Sistemul de asigurări de sănătate din România stă pe un butoi cu pulbere. Anul acesta, parcă mai mult ca niciodată, deficitul substanțial din bugetul Casei de Asigurări de Sănătate a început să își arate colții încă din lunile de vară, cu datorii rostogolite pe luni de zile către majoritatea furnizorilor de servicii medicale - spitale, clinici, laboratoare medicale și farmacii. În prezent, acest deficit este „cârpit” cu bani alocați cu țârâita din fondul de rezervă al Guvernului, în așteptarea rectificării bugetare. Cifrele seci din comunicatele CNAS și ale Guvernului se traduc în drame: oameni care nu își mai găsesc cu lunile tratamentul în farmacii, nu îl mai primesc din spitale sau nu mai au acces la analize medicale sau alte servicii decât cu bani din buzunar. Bani pe care unii dintre ei nici măcar nu îi au. În acest context, se pune problema cât timp va mai putea funcționa sistemul de asigurări de sănătate în actuala formulă.
În acest tablou, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, proaspătul președinte al CNAS, Andrei Baciu, și Diana Păun, consilier prezidențial la Departamentul de Sănătate Publică, au vorbit pentru prima dată la unison despre asigurările complementare de sănătate ca despre o soluție pentru care toți trei și-au declarat susținerea, într-o dezbatere organizată săptămâna trecută de DC News. Nu au dat însă detalii și despre o eventuală formulă la care s-au gândit.
Ce ar însemna însă aceste asigurări complementare de sănătate? Cum ar putea arăta ele, câți români și le-ar permite și în ce măsură ar reprezenta o soluție la problemele actuale ale sistemului?
În lipsa unor clarificări din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, am căutat posibilele răspunsuri împreună cu Rozalina Lăpădatu, unul dintre cei mai vizibili activiști pentru drepturile pacienților și președintele unuia dintre cele mai importante ONG-uri ce reprezintă pacienții din România, Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, și reprezentanții PSD, USR și AUR în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților: Florin Buicu (deputat PSD) - medic și vicepreședintele comisiei, Adrian Wiener (deputat USR) - medic și membru al comisiei, fost vicepreședinte și Sorin-Titus Muncaciu (deputat AUR), medic și membru al comisiei. Nelu Tătaru (PNL), președintele Comisiei de Sănătate și fost ministru al Sănătății, nu a putut fi contactat de HotNews.ro până la momentul publicării acestui articol.
O discuție similară (până la un punct) a avut loc în România în urmă cu 10 ani, când autoritățile au vorbit insistent - și chiar au pregătit un proiect de act normativ - ce prevedea introducerea caselor private de asigurări de sănătate: practic, principiul era să existe mai multe case de asigurări de sănătate - cea de stat și altele private - iar fiecare asigurat să decidă către care casă își direcționează banii plătiți prin contribuția salarială de 10% către sănătate. La schimb, casa de asigurări - de stat sau privată - îi prelua integral „problema” și îi asigura accesul în sistemul de sănătate, atunci când aveai nevoie - în sistemul de stat sau în sistemul privat. Proiectul despre care s-a vorbit insistent atunci a „picat” însă pe fondul controverselor stârnite în spațiul public și al conflictului dintre Traian Băsescu, pe atunci președintele României, și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru SItuații de Urgență, care s-a opus vehement.
În teorie cel puțiin, ca principiu, asigurările complementare despre care se vorbește acum diferă de înființarea caselor de sănătate private, care erau destinate să îți preia integral contribuția la asigurările de sănătate și să îți asigure accesul la servicii - ca principiu, asigurările complementare presupun plata la alegere (doar cine dorește) a unei contribuții suplimentare la un fond de sănătate privat, peste suma standard plătită la asigurarea de sănătate obligatorie către stat, care ar oferi la schimb beneficii ce nu sunt incluse în pachetul de bază oferit de Casa Națională de Asigurări de Sănătate - servicii medicale care nu sunt decontate sau acces la anumite servicii „peste rând”, fără să aștepți.
