Daniil Medvedev a ratat șansa câștigării celui de-al doilea Grand Slam din carieră, rusul fiind învins în finala US Open 2023 de Novak Djokovic (scor 6-3, 7-6(5), 6-3). La finalul partidei de pe Arthur Ashe, Daniil a vorbit despre momentul care ar fi putut schimba totul.

Daniil MedvedevFoto: Frank Franklin II / AP / Profimedia

>> Doboară toate recordurile? Vârsta până la care Novak Djokovic vrea să joace tenis în circuitul ATP

>> Novak Djokovic, visul copilăriei și cele 24 de titluri de Grand Slam câștigate

Medvedev crede că ar fi meritat să câștige al doilea set: „L-am dominat pe Djokovic, am fost deasupra lui”

La 1-0 la seturi pentru Nole, Medevedev a avut o minge de set în a doua manșă. Totul a venit la 6-5 în favoarea sa, pe serviciul lui Djokovic.

Daniil a avut o minge de set, dar pe care a judecat-o greșit, așa după cum chiar el recunoaște. „Ar fi trebuit să câștig al doilea set. Am avut un passing clar pe care trebuia să îl joc în lung de linie, dar am făcut-o în cross. Am avut două variante și am ales-o pe cea greșită.

Păcat că nu am câștigat al doilea set, pentru că am simțit că am fost deasupra lui, că l-am dominat. Dar acesta este tenisul.

Per total, nu am făcut cel mai bun meci al meu. Am jucat la un nivel extraordinar cu Alcaraz, am făcut poate cea mai bună partidă din viața mea. Dar nu am cum să joc mereu la acel nivel.

Sunt regrete, desigur, dar există alte 23 de cazuri în care jucătorii care l-au întâlnit pe Djokovic în finalele de Grand Slam au regrete” - Daniil Medvedev, citat de Eurosport.

Rezumatul finalei dintre Djokovic și Medvedev

Sursa video: Eurosport

De știut după finala de la US Open 2023

  • Novak Djokovic l-a detronat pe Carlos Alcaraz și este lider mondial începând de luni.
  • Djokovic s-a desprins în fruntea ierarhiei titlurilor de Grand Slam câștigate. Cu 24 de trofee majore, sârbul îi lasă în urmă pe rivalii Rafael Nadal (22) și Roger Federer (20 - retras din tenis).
  • Novak are 96 de titluri în palmares (24 de Grand Slam - un record), în timp ce Daniil Medvedev rămâne cu 20 de trofee (unul de Grand Slam - US Open 2021, chiar după o finală cu Djokovic).
  • Aceasta a fost a patra finală de Grand Slam disputată de Novak Djokovic în 2023. Sârbul s-a impus la Australian Open, Roland Garros și US Open și a fost învins de Carlos Alcaraz în ultimul act de la Wimbledon.
  • Djokovic a jucat zece finale la US Open și a câștigat patru: 2011, 2015, 2018 și 2023.

Novak Djokovic și cele 24 de titluri de Grand Slam cucerite