Ministerul rus al Justiției l-a declarat „agent străin” pe Magomed Gadjiev, un fost deputat al partidului Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin, crezându-se că politicianul a fugit în Statele Unite după ce a oferit informații secrete despre Kremlin în schimbul unui pașaport occidental, relatează Meduza.

Parlamentul RusieiFoto: Grigory Sysoev / Sputnik / Profimedia

Gadjiev, care a fost ales de 4 ori la rând în Duma de Stat între 2004 și 2016, este unul dintre parlamentarii care au votat în favoarea adoptării legii privind „agenții străini”, adoptată de parlamentul rus în 2012.

El a susținut activ și alte inițiative ale Kremlinului, precum anexarea ilegală a Crimeii în 2014 și așa-zisul „pachet de legi Yarovaya”, care în 2016 a extins considerabil prerogativele forțelor de securitate ruse sub pretextul combaterii terorismului.

Ultimul său mandat de deputat a expirat în 2021 însă după declanșarea invaziei rusești în Ucraina Gadjiev s-a poziționat drept un susținător public al războiului și organizat trimiterea de coloane cu ajutoare umanitare în așa-zisele republici populare Donețk și Lugansk.

Chiar Denis Pușilin, liderul separatiștilor din Donețk, i-a mulțumit acestuia pentru „sprijinul incomensurabil și implicarea personală în soarta regiunii Donbas”.

Fostul deputat al Rusiei Unite a promis secrete despre Kremlin

O sursă apropiată de Kremlin susține că Gadjiev a fost declarat „agent străin” zilele trecute la inițiativa blocului politic al administrației lui Putin și serviciilor de securitate de la Moscova.

Decizia ar fi fost luată după ce pe canalele de Telegram au apărut convorbiri compromițătoare ale acestuia în legătură cu forțele de securitate ruse și chiar administrația lui Vladimir Putin.

În mai multe înregistrări video distribuite pe Telegram, canalul de mesagerie favorit al rușilor, fostul deputat discută cu o persoană despre care se crede că este un colaborator al serviciilor de informații occidentale.

„Știu multe lucruri, dar nu vreau să vorbesc. Când vei avea pașaport, putem discuta multe lucruri. Mai întâi bilete, apoi filmul, nu poți să vezi filmul până nu ai bilet”, îi transmite Gadjiev acestuia în una dintre înregistrări.

El îi promite interlocutorului că îi va dezvălui „multe lucruri” despre puterea rusă și oligarhi în schimbul unui pașaport al unei țări europene, menționând că și-ar dori Franța sau Italia.

Politicianul rus ar fi ajuns în Statele Unite, deși circumstanțele sunt neclare

Într-o altă înregistrare, despre care se presupune că a fost făcută ulterior, Gadjiev afirmă că se află în prezent în Statele Unite și susține că are contacte cu serviciile secrete americane.

De asemenea, el se laudă că a furnizat informații secrete de stat ale Rusiei, inclusiv despre forțele armate ale țării.

Într-unul dintre videoclipuri Gadjiev declară că este gata să renunțe la cetățenia rusă, iar în altul subliniază că „nu este rus”. „Am luptat împotriva Rusiei timp de 25 de ani, suntem daghestanezi”, spune el.

Gadjiev s-a născut în 1965 în Republica Daghestan, fiind ales deputat în parlamentul rus al acestei provincii la alegerile din decembrie 2003. El a candidat atunci ca independent și s-a alăturat facțiunii din Duma de Stat a partidului Rusia Unită. La următoarele 3 scrutine parlamentare el a candidat pe listele partidului lui Vladimir Putin.

Jurnaliștii de la Meduza subliniază însă că nu au putut confirma autenticitatea acestor înregistrări în mod independent și motivele pentru care acesta ar fi ales să fugă din Rusia sunt neclare.

Ministerul rus al Justiției l-a declarat „agent străin” în data de 26 mai, el fiind exclus imediat după aceea din partidul lui Putin. Șeful Daghestanului, Serghei Melikov, l-a numit „un laș și trădător”.

Deputatul a votat pentru legea privind „agenții străini”

Gadjiev a fost unul dintre cei 374 deputați ai Dumei de Stat care au votat în favoarea legii privind „agenții străini” care prevede că organizațiile neguvernamentale care primesc finanțare străină și se implică în „activități politice” trebuie să se înregistreze ca "agenți străini" și să raporteze periodic finanțările primite.

Sfera de aplicare a legii a fost extinsă în mod repetat de atunci, în 2017 pentru a include și mass-media, formând baza unei represiuni din ce în ce mai strânse asupra societăţii civile din Rusia în ultimul deceniu.

Actul legislativ a fost modificat din nou în luna decembrie a anului trecut pentru a include nu numai persoanele sau organizaţiile care primesc finanţare din străinătate, ci şi pe cele care „au primit sprijin şi (sau) se află sub influenţă străină”.

Legea nu oferă prea multe detalii. „Sprijinul” din surse străine este definit nu doar ca fiind financiar, ci „ajutor organizaţional şi metodologic sau ştiinţific şi tehnic”.

Urmărește ultimele evoluții din a 462-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.