Cu cateva zile inainte de 1 Mai muncitoresc, romanca Raluca Stroescu a fost gasita moarta, cu capul cazut pe dosarele multinationalei la care lucra. 1 Mai muncitoresc, sarbatorit de majoritatea romanilor cu mici si bere, isi are originea in Statele Unite. Acolo, in 1791, dulgherii din Philadelphia faceau greva cerand ziua de lucru de zece ore.
In 1886, 35.000 de muncitori din Chicago au obtinut, dupa greve si marsuri soldate cu morti si raniti, ziua de lucru de opt ore. In 2007, in Bucuresti, Romania, Raluca Stroescu, manager de audit intr-o companie renumita, ajunsese sa lucreze 16-18 ore pe zi.
Alte cateva mii de romani au un program asemanator cu tanara care, foarte probabil, a murit de epuizare, aidoma unui cal de darvala care trage caruta pana la ultima suflare.
Fenomenul, caci workaholicii sunt un fenomen, nu e unul nou, fiind cunoscut din Japonia pana in SUA. La noi virusul e mai periculos, fiind o combinatie intre competitia acerba dintr-o corporatie, vechi reflexe stahanoviste si fite dambovitene. Practic, tineri intre 25 si 35 de ani lupta cu disperare sa obtina o pozitie de varf in firme de IT, audit, din sistemul bancar.
Din pacate, adesea lupta se da fortand cantitatea, nu calitatea muncii. Daca "adversarul" sta doua ore in plus la birou, rezolva patru sarcini, workaholicul se simte obligat sa stea trei ore. Apoi, ca in razboiul rece dintre SUA si URSS, inamicii intra intr-o adevarata cursa a orelor suplimentare. Incet-incet, munca nu mai e o parte a vietii persoanei respective, ci devine insasi viata.
Cartea de vizita cu numele prestigioasei firme la care persoana respectiva isi da sufletul, uneori la propriu, e prezentata prietenilor sau cunoscutilor cu mandria cu care e etalata o haina de firma. Din pacate, prietenii dispar unul cate unul pentru ca nu mai e timp pentru ei. Apoi, apar probleme in familie cu care se tine legatura mai mult prin telefon.
In final, workaholicul ajunge un Robinson Crusoe traind singur pe insula sa de dosare si clacheaza.
Scenariul acesta e mult mai probabil in Romania decat in Occident, pentru ca aici companiile n-au ajuns la concluzia ca omul este cel mai pretios capital. Pur si simplu in Vest s-a descoperit ca e mult mai rentabil, din punct de vedere economic, sa-ti pastrezi functional cat mai mult timp angajatul de varf.
De aceea, in multe locuri, concediile se acorda chiar fortat, iar programul nu poate fi prelungit peste o anumita limita.
In Romania Estului Salbatic mai sunt multe teritorii economice virgine, care trebuie cucerite in goana cailor, chiar daca, in acest fel, angajatii sunt impinsi la limita. In 1935, in Uniunea Sovietica minerul Alexei Stahanov, care si-a depasit de sapte ori norma de carbune, a primit din partea autoritatilor un carnet de partid si un patefon.
Astazi, spargatorii de norme primesc masini cu boxe stereo, bani multi si o legitimatie de serviciu. Dar, fara o viata proprie, toate aceste beneficii sunt la fel de folositoare "clonelor" Ralucai Stroescu ca patefonul minerului Stahanov.
