Programul de asistenta internationala al Uniunii Europene este greoi si ineficient se arata intr-un raport al organizatiei Open Europe, preluat de BBC News. Potrivit acestui raport, statele membre ar trebui sa isi distribuie ajutoarele prin propriile programe de asistenta, urmand ca UE sa aiba rol de coordonator.

De cealalta parte, oficialii UE sustin ca un singur program este mai eficient decat in cazul in care cei 27 de membrii UE ar actiona separat.

Uniunea Europeana este cel mai mare donator din lume, cu un buget de 34 de miliarde de euro in 2004. Din acestia, 26 de miliarde au cheltuiti de statele membre si 8 miliarde de euro de institutiile europene.

Comisia Europeana doreste ca membrii Uniunii sa canalizeze din ce in ce mai mult din fondurile destinate asistentei internationale prin programele Uniunii, insa Open Europe crede ca nu are rost ca Uniunea Europeana sa devina cel de-al 28-lea donator.

Printre argumentele organizatiei se numara faptul ca doar o treime din ajutoarele date de UE au fost indreptate catre tarile sarace si o cincime dintre ajutoare ajung cu interziere. De asemenea, membrii Open Europe au aratat ca Uniunea Europeana cheltuieste 8,7% din banii care ar trebui trimisi ca ajutoare pe proceduri administrative, in timp ce in Marea Britanie acest procent este de 5%.

Raportul mai arata ca ajutorul Uniunii Europene catre tarile sarace s-a injumatatit fata de inceputul anilor ’90, ajungand la 32% din totalul fondurilor destinate asistentei internationale. In Marea Britanie acest procent este de 81%.

Comisia Europeana a raspuns ca aproape jumatate din ajutoarele umanitare au fost destinate tarilor din Africa, urmand ca acest procent sa creasca in viitor.

Amadeu Altafaj, purtatorul de cuvant al CE, a descris desfiintarea programului de asistenta al Uniunii Europene drept o “reteta de ineficienta”.

“Eficienta pledeaza in favoarea unui singur program si nu pentru mai multe programe disparate”, a spus Amadeu Altafaj.

Tarile primitoare, precum Tanzania, unde se deruleaza peste 600 de programe in domeniul medical, doresc o mai buna coordonare, nu mai putina, a mai spus oficialul european.

“Tarile europene au promis sa ajute impreuna ... acum trebuie sa lucram impreuna pentru a ne tine promisiunea”, a adaugat Altafaj.

Aurore Wanlin, de la Centru pentru Reforme Europene, este de parere ca tarile care primesc ajutoare au de-a face cu prea multi donatori. “Cu cat exista mai multi actori cu atat acestia tind sa devina mai ineficienti. Tarile sarace consuma prea mult timp si energie intocmind documente”, a spus Aurore Wanlin.