De ce nu sunt destui bani la asigurările de sănătate?
- România alocă doar 6% din PIB pentru sănătate, unul dintre cele mai mici procente din Uniunea Europeană. Media europeană este de 9 - 10% din PIB.
- Doar 4 din 10 asigurați din România plătesc contribuție la asigurările de sănătate - din aproximativ 17 milioane de persoane care au dreptul la servicii medicale asigurate de stat, mai mult de jumătate - 10 milioane - nu plătesc contribuție. În spatele acestor cifre se ascund mai multe cauze: copii, studenți, persoane care nu au venituri, angajați plătiți la negru, dar și categorii întregi de salariați (aproximativ 800.000 de persoane) exceptate de la plata contribuției prin diverse acte normative adoptate de-a lungul timpului.
- Românii plătesc o contribuție de 10% din veniturile salariale la asigurările de sănătate. În Ungaria, spre exemplu, se plătește un procent de 15%. Puțină lume își mai amintește, dar și în România s-a pornit de la o contribuție de 14,5%. Ea a scăzut apoi la 12,5% și, în cele din urmă, la 10%, cât este în prezent.
- „Putem spune că statul român nu a avut niciodată bani pentru sănătate”, spune plastic Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și vicepreședintele Alianței Pacienților Cronici din România.
- Va avea cineva curajul să „umble” la modalitatea de finanțare a sistemului de asigurări de sănătate din România în viitorul apropiat? Foarte puțin probabil, mai ales acum, când anul electoral bate la ușă.
„Cum îmi vor vinde această asigurare, ca să mă convingă să o fac? Ce îmi va oferi ea concret?”
Înainte de toate, discuția pornește de la cifre: România are în acest moment una dintre cele mai mici alocări din PIB pentru sănătate din Europa: doar 6 - 6,3% din PIB, în timp ce, în țările din jurul nostru, alocarea bugetară pornește de la 9% din PIB: „Putem spune că, în primul rând, statul român nu a avut niciodată bani pentru sănătate”, arată Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și vicepreședintele Alianței Pacienților Cronici din România.
În al doilea rând, spune Rozalina Lăpădatu, nimeni nu a făcut niciodată un audit la Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca să vadă exact și pe ce se duc banii: „Banii se duc pe programe naționale, pe tot felul de lucruri. Dar sunt sigură că, la fel ca în orice instituție mai mare sau mai mică, privată sau de stat, există și bani care nu sunt cheltuiți eficient. Iar aici nu fac referire la furt sau la rea voință, ci strict la faptul că în orice instituție există posibilitatea ca o parte din bani să fie cheltuiți ineficient. De aceea, firmele private în general își fac audit, analize financiare, tot felul de lucruri ca să se asigure că banii sunt cheltuiți eficient. Așadar, vorbim o dată despre subfinanțare, iar apoi am putea vorbi și despre eficiența sau ineficiența cheltuirii banului public.”
În lipsa unor clarificări oficiale pe acest subiect din partea autorităților, clarificări care se lasă așteptate, Rozalina Lăpădatu se întreabă ce vor oferi concret eventualele asigurări complementare despre care au vorbit recent Alexandru Rafila, Andrei Baciu și Diana Păun: „Numele lor ne spune că ar trebui să fie niște asigurări ce completează actualul sistem. Ele ar aduce niște bani în plus, dar nu rezolvă problema de fond a banilor de la CNAS. Dar cum îmi vor vinde această asigurare, ca să mă convingă să o fac? Asigurări private de sănătate sunt și în momentul acesta pe piață. Ce îmi vor oferi în plus aceste asigurări complementare? Dacă mă vor costa 300 - 500 de euro pe an, de ce să plătesc acești bani, când de banii aceștia pot eu să merg să îmi fac analizele oricând?”, sunt întrebările lansate de președintele uneia dintre cele mai mari asociații de pacienți din România.
