Raportul Comisiei Europene privind Romania va fi obiectiv si corect, iar speculatiile din presa nu trebuie luate in seama, intrucat nu am luat inca o decizie asupra impunerii clauzelor de salvgardare. Aceasta este declaratia facuta de Jose Manuel Durao Barroso, presedintele CE, dupa intalnirea avuta marti cu premierul Tariceanu.

Presedintele CE a mai spus ca are incredere intr-o democratie care functioneaza normal, iar ceea ce se intampla in acest moment in Romania nu submineaza cu nimic credibilitatea externa a Guvernului. "Este normal intr-o democratie sa existe divergente de opinie", a subliniat oficialul european.

La randul sau, premierul Tariceanu a precizat ca Romania se afla in mijlocul unui proces de evaluarea a luptei impotriva coruptiei si a stadiului reformelor si a dat asigurari ca acestea vor continua.

Premierul i-a promis lui Barroso ca tara noastra se pregateste eficient pentru utilizarea fondurilor comunitare.

Comisarul Frattini declara recent ca una dintre concluziile raportului Comisiei Europene ar putea contine recomadarea activarii clauzei de salvgardare in cazul Romaniei si Bulgariei, daca cele doua tari nu au facut progrese suficiente in lupta impotriva coruptiei.

Comisia Europeana va prezenta, la 27 iunie, primul raport privind progresele Romaniei si Bulgariei dupa aderare.