​U Craiova 1948 a ratat calificarea în Conference League, iar Adrian Mititelu a afirmat la finalul barajului că „a fost o organizare generală” pentru ca CFR Cluj să se impună în fața echipei sale (1-0, după prelungiri).

Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru

Adrian Mititelu: „Dacă era nevoie, ne eliminau și al treilea jucător”

Patronul U Craiova 1948 a criticat prestația arbitrului Istvan Kovacs și a afirmat că CFR nu merita victoria.

„Ce să zic? Nu ştiu de ce s-a inventat acest regulament, CFR trebuia să meargă direct acolo. Ne mai chinuim să mai venim, să se facă şi ei de râs?! Domne, nu au ce căuta echipele din play-out în cupele europene şi asta e! Să se facă un baraj formal... eu înţeleg că CFR trebuia să se califice, dar nici chiar aşa.

A fost o organizare generală şi la FRF să treacă CFR. Dacă era nevoie, ne dădeau şi al treilea jucător afară. Cel mai faultat jucător de pe teren, Bauza, a fost vânat, a fost eliminat.

La meciul cu CSU, Kovacs a dat două penaltiuri... cum a reacţionat acum la o fază la care trebuia să primim penalti?! Toată maniera s-a văzut, de la delegare s-a încercat ca echipa gazdă să treacă peste acest meci.

Noi meritam să mergem în Europa. Nu avem încă permis să mergem acolo. Văd că regulamentul e în funcţie de climă, de unghiul de filmare. Kovacs e cel mai bun pentru anumite echipe. Kovacs stă în Cluj, e greu să demonstrez anumite lucruri, dar ele se ştiu.

Lucrurile ţin să o ia urât, sunt foarte supărat! Am fost batjocoriţi pentru a nu ştiu câta oară în acest campionat. Dacă rămâneam în 11, nu cred că ne bătea CFR Cluj. Maniera de arbitraj a fost pro-CFR de la bun început. Eu zic că 90% din oamenii care s-au uitat la meci au văzut asta.

Sunt lucruri care nu se pot spune, nu poţi să le spui. Te cheamă Burleanu şi te execută! Te fac varză pe procedura de disciplină. Lucrurile duc spre crimă organizată, dar nu se poate face nimic. S-a dorit ca CFR să treacă mai departe.

Eu spun adevărul, sunt la cald, dar ce pot să îmi facă? Am fost la închisoare, am fost dezafiliat.

Aş începe acţiune la DNA, dar nu am probe suficiente. Dacă merg la DNA cu acest Bodescu, poate fuge de la flagrant. Am mai avut dovezi, dar când am mers, a fugit procurorul. Poate mă trezesc eu dat în judecată” - Adrian Mititelu la Prima Sport.

CFR Cluj – U Craiova 1948 1-0, în barajul pentru Conference League

După o primă repriză pe contre, dar fără mari ocazii de gol, partea secundă a adus un ajutor nesperat pentru jucătorii lui Dan Petrescu.

În minutul 68, Juan Bauza a văzut foarte ușor cel de-al doilea cartonaș galben și a fost trimis la vestiare de arbitrul Istvan Kovacs.

În superioritate numerică, ardelenii au atacat, dar nu au reușit să decidă meciul în timpul regulamentar.

Prima repriză suplimentară a adus golul, marcat în minutul 97 de Denis Kollinger, cu o lovitură de cap după centrarea lui Petrila, dar s-a terminat cu o nouă eliminare în tabăra oltenilor. Huyghebaert a văzut roșu direct, după o intrare cu crampoanele pe glezna lui Birligea.

Nici repriza a doua a prelungirilor nu a fost lipsită de incidente, jucătorii lui U Craiova 1948 s-au strâns la marginea terenului cu intenția de a opri meciul, dar după discuții jocul s-a reluat.

CFR Cluj salvează la limită un sezon mai puțin reușit și va reprezenta România în preliminariile Conference League alături de FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe, în timp ce Farul Constanța va juca în preliminariile Champions League.