Deficitul comercial al Romaniei a fost, in primele patru luni ale acestui an, de 5,67 miliarde de euro, cu 65,8% mai mult decat in perioada corespunzatoare a anului 2006, conform datelor Institutului National de Statistica (INS).

Exporturile realizate in aceasta perioada au fost de 9,29 miliarde de euro, iar importurile s-au cifrat la valoarea de 14,96 miliarde de euro.

Potrivit comunicatului INS, cresterea mai accentuata a importurilor de bunuri comparativ cu exporturile, fata de perioada corespunzatoare a anului 2006, a fost influentata in special de evolutia schimburilor intracomunitare de bunuri.

In ceea ce priveste exporturile catre tarile UE, e remarca scaderea cantitatilor de produse petroliere la aproape jumatate fata de nivelul inregistrat in perioada corespunzatoare a anului trecut si continuarea trendului descendent al operatiunilor de prelucrare activa (lohn) in special pentru produsele textile.

De asemenea, introducerea sistemului de comert general pentru schimburile intracomunitare (Intrastat), unde bunurile se inregistreaza la trecerea frontierei nationale si nu la punerea in libera circulatie, a determinat cresterea mai accentuata a valorii importurilor comparativ cu exporturile.

Comparativ cu perioada corespunzatoare din anul precedent, exporturile au crescut cu 9,1% (14,8% calculat in euro), iar importurile au avansat cu 23,6% ( 30% calculat in euro).

Exporturile catre tarile membre ale Uniunii Europene au reprezentat 22,11 miliarde de lei (6,56 miliarde de euro), in vreme ce importurile au totalizat 36,53 miliarde de lei (10,84 miliarde de euro). Schimburile comerciale cu tarile UE reprezinta 70,6% din total exporturi si 72,4% din total importuri.