Primarul Timisoarei, liberalul Nicolae Robu a anuntat ca va anula decizia viceprimarului Traian Stoia (PSD) prin care saptamana trecuta au fost inchise 4 cluburi din Timisoara aflate pe malul canalului Bega din cauza galagiei pe care acestea o fac noaptea. Robu a anuntat ca va redeschide cluburile in urma rezultatelor unui sondaj pe aceasta tema postat pe pagina sa de Facebook. Primarul spune ca va emite un document care urmeaza sa fie semnat de patronii cluburilor care se vor angaja sa reduca sonorul pe durata noptii.

Sondajul de pe Facebook al primarului RobuFoto: Hotnews

Potrivit publicatiei locale OpiniaTimisoarei.ro, joia trecuta "viceprimarul Traian Stoia anuntase ca a inchis, pentru 30 de zile, 4 cluburi din Timisoara, aflate pe malul canalului Bega, din cauza galagiei pe care acestea o fac noaptea. Astazi, Nicolae Robu ‘da de pereti’ cu hotararea pusa deja in aplicare si o anuleaza cu nonsalanta".

Robu a anuntat pe Facebook ca va anula dispozitia adjunctului sau de inchidere a cluburilor de pe malul canalului Bega. La baza acestei decizii se afla rezultatele unui sondaj realizat de catre edil tot pe Facebook si in care peste 90% dintre cei peste 1.000 de respondenti s-au declarat pentru redeschiderea cluburilor.

Sondajul a fost postat vineri pe pagina Primarului, la o zi dupa ce cluburile in cauza au fost inchise. Robu a justificat ca raspunsurile la intrebarea pusa pe facebook il vor ajuta sa ia "decizia corecta".

Luni, primarul Timisoarei a anuntat si decizia luata ca urmare a sondajului de pe reteaua de socializare:

"FOARTE IMPORTANT !!!

DECIZIE IN URMA SONDAJULUI

Stimati prieteni,

Mai intai, vreau sa va multumesc pt implicarea exceptionala in sondajul pe care l-am organizat pe tema cluburilor. Subiectul este extrem de delicat si trebuie tratat ca atare. Iar tratarea ca atare n-are cum sa nu tina cont de opiniile voastre, ale tinerilor cetateni ai Timisoarei. Asadar, avand in vedere:

1. prevederile legale

2. opinia a peste 90 % din cei peste 1000 de repondenti (!!!) la sondajul organizat de subsemnatul pe Facebook

3. faptul ca cluburile care au facut obiectul dispozitiei de inchidere pt 30 de zile sunt amplasate in locatii care nu au in imediata vecinatate locuinte

4. obligatia administratiei publice locale de a asigura cetatenilor pe de o parte conditii de odihna, pe de alta parte conditii de recreere si petrecere a timpului liber civilizate si in ton cu vremurile

5. faptul ca cluburile ofera locuri de munca si platesc chirii, taxe si impozite importante la bugetul local,

ca Primar al Timisoarei, voi dispune:

1. Anularea dispozitiei Viceprimarului Traian Stoia de inchidere a cluburilor in speta

2. Autorizarea cluburilor sanctionate cu inchiderea sa-si reia activitatea, sub angajamentul practicarii unui volum sonor decent, care, pe de o parte, sa asigure atmosfera specifica, iar pe de alta parte, sa respecte prevederile legale raportat la zgomotul PROPAGAT in zonele dens locuite (cel care, de fapt, conteaza si nicidecum cel din club!)

Aceste dispozitii vor face obiectul unui act oficial, pe care il voi emite joi, 15.08.2013, la revenirea in Timisoara, cand, pt rezolvarea si a altor probleme ale orasului si pt inspectarea tuturor santierelor, imi voi intrerupe concediul pt o zi.

Mentionez ca situatia creata nu inseamna disensiune in USL Timis, cum si-ar dori unii, ci doar expresie a unor diferente de opinie si de abordare a lucrurilor, firesti intre oameni diferiti, mai ales atunci cand ei au ideologii, mentalitati, gusturi, varste, etc. diferite. In ceea ce ma priveste, ca profesor universitar de-o viata, am fost si voi fi mereu apropiat de tineri, aceasta apropiere conferindu-mi mie insumi o stare de spirit tinereasca.

Cu stima,

Nicolae Robu

Primarul Timisoarei"

Potrivit publicatiei locale OpiniaTimisoarei.ro, viceprimarul Stoia a declarat ca nu are habar de decizia primarului Robu, dar ca va propune ca primaria din Timsioara sa investeasca in cluburi pentru oamenii trecuti de varsta a doua si a treia.

“Dansul se intoarce miercuri sau joi si asta e problema dansului. Daca a anulat-o (n.r. dispozitia data de Stoia), foarte bine, discut cu dansul cand vine. Si o sa-i fac si niste propuneri, pentru ca din banii care i-am economisit la Primaria Timisoara, sa deschidem cateva cluburi si pentru oamenii de varsta a doua si a treia, oamenii casatoriti care n-au unde iesi cu sotia intr-un ambient placut, sa socializeze. O sa studiem putin problema, oamenii astia practic nu au unde socializa, unde sa asculte o muzica decenta care sa nu se auda pana la Sag sau pana la Remetea. Pensionarii poate ar vrea sa joace un sah, table, este Clubul Pensionarilor, dar nu e suficient pentru numarul pensionarilor din Timisoara. Am inteles ca sunt peste 20.000″, a declarat Traian Stoia.