Rusia a pierdut, de la începutul războiului în Ucraina, ”60% din stocul total de tancuri de luptă şi 70% din stocul de rachete adaptate unor ţinte terestre”, estima şeful Statului Major al Uniunii Europene (EMUE/EUMS), amiralul Hervé Bléjean, într-o reuniune, la 16 noiembrie, cu uşile închise, a Comisiei Apărării din cadrul Adunării Naţionale franceze, a cărei transcriere a fost făcută publică miercuri, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

Herve Blejean (stanga)Foto: Kamaryt Michal / ČTK / Profimedia

De asemenea, ”40% dintre vehiculele de transport (ruseşti) de trupe şi 20% din artileria rusă” au fost scoase din uz, potrivit acestor transcrieri.

Statul Major al Uniunii Europene - o agenţie însărcinată cu alertarea, evaluarea şi planificarea strategică - evaluează pierderile ruse la ”cel puţin 60.000 de combatanţi ruşi ucişi şi la de trei ori mai mulţi răniţi - adică aproximativ 250.000 de combatanţi ruşi sunt scoşi din serviciu în prezent”.

Pierderile ucrainene sunt „în mod paradoxal” mai greu de înregistrat şi ”sunt mai puţin importante ca cele ale ruşilor, dar sunt cu toate acestea considerabile”.

La Kiev, ”obiectivul pe termen scurt al ucrainenilor este să pună pe picioare trei noi corpuri de armată până în martie 2023, cu un volum estimat de 75.000 de oameni”, cu scopul de a ”prelua inţiativa operaţiunilor în primăvară”.

”Acest obiectiv foarte ambiţios corespunde practic volumului forţei operaţionale terestre a Forţelor Terestre franceze”, estimează şeful Statului Major al Uniunii Europene.

În vederea acoperirii acestor pierderi, Moscova a decretat, la sfârşitul lui septembrie, o ”mobilizare parţială” a 300.000 de rezervişti.

Însă aceasta, a recunoscut Kremlinul, a fost marcată de ”numeroase disfuncţionalităţi”.

”În loc să fie folosiți pe post de combatanţi, ei vor fi folosiţi mai degrabă la multiplicarea liniilor apărării pe teritoriile ocupate ilegal”, estimează Hervé Bléjean.

Amiralul a revenit atunci asupra impactului sancţiunilor asupra economiei ruse, afectată de ”o lipsă de materie primă şi componente electronice pentru a se dota cu noi materiale”.

”Din acest motiv, militarii ruşi iau televizoare, maşini de spălat, etc. în timpul retragerii lor. Obiectivul nu este atât să-şi amenajeze locuinţele, cât să furnizeze materiale industriei ruse. Însă nu este suficient pentru a-i reda puterea”, