Peste 100 de persoane printre care actori, oameni politici, scriitori, dramaturgi, regizori, simpli trecatori si un reprezentant al Ambasadei SUA s-au adunat marti, la "invitatia la solidaritate" a consiliului de administratie al GDS, in curtea sediului acestei organizatii, din Calea Victoriei 120, sediu pe cale sa fie transferat Fundatiei Nationale pentru Tineret.

Alaturi de reprezentantii GDS s-au aflat si membrii Revistei 22 si ai Green Hours, acestia fiind in aceasi situatie in privinta sediului.

Manifestatia a inceput printr-un discurs al Presedintelui Consiliului de Administratie GDS, Radu Filipescu, care a facut un scurt istoric al evenimentelor ce au determinat convocarea de astazi. S-au facut trei registre, amplasate la intrarea in sediu, in care invitatii si-au putut spune parerea referitor la ceea ce se intampla.

Rodica Palade, redactor-sef al Revistei 22, a precizat ca “Revista 22 ar putea iesi si intr-un apartament de bloc, dar acest sediu o reprezinta”. Ea a amintit de Mugur Ciuvica, care a fost arestat pe strada, iar apoi a venit la sediu acesta pentru a tine o conferinta de presa.

Printre participanti au mai fost Ioan Stanomir, colaborator al Revistei 22 si profesor la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti, care a dorit sa fie alaturi de prieteni si colegi, Cristian Preda, Stelian Tanase si Ana Blandiana, potrivit careia “GDS cauta adevarul dincolo de interesele sale”.

Marcel Iures a facut un apel catre avocatii de exceptie din Romania: “Trebuie sa angajam avocati care sa stopeze 'avalansa de pietroaie' ”. Un mic discurs a tinut si Florin Piersic Jr., care a declarat ca nu este pus la curent cu tot ceea ce se intampla, dar stie ca ar fi pacat ca un asemenea sediu sa dispara.

“Va sustinem cu parlamentarii nostri din Camera Deputatilor”, a mentionat Theodor Stolojan, si el prezent la eveniment. “Despre GDS am auzit foarte multe si l-am urmarit. Este un simbol. Acesta cladire a devenit odata cu GDS un simbol”, a completat el.

Radu Filipescu a declarat pentru HotNews.ro ca la evenimentul de astazi s-a vazut si s-a demonstrat ceea ce inseamna GDS. Intrebat daca a fost multumit despre numarul de persoane prezente Radu Filipescu a mentionat ca ar trebui sa faca si cei de la Fundatia pentru Tineret o manifestatie sa vada daca se strang atatia oameni si apoi se vor observa diferentele.