Ioan Varga, patronul formaţiei CFR Cluj, a fost foarte nervos pe arbitrajul lui Radu Petrescu şi pe sistemul VAR după remiza cu CS Universitatea Craiova, scor 1-1, din etapa a șaptea a play-off-ului SuperLigii.

Jucatorii echipei CFR ClujFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Dan Petrescu, după remiza decisă de VAR: „Arbitraj anti CFR. Ne-au ciuruit”

Ioan Varga spune că se retrage din fotbal după arbitrajul lui Radu Petrescu de la CFR Cluj - CSU Craiova

Varga a afirmat că se va retrage din fotbal și că vor fi făcute plângeri penale împotriva arbitrilor și a celor de la FRF.

„Cei mai hoți sunt arbitrii, împreună cu cel mai ieftin sistem VAR. Eu ies din fotbal, nu mai înghit această hoție a FRF. E făcut pentru hoți acest sistem ieftin. De aceea nu au vrut să cumpere sistemul din Belgia, au făcut premeditat.

Pe mine m-au pierdut ca investitor în fotbal. Este ultima mea intervenție. Facem plângeri penale contra arbitrilor și a FRF” - Ioan Varga, citat de DigiSport.

Andrei Ivan a fost eliminat în minutul 28, dar arbitrul a revenit asupra deciziei după ce a revăzut faza pe monitorul VAR. Rămas pe teren, Ivan a înscris golul oaspeților în minutul 68. Anulată inițial pentru ofsaid, reușita a fost validată tot cu ajutorul sistemului VAR.

De asemenea, CFR a cerut un penalty în minutul 72, când mingea trimisă de Braun cu capul a lovit mâna lui Badelj.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre CFR Cluj și CSU Craiova.

SuperLiga, clasament play-off

1. Farul Constanța 46 puncte

2. FCSB 40 (-1 meci)

3. CFR Cluj 39

4. CSU Craiova 36

5. Rapid București 34

6. Sepsi Sf. Gheorghe 25 (-1 meci).