa le fac o prezentare generala ca nu se va opri nici o reforme, ca ne vom indeplini toate angajamentele", a precizat Vacaroiu.

Sedinta CSAT - peste trei saptamani

Vacaroiu spune ca una dintre prioritatile momentului este pachetul de legi privind securitatea nationala si a declarat ca Biroul permanent al Senatului va cere, probabil marti, un punct de vedere din partea CSAT.

Presedintele interimar a declarat insa ca nu vede posibila o sedinta a CSAT mai devreme de trei saptamani.

Mai intai Legea SIE, abia apoi sef nou

Vacaroiu sustine ca nu se grabeste nici cu numirea unui nou sef la SIE, desi pe ordinea de zi a sedintei plenului reunit de marti este un punct referitor la acceptarea demisiei lui Claudiu Saftoiu.

"As prefera sa avem intai noua lege a SIE si abia apoi sa numim un nou sef. Cel care asigura interimatul este din sistem, nu vad de ce nu ar putea sa ramana pana la numirea unui sef plin", si-a motivat Vacaroiu alegerea.

El a atras atentia ca actuala lege de organizare si functionare a SIE nu este in concordanta cu Constitutia revizuita in 2003.

Cabinetul de la Senat va fi delegat la Cotroceni

In ceea ce priveste cabinetul cu care va lucra la Cotroceni, Vacaroiu spune ca este in mare parte identic cu cel de la Senat. Singurele doua functii care nu sunt ocupate inca sunt cea de consilier responsabil cu relatia cu unitatile administrative si celelalte autoritati publice si cea de purtator de cuvant.

Vacaroiu a mai afirmat ca va decide abia in cursul serii cine va fi purtatorul sau de cuvant si ca informatiile aparute pana acum in presa sunt false.