​În actualul sistem de sănătate nu îi este bine nimănui - nici pacienților, nici medicilor, nici statului român - motiv pentru care Asociația Dăruiește Viață își propune ca, după ridicarea de la zero a unui spital dotat cu tehnologie de ultimă oră, să deruleze aici un proiect pilot de la care să înceapă reforma sistemului de sănătate din România:

Carmen Uscatu și Oana GheorghiuFoto: Inquam Photos / George Călin

„Vrem să convingem Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor că putem să facem împreună un proiect pilot care să ne ajute să începem împreună reforma sistemului de sănătate din România. Pentru că sistemul acesta înseamnă fiecare dintre noi, iar în sistemul acesta nu îi e bine nimănui: nici pacienților, nici medicilor, nici asistentelor, nici statului român și CNAS. Cu toții vedem că este rău și cu toate acestea, de 35 de ani, continuăm să ne învârtim în aceeași roată.”

„Cred că acest spital, în care 350.000 de oameni au investit, este locul și momentul cel mai bun să începem ceva. Poate cu acest ministru și cu acest Guvern sau cu următorul ministru și cu următorul Guvern trebuie să o scoatem la capăt”, afirmă Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață.

Povestea unui spital construit de la zero din donații și sponsorizări: totul a pornit de la toaletele din capătul holului secției de Oncologie de la Marie Curie

Construcția primului spital de Oncologie pediatrică din România, pe care Asociația Dăruiește Viață l-a ridicat din donații și sponsorizări și pe care îl predă acum la cheie statului român, a început în anul 2018.

Într-o primă fază, asociația fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu a vrut să doteze saloanele din secția de Oncologie a Spitalului de Copii Marie Curie cu toalete individuale, în condițiile în care exista doar o toaletă în capătul holului.

Ideea construirii unui nou spital, de la zero, a apărut după ce au aflat că dotarea saloanelor cu toalete nu este posibilă.

Spitalul pentru copii bolnavi de cancer construit de la zero de Asociația Dăruiește Viață / Foto: Inquam Photos - Octav Ganea

„Noi am început cu infrastructura, pentru că venind la Spitalul Marie Curie și încercând să ajutăm secția de Oncologie pediatrică, acolo unde știam că nu sunt toalete în fiecare salon și că acesta ar fi un prim pas pentru a schimba condițiile în care medicii și pacienții trăiesc, am aflat că nu putem face asta, din cauză că este o infrastructură veche și e nevoie de ceva de la zero, așa cum ne-a spus atunci arhitecta noastră”, povestește astăzi Oana Gheorhiu.

„Am început cu infrastructura, am construit împreună un spital cu 9 niveluri și 12.000 de metri pătrați, care în acest moment este echipat cu tehnologie de ultimă oră. Practic, noi am rezolvat partea aceasta a infrastructurii. Acum ne bucurăm foarte tare că reușim să facem un parteneriat cu oamenii din Spitalul Marie Curie”, mai spune vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață.

Carmen Uscatu: În România, un copil care află că are cancer intră în iad

Președintele Asociației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu, spune că încearcă, în fiecare zi, să se pună în locul unei mame care află că copilul ei are cancer: „Și nu îmi este foarte greu să fac lucrul acesta pentru că adesea mă sună o mamă și mă întreabă unde e locul cel mai bun în care aș putea să îmi tratez copilul. Singurul aspect pozitiv pe care l-am găsit până acum, în viața acestui copil și în viața acestei familii, este că copilul are alături o mamă care să facă față iadului în care intră atunci când află că are cancer.”

Acest iad, despre care vorbește Carmen Uscatu, „nu e dat doar de boala în sine, e iadul dat de faptul că au acele toalete la comun în majoritatea spitalelor din țară, e dat de faptul că nu întotdeauna există medicamente cu care să fie tratați și trebuie să apeleze la o cunoștință din străinătate care să le aducă aceste medicamente. E iadul pe care îl suportă în fiecare zi atunci când trebuie să se mute dintr-un spital în altul dacă are nevoie de o operație și se află într-o secție de Oncologie care nu are acces nici măcar la un compartiment de Terapie Intensivă, pentru că sunt secții de adulți.”

În acest moment, cu actualele condiții din spitalele românești, nici medicii nu pot spune că au cum să facă totul pentru copiii bolnavi și pentru pacienții lor, mai spune Carmen Uscatu: „Eu mă pun în papucii unui părinte, dar cred că tuturor medicilor de aici le este foarte ușor să se pună în propriii papuci și să vadă că nu poți să spui că ai făcut tot ce se putea pentru acel copil, atunci când tu, de fapt, nu poți să îl tratezi conform lucrurilor pe care tu le-ai învățat: când nu ai acces la medicamente, când nu ai acces la infrastructură, când nu ai acces la o echipă multidisciplinară, când nu ai acces la cercetare nu poți spune că ai făcut totul. Poți spune doar că ai încercat.”

Partea pozitivă în tot acest „iad pe care îl trăim cu toții”? „Partea pozitivă este acest proiect care ne-a adus împreună: peste 350.000 de oameni care au donat, peste 8.000 de companii care au sponsorizat proiectul, medicii de la Marie Curie, medicii din țară, colaboratorii noștri din străinătate, care ne-au adus împreună și care ne fac să visăm, pentru că această infrastructură nu va salva oameni de una singură. E nevoie de această colaborare”, afirmă Carmen Uscatu.

„Eu mă gândesc că am adus atât de mulți oameni împreună și angajamentul pe care eu am să mi-l iau aici e că voi face tot ce ține de mine pentru a îi ține împreună”, mai spune președintele Asociației Dăruiește Viață.

Saloane de izolare pentru copiii cu transplant în spitalul construit de Asociația Dăruiește Viață / Foto: HotNews.ro

Dăruiește Viață a semnat actele prin care spitalul construit din donațiile a 350.000 de români este predat la cheie statului român. Urmează construcția unui al doilea spital

​Asociația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, a semnat săptămîna trecută actele prin care spitalul pentru copii bolnavi de cancer, construit din donațiile a peste 350.000 de români și sponsorizările a peste 8.000 de companii, este predat la cheie statului român.

Construcția și dotarea spitalului au fost gata în toamna anului trecut, iar în acest moment sunt în derulare procedurile de autorizare a funcționării.

Spitalul construit de Asociația Dăruiește Viață exclusiv din donații și sponsorizări a fost donat Spitalului Marie Curie, care se află în subordinea Ministerului Sănătății.

Spitalul Dăruiește Viață în cifre:

  • 53 de milioane de euro a costat construcția și dotarea primului spital pentru copiii bolnavi de cancer din România.
  • Peste 350.000 de români au donat pentru construirea spitalului. Suma totală strânsă din donațiile românilor a fost de 20 de milioane de euro.
  • 8.000 de companii au sponsorizat proiectul. Cea mai mare sponsorizare a venit din partea companiei Petrom - 10 milioane de euro oferiți pentru dotarea spitalului.
  • Spitalul are 9 niveluri și va avea secții de oncologie, radioterapie, chirurgie și neurochirurgie.
  • Spitalul are inclusiv cinematograf și loc de joacă pentru copii.
  • Construcția spitalului a început în anul 2018.

Asociația Dăruiește Viață începe acum un nou capitol: va construi de la zero o a doua clădire de spital, în care urmează să fie mutat integral Spitalul de Copii Marie Curie.

Citește și: