Un polițist în vârstă de 32 de ani, din Argeș, a fost lovit mortal, vineri, de o mașină, care, din primele informații, ar fi încercat să vireze brusc stânga, scrie Mediafax. Doi adulți și un copil aflați în autoturism au ajuns la spital.

PolitiaFoto: Facebook - Politia Romana

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa, accidetul s-a produs în Livezeni, iar polițistul era în timpul liber, pe motor.

„Polițistul era în timpul liber. Venea dinspre Câmpulung spre Pitești, iar din sens opus un autoturism a virat brusc stânga și în felul acesta nu i-a acordat prioritate. Acestea sunt primele informații primite de la fața locului”, a spus Popa.

Trei persoane care se aflau în mașină, între care doi adulți și un copil, au fost rănite și transportate la spital.

„Șoferul în vârstă de 55 de ani, cu traumatism, transportat la spital de SMURD Mioveni, o fetiță de 13 ani cu multiple traumatisme transportată la spital de SMURD camplung, iar o femeie de 42 de ani a fost dusă la spital de echipajul SAJ”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.

Primele informații sunt că fetița de 13 ani este rănită grav.

Traficul rutier este îngreunat din cauza accidentului rutier.