Rozalina Lăpădatu, pacient cronic, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și vicepreședintele Alianței Pacienților Cronici din România
Un lucru este cert: în acest moment, se încearcă creșterea finanțării și aducerea mai multor bani în sistem: „Iar asta ar putea face și asigurările complementare de sănătate, care pot fi un lucru bun sau un lucru rău sau undeva la mijloc, dar depinde foarte mult de felul cum legiferezi lucrul ăsta”, subliniază Rozalina Lăpădatu.
Un lucru bun ar fi, spre exemplu, faptul că vor intra bani în sistem și din alte părți, nu doar de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, nu de la Ministerul de Finanțe, nu de la autorități, ci și bani privați: „În Europa, spitalele sunt finanțate în principal din trei surse: contractele cu autoritățile publice, așa cum se întâmplă și la noi, contractele cu instituții private de genul asiguratorilor privați și din studii clinice. La noi, studiile clinice și asiguratorii privați nu prea intră în bugetul spitalelor, ci doar din asigurările de sociale de sănătate. Deci un lucru bun ar fi că ar intra niște bani în plus în sistem.”
Un lucru relativ este că nu știm câți bani ar intra în sistem, atrage atenția Rozalina Lăpădatu, „pentru că nimeni nu a făcut o proiecție să vadă ce ar însemna asigurările acestea private și câți bani ar aduce ele - ele aduc într-adevăr niște bani, dar oamenii vor și niște servicii pentru aceste asigurări și asta înseamnă că, dintr-odată, nu mai vorbim de asigurări sociale, așa cum este Fondul Unic de Asigurări de Sănătate în acest moment. Pentru că oamenii vor vrea să știe pentru ce plătesc în plus, să aibă niște condiții mai bune sau niște servicii medicale mai bune sau o terapie mai bună ș.a.m.d.”
Cum arată sistemele de asigurări de sănătate în Europa? Modelele din Olanda și Germania
Odată cu discuția despre noi tipuri de asigurări, este necesară și o transformare a sistemului de sănătate, „pentru că în clipa asta există un sistem de asigurări medicale private, anumite persoane care își permit plătesc aceste asigurări și au acces doar la spitalele private, nu și la spitalele publice. Și atunci, spitalele și legislația trebuie să se transforme astfel încât asigurările private să poată să intre și în spitalele publice, să urmărească pacientul. Dacă eu vreau să mă duc la un medic într-un spital de stat, trebuie să mă duc acolo și asiguratorul meu să plătească acolo, nu neapărat la un spital privat. Și invers, și asigurările publice să mă urmărească unde mă duc eu, dacă eu îmi aleg un medic în privat, nu la spitalul public. Deci trebuie să fie un sistem de reciprocitate”, arată vicepreședintele Alianței Pacienților Cronici.
Partea bună ar fi că, întâmplându-se acest lucru, vom fi forțați pentru prima dată să regândim sistemul medical din România și să nu mai avem două sisteme paralele, unul privat și unul de stat, subliniază Rozalina Lăpădatu: „Suntem singurii din lume care avem așa ceva. Avem nevoie de un sistem medical care să ofere servicii medicale de calitate pacienților, în care și spitalele publice și cele private să aibă aceleași obligații și aceeași răspundere față de pacient.”
Așadar, lucrurile sunt mult mai complexe decât a face o asigurare și a decide ce firmă o va încasa, unde îți vei plăti asigurarea privată etc.
În Europa există diferite sisteme de asigurări medicale private. „Din câte știu, Olanda are un sistem practic public de asigurare medicală. Tu îți alegi casa de asigurări unde te asiguri, chit că este publică sau privată. Legea îi obligă pe toți asiguratorii să te asigure dacă ești bolnav cronic, pentru că asta iarăși este o problemă - noi trebuie să avem garanții că asigurările vor trata în mod corect bolnavii cronici.”
