Se pare ca Lauryn Hill este insarcinata cu al cincilea copil, cu partenerul sau Rohan Marley, de care s-a tot despartit si impacat pe parcursul anilor. Cei doi mai au impreuna patru copii, Zion, in varsta de 10 ani, Selah (9 ani), Joshua (5 ani) si John (4 ani).

“Este foarte incantata ca asteapta cel de-al cincilea copil si se gandeste cu bucurie ca va avea din nou un bebelus in casa.”, a declarat o sursa.

Fosta componenta a trupei “Fugees” a declarat ca este casatorita cu Rohan, fiul marei legende Bob Marley, insa nu exista nici un act, care sa demonstreze acest lucru. Pe pagina sa de internet numele ii apare ca fiind Lauryn Hill-Marley, iar la statut apare cu “casatorita cu barbatul cu care am fost toata viata, Rohan Marley”.

Intre timp Rohan la profilul sau are “singur”, ceea ce nu se potriveste cu profilul iubite sale.

La inceputul anului Hill a trecut printr-o perioada destul de dificila, iar colegul sau de trupa, Wyclef Jean, a declarat ca artista necesita ajutor psihiatric, potrivit entertainmentwise.com.