Numărul paturilor ATI COVID din spitalele din București aflate în subordinea Primăriei Capitalei va crește de la 40 la 54, în cel mult 72 de ore, iar numărul paturilor simple va fi suplimentat de la 412 la 712, potrivit unei decizii adoptate miercuri de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. Conform ultimelor date transmise de autorități, miercuri, în spitalele din București mai erau libere 5 paturi la terapie intensivă, după mai multe zile în care nu a fost niciun loc disponibil.

Pandemia de COVID-19Foto: Wavebreak / Profimedia Images

Decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență București:

În vederea combaterii și prevenirii răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2, la nivelul municipiului București, pentru creșterea rezilienței, se adoptă următoarele măsuri:

  • 1. Creșterea capacității de asistență medicală pentru pacienții confirmați COVID-19 din unitățile sanitare din municipiul București, prin suplimentarea numărului de paturi (inclusiv paturi ATI).
  • Responsabili: - managerii spitalelor din rețeaua Ministerului Sănătății, managerii spitalelor din rețeaua Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
  • 2. Avizarea Autorizațiilor Sanitare de Funcționare temporare. Responsabil: - Direcția de Sănătate Publică București.
  • 3. Suplimentarea cu un număr 20 de autospeciale din cadrul IGSU pentru realizarea testarii la domiciliu. Beneficiar: Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.
  • 4. Amplasarea unei unități mobile ATI la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta. Responsabili: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dealul Spirii” București-Ilfov si Direcția de Sănătate Publică București.
  • 5. Operaționalizarea unui număr suplimentar de paturi ATI de la 40 la 54, în maxim 72 de ore. Responsabili: - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Direcția de Sănătate Publică București.
  • 6. Suplimentarea numărului de paturi simple de la 412 la 712. Responsabil: Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
  • 7. Înființarea unui număr de 28 de paturi terapie intermediară: 21 la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș în termen de 14 zile; 7 la Spitalul Clinic de copii Victor Gomoiu în termen de 7 zile.
    Responsabil: Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
  • 8. Detașare personal către Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și Direcția de Sănătate Publică București.
    Responsabili: instituțiile membre al CMBSU.
  • 9. Intensificarea acțiunilor de control privind respectarea măsurilor necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu SARS CoV-2. Responsabili: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dealul Spirii” București-Ilfov, Direcția de Sănătate Publică București, Societatea de Transport București.
  • 10. Creșterea capacității de vaccinare.
    Responsabili: Direcția de Sănătate Publică București Autoritățile Publice Locale.