Practic, în acest moment, bolnavii cronici din România nu au acces la asigurări private de sănătate - niciun asigurator nu le oferă așa ceva - iar accesul acestor pacienți ar trebui legiferat clar, în eventualitatea introducerii unui alt tip de asigurări, subliniază Rozalina Lăpădatu: „În acest moment, o boală cronică este criteriu de excludere la toți asiguratorii privați. În alte țări acest lucru nu se întâmplă, deoarece este altfel legiferat. Eu, ca pacient cronic, nu pot să îmi fac o asigurare medicală privată. Sau dacă îmi fac asigurare privată, așa cum sunt ele în acest moment, intră la excludere bolile de care deja sufăr. Deci nu mă asigură nimeni și nu-mi acoperă servicii medicale pentru aceste boli. E foarte important ca, dacă avem asigurări medicale private și avem o persoană care este pacient cronic, la un moment dat asiguratorul privat să nu zică: Stai, eu nu îți plătesc terapia! Pentru că, în acest moment în România, așa sunt înțelese asigurările medicale private, din păcate. Eu îți plătesc consultații, analize, dar, dacă ai nevoie de terapie cronică toată viața, te trimit pachet la spitalul public să te trateze Casa Națională de Asigurări de Sănătate.”
Pacienți așteptând pe holul spitalului / Foto: Elizaveta Galitskaya|Dreamstime.com
Un alt model este Germania, unde, spune Rozalina Lăpădatu, există mai multe case de asigurări de sănătate: „Acolo există un fond social de sănătate până la un anumit nivel de salariu. Când atingi acel nivel de salariu, ți-a crescut salariul și ajungi la acel nivel și la o anumită contribuție la asigurările de sănătate, în acel moment poți să decizi dacă mai rămâi în sistemul public sau îți faci o asigurare privată care îți vine și cu un pachet de beneficii.”
„Sunt mai multe sisteme europene, iar noi va trebui să discutăm foarte bine și foarte clar, în cazul în care alegem asigurări complementare, ce implică ele, cum transformăm sistemul medical astfel încât el să fie în beneficiul pacienților. Să nu fie doar o asigurare pe hârtie”, subliniază vicepreședintele Alianței Pacienților Cronici.
Rozalina Lăpădatu amintește că, în acest moment, există situații în care, dacă ai abonament la o clinică privată și suni să faci un RMN, ești programat abia peste 2-3 luni. Iar dacă îl plătești cu banii jos, uneori ești programat a doua zi sau în aceeași săptămână: „În acest caz, de ce să plătesc o asigurare complementară și să aștept 2-3 luni pentru o analiză? Iar una dintre cele mai mari întrebări este dacă și pacienții cronici vor putea beneficia de ele - în acest moment, o boală cronică reprezintă clauză de excludere pentru orice analiză medicală privată în România.”
Ea și-ar dori ca, dacă se va ajunge la introducerea acestui nou tip de asigurări, să se clarifice, înaintea acelui moment, ce servicii complementare peste ceea ce oferă Casa de Asigurări de Sănătate oferă ele:„Va însemna, spre exemplu, doar că, dacă mă internez în spital, o să am o rezervă mai bună, cu un pat mai bun și mâncare mai bună? În ce sens completează ceea ce îți oferă CNAS? Dacă CNAS îmi plătește medicația lunară și analizele pe care eu le fac din 6 în 6 luni, atunci asigurarea privată ce va face? Pentru că, în acest moment, dacă faci cancer, asigurarea privată nu te tratează, ci te tratezi la spitalul de stat. Eu te asigur complementar doar dacă ai avut un accident, o operație de apendicită, te-ai dus și te-ai operat și ai rezolvat, adică doar dacă nu ești toată viața pe tratament?”
Nu în ultimul rând, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune subliniază că, „dacă este să discutăm foarte cinic”, un asigurator privat va dori în primul rând să își acopere cheltuielile și, în al doilea rând, să facă profit: „Să nu uităm că firmele de asigurări private sunt firme comerciale care trebuie să aibă profit, nu sunt firme de binefacere, cum își închipuie oamenii. Așadar, este foarte important cum legiferăm, iar discuția este destul de complicată.”
Rozalina Lăpădatu este însă sceptică în privința faptului că este loc pentru o asemenea discuție în an preelectoral: „Nicio țară nu a introdus asigurări complementare și private în an electoral. Eu nu știu ce vor ei să facă, pentru că, politic, nu este cel mai potrivit moment. Dacă vor face acest lucru și nu va exista o comunicare foarte clară cu oamenii, poate să iasă scandal.”
