Un sistem de vot proportional este un sistem in care un partid care are X% din voturi obtine X% din mandatele parlamentare. La prima vedere pare sistemul democratic cel mai corect cu putinta. Sunt sigur ca multi cititori sunt de aceasta parere.
E limpede ca aceeasi idee a stat si la baza codului electoral propus de APD, care, asa cum scriam in articolul precedent, inventeaza un sistem de vot cu rezultate proportionale si candidati alesi in mod nominal.
Cu toate acestea afirmatia corectitudinii sistemului proportional este falsa ! Voi incerca sa demonstrez acest lucru mai jos.
Eroarea pe care o facem crezand ca sistemul proportional este cel mai corect este ca concepem reprezentarea parlamentara in mod exclusiv numeric, fara sa ne raportam la scopul ei, adica la activitatea reprezentantilor nostri din Parlament.
Daca Parlamentul ar fi format din Mosi Craciun a caror misiune sa fie distribuirea unui sac de cadouri celor pe care ii reprezinta, sistemul proportional ar fi bineinteles cel mai corect. Dar, chiar daca parlamentarii nostri isi mai voteaza din cand in cand cate un sac de cadouri, asemanarea lor cu Mos Craciun se opreste aici. Principala lor menire in parlament este sa voteze legi.
In consecinta, masura corecta cu care trebuie sa evaluam reprezentarea unui cetatean in Parlament este cantitatea de legi sustinute de reprezentantii acestuia care sunt adoptate.
Sa vedem cum stau lucrurile intr-un exemplu concret, pe care l-am gasit intr-un articol din “La Recherche”. Sa luam un Parlament format din trei partide, A, B, C care au respectiv 7, 5 si 3 parlamentari. (Cele de mai jos se aplica in general in cazul in care nici un partid nu are majoritate, dar oricare doua reunite o au).
Sa presupunem ca parlamentarii fiecarui partid voteaza la fel, ceea ce nu e foarte departe de modul de functionare al parlamentarilor nostri. Sa luam toate posibilitatile de vot (A, B, C) din parlamentul nostru pentru o lege data. Ele sunt in numar de 8 :
a) (Da, Da, Da) b) (Da, Da, Nu) c) (Da, Nu, Da) d) (Da, Nu, Nu)
e) (Nu, Da, Da) f) (Nu, Da, Nu) g) (Nu, Nu, Da) h) (Nu, Nu, Nu)
Si acum sa numaram situatiile in care soarta legii a fost cea dorita de partidul cel mai puternic A. Ele sunt in numar de 6 : a, b, c, f, g, h. Sa facem la fel cu partidul al doilea, B. Vom gasi a, b, d, e, g, h ... deci tot 6 ! In fine, pentru partidul mic C avem situatiile a, c, d, e, f, h, adica - surpriza ! - tot 6 !! Concluzia : Cele trei partide au aceeasi forta parlamentara !!
Haideti sa mergem mai departe cu analiza si sa luam in considerare doar situatiile in care cele doua partide mari nu voteaza la fel. Ele sunt practic mereu in opozitie unul fata de celalalt. Raman in discutie variantele c, d, e, f. Dintre ele doar doua sunt castigatoare pentru partidul A si anume c si f. Tot doua sunt castigatoare pentru B, este vorba de d si e.
Partidul mic C are in schimb toate cele 4 variante castigatoare, forta sa din parlament este superioara celei a partidelor mari A si B !!
Daca veti fi foarte surprinsi o sa spuneti poate ca am ales o situatie particulara in care partidul C dispune de o minoritate de blocaj. Efectul surpriza va trece insa repede daca priviti retrospectiv configuratiile parlamentare pe care le-a creat sistemul nostru proportional in ultimii ani. Veti gasi explicatia pentru care UDMR a reusit sa se mentina la guvernare atata timp.
Veti gasi explicatia pentru care partide mici au obtinut posturi guvernamentale de importanta net superioara ponderii lor electorale. Este vorba de ceea ce Traian Basescu numeste solutii imorale - fara a aplica probabil termenul perioadei 1996-2000.
Bazat pe ideea falsa a corectitudinii sistemului proportional, sistemul APD risca din pacate sa mentina aceasta stare de fapt. In articolul sau precedent despre subiect, Doc are o aici obiectie cand afirma ca
Nu doar caracterul proportional duce la instabilitatea politica, ci si, sau poate chiar mai ales, lipsa de rapundere a parlamentarilor in fata electoratului, si controlul total pe care-l exercita conducerea de partid asupra lor.
Cu alte cuvinte, demonstratia de mai sus ar fi gresita fiindca pleaca de la premiza ca parlamentarii fiecarui partid voteaza la fel. Nu impartasesc aceasta opinie. Parlamentarii partidului C din modelul de mai sus au tot interesul sa voteze la fel in conditiile in care acest vot le acorda o forta mult superioara ponderii lor electorale.
De altfel pot sa faca acest lucru respectand vointa alegatorilor lor, asa cum au facut-o timp de ani buni parlamentarii UDMR.
Cu sistemul mixt propus de APD urmatoarea minoritate de blocaj care se profileaza va purta eticheta PNG. Riscul major este ca populatia sa inteleaga ca introducerea “votului uninominal” a dus la intrarea in parlament a oamenilor lui Gigi Becali. Este o tema de predilectie a contestatarilor schimbarii sistemului de vot.
Modul extrem de superficial in care in mass-media se pune semnul egal intre sistemul mixt APD si votul uninominal accentueaza aceasta temere. Daca lucrurile se vor intampla asa, atunci pasul inainte pe care unii il vad prin schimbarea sistemului de vot va fi urmat doi inapoi.
Comenteaza pe blogul lui Doc