România ar trebui să ajungă la media europeană de procent din PIB alocat sănătății - care este de 10% - de la 6% în prezent
Florin Buicu este deputat PSD, medic și conferențiar universitar la UMF Târgu Mureș. A condus ani buni Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, iar acum este vicepreședintele comisiei. Spune că și-ar dori ca sumele care ajung la sănătate în România să fie în media europeană - pentru că acum suntem undeva la 6%, cu tot cu transferuri de la bugetul de stat, în timp ce media europeană este undeva la 9 - 10%. „Nu mai vorbim de Statele Unite, care care sunt la 18,5%”, declară Florin Buicu pentru HotNews.ro.
„Noi plătim, în România, la asigurările de sănătate un procent de 10% din veniturile salariale, la care se adaugă sume care vin de la bugetul de stat, prin transferuri către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. În Ungaria, spre exemplu, se plătește 15%. În România am pornit de la 14,5% contribuții la asigurările sociale de sănătate, atât se plătea, iar prin diverse metode și reduceri, s-a ajuns la 10% - s-a trecut de la 14,5% la 12,5%, apoi de la 12,5% la 10,7%, apoi la 10%”, explică vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.
În momentul de față, suntem pe un deficit la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate - banii nu ajung și se fac transferuri de la bugetul de stat către fond, adaugă Florin Buicu.
Florin Buicu (PSD), medic și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților
În aceste condiții, Florin Buicu se declară un susținător al „principiului” asigurărilor suplimentare de sănătate.
„În mod normal, ar fi necesară practic o creștere a transferurilor de la bugetul de stat către asigurări, astfel încât să putem ajunge la acest procent sau o creștere a contribuțiilor. Dar nu cred că este, în momentul de față, fezabilă o creștere a contribuțiilor pe FNUASS. În schimb, legislația permite, în momentul de față, asigurările suplimentare. Iar pentru asigurările private, trendul este în creștere. Sunt câteva sute de milioane de lei anual care se plătesc pentru asigurări private. Dacă comparăm câteva sute de milioane cu bugetul CNAS, care este undeva la 50 de miliarde, este adevărat că reprezintă o picătură într-un pahar cu apă. Dar cred că trebuie prin educare, prin conștientizare, și să învățăm populația că având o asigurare suplimentară poate avea și pretenție suplimentară de la serviciile medicale.
Florin Buicu mai spune că există, la Parlament, și un proiect al deputatului USR Claudiu Năsui, ce prevede transferul unui procent de 2 - 2,5% din 10%, cât este contribuția la sănătate, către un furnizor privat de sănătate, după modelul pilonului 2 de la sistemul de pensii, variantă pe care vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților spune că nu o susține, având în vedere deficitul existent la Fondul Unic de Asigurări Naționale de Sănătate.
Florin Buicu a subliniat că opiniile exprimate reprezintă punctul său de vedere personal, nu al partidului, care nu a luat în discuție această temă.
Spargerea monopolului CNAS - o soluție pentru accesul la servicii medicale?
Președintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu, și-ar dori în primul spargerea monopolului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - o problemă pe care, spune el, introducerea de asigurări complementare nu ar rezolva-o. Soluția cea mai bună ar fi spargerea acestui monopol prin concurență între mai multe case de asigurări - de stat și private - iar românii să decidă unde direcționează banii din contribuție, unde își mută acei bani. „Ideal ar fi să nu mai existe acest monopol, prin lege. Toată lumea ar avea de câștigat - unii ar scădea prețurile, unii s-ar orienta. Ca pe orice piață liberă”, subliniază Daniel Coriu.
Este o soluție despre care s-a mai vorbit în România și acum 10 ani, dar a fost abandonată după foarte multe controverse în spațiul public.
„Pentru toată lumea, spargerea monopolului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ar fi un lucru bun: și pentru spital, ca furnizor de servicii, și pentru persoanele asigurate, ca beneficiari. Poate eu vreau să am o asigurare mai bună, mai scumpă, să îmi asigure integral tot. Poate să existe o asigurare minimală sau una cu acces mult mai larg la servicii. Și fiecare să aibă libertatea să își aleagă”, explică prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.
Introducerea asigurărilor complementare nu rezolvă problemele actuale ale sistemului de asigurări, în opinia președintelui Colegiului Medicilor. În plus, Daniel Coriu o vede ca pe o „chestiune politică” și este puțin probabil ca ea să fie asumată în acest moment de autorități: „Mai degrabă ei tatonează acum terenul, aruncă o idee în spațiul public pentru a vedea cum reacționează oamenii. Mai ales anul viitor, când sunt alegeri, nimeni nu își va asuma”, consideră președintele Colegiului Medicilor.
Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România / Foto: Inquam Photos - George Călin
O problemă esențială a sistemului de asigurări de sănătate din România este lipsa unui contract între asigurat și asigurator: „CNAS a preluat prin lege aceste contribuții la asigurările de sănătate și mă reprezintă pe mine ca asigurat, dar eu nu am un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Noi toți plătim niște bani acolo, dar eu nu știu de ce plătesc. CNAS nu are un contract cu mine, în care să îmi spună ce face pentru mine în schimbul acelor bani. Asigurările private asta ar face: ar spune clar că, într-o limită bugetară, ai dreptul la asta și la asta.”
„Noi, acum, suntem într-o zonă populistă în care se dă asigurare la toată lumea, inclusiv celor neasigurați, dar pe banii cui? Tot pe banii celor care plătesc asigurare. Aici este vorba despre asumare politică și nu cred că vor avea curajul să facă asta prea curând. Dacă ar face, ar fi revoluție”, este de părere Daniel Coriu.
O asigurare complementară de sănătate, în schimb - adică să plătim în continuare contribuția la CNAS și să mai plătim, suplimentar, o asigurare privată - nu rezolvă problema, în opinia lui Daniel Coriu: „Banii din asigurare trebuie să meargă către cineva care își asumă starea mea de sănătate. Nu către o firmă care mai încasează niște bani în plus față de asigurarea de la stat. Asigurare complementară pot să fac și acum, inclusiv în străinătate. ”
„Eu așa aș vedea lucrurile: pacientul are acces la medic, la servicii, în baza asigurării de sănătate. Ce nevoie mai are de o asigurare complementară? Lucrurile ar trebui tranșate: lucrurile ar trebui tranșate, să alegi unde merg banii tăi din asigurare și de ce beneficiezi.”
„Asigurările complementare înseamnă că niște firme mai iau niște bani, dar nu știm ce asigură de acei bani. Eu nu văd asta o soluție”, este concluzia președintelui Colegiului Medicilor.
Asigurările complementare ar ajuta, dar nu rezolvă problemele fundamentale de finanțare
Ideea asigurărilor complementare este că cine vrea să aibă acces la anumite servicii medicale, care nu sunt incluse în prezent în pachetul de bază, sau la aceleași servicii incluse în pachetul de bază, dar cu celeritate, pe un culoar prioritar, plătește o contribuție în plus, spune Adrian Wiener, medic și deputat USR, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. „Eu asta înțeleg prin asigurări complementare, adică accesul la sistemul de sănătate să aibă și o componentă de servicii care exced pachetul de bază și la care, în baza asigurării complementare, să ai acces sau comprimarea anumitor liste de așteptări - fie că vorbim despre investigații imagistice sau despre intervenții care se fac pe liste de așteptare, de exemplu protezare de șold, adică intervenții care nu reprezintă urgențe. Cred că la asta se referă conceptul de asigurări complementare.”
Asigurările complementare nu ar fi însă o soluție pentru problemele fundamentale ale sistemului de sănătate, ci reprezintă o soluție doar pentru un palier restrâns din societate, care „dispune de resurse financiare excedentare și care își dorește asigurarea unei unei protecții a sănătății mai bune”.
În acest moment, o problemă fundamentală este că doar 40 din 100 de asigurați din România plătesc contribuție la asigurările de sănătate. „Trebuie să discutăm despre ambele situații și despre crearea unui sistem de asigurări care să acopere mai bine nevoile populației, ale întregii populații”, subliniază Adrian Wiener.
Adrian Wiener, medic și deputat USR
„Sigur, putem vorbi și de sistemul privat de sănătate, care poate să ofere aceste servicii complementare, nu doar de sistemul public, dar nu este o soluție pentru problemele fundamentale ale sistemului de sănătate - și aici vorbim de accesul la medicina primară, de monitorizare activă a bolilor cronice, de screening și depistare precoce a bolilor, de tratamentul mai bun în spitale pentru serviciile din pachetul de bază. Acestea sunt marile probleme ale sistemului de sănătate”, arată medicul Adrian Wiener.
Din punctul său de vedere, ideală ar fi construirea unui sistem de asigurări de sănătate pe piloni, dacă este să importăm terminologia din sistemul de pensii: „Pilonul 1 să asigure pachetul de bază, pilonul 2 să ofere condiții hoteliere, poate mai bune sau să fie partajat sistemul public pentru a oferi accesul la la investigații de laborator, imagistice sau la proceduri mai mai rapide. Și pilonul trei, mă rog, la servicii care exced pachetul de bază. Ar fi o construcție.”
Sistemul de asigurări de sănătate este un sistem puternic subvenționat și, în general, în sistemele subvenționate, competiția între furnizori este mult mai mai dificilă, dacă oricum este subvenționat, mai spune Adrian Wiener: „Și atunci, trebuie să vorbim și despre problemele fundamentale ale sistemului care necesită investiții din bugetul de stat, de creare de infrastructură, de dotarea cu aparatură scumpă, de accesul mai rapid la medicația inovativă. Acestea sunt cheltuieli foarte mari și nu pot fi asigurate de către autoritățile locale sau în interiorul actualului sistem de asigurări de sănătate.”
Concluzia lui Adrian Wiener despre asigurările complementare? „E un lucru bun, dar nu rezolvă problema mare a a sistemului. Sunt două lucruri diferite. Dar da, e un lucru bun pentru marele urban, mai degrabă pentru oamenii tineri, să zicem, dinamici, care au resurse financiare mai bune. Nu e o soluție pentru pentru rural, pentru populația care trăiește de la o lună la alta, pentru pentru zona săracă a societății.”
„E dreptul oamenilor să aleagă cât sunt dispuși să plătească pentru servicii de sănătate, unde vor să plătească și de ce servicii vor să beneficieze”
Ideal ar fi ca românii să poată depune bani pentru sănătate inclusiv într-un fond privat de asigurări, să aibă un contract cu respectiva companie, iar, în momentul când apare o problemă medicală, să poată opta fie pentru tratament în sistemul public, fie în cel privat, după cum doresc, în baza acelei contribuții, declară pentru HotNews.ro Sorin-Titus Muncaciu, medic și deputat AUR, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, care spune că a lucrat timp de 28 de ani ca medic în Statele Unite.
Sorin-Titus Muncaciu, medic și deputat AUR
Deputatul AUR spune că ar fi dispus oricând să susțină o astfel de variantă pentru sistemul de asigurări de sănătate din România, atâta timp cât, arată el, există o întreagă istorie în spatele asigurărilor private de sănătate. „Vă spun sincer că majoritatea statelor funcționează numai pe asigurări private, adică foarte puține sunt țările care au sistem mixt”, adaugă deputatul AUR.
Dacă o astfel de problemă s-ar pune pe masa Parlamentului și ar fi nevoie de votul său, deputatul AUR spune că ar susține o formă de asigurări de sănătate suplimentare: „Pentru că este dreptul oamenilor să aleagă cât sunt dispuși să plătească pentru servicii de sănătate, unde vor să plătească și de ce servicii vor să beneficieze. Este dreptul lor, iar eu nu le pot lua acest drept. Noi susținem acest lucru.”
Foto: Dreamstime.com, Inquam Photos, Agerpres.
8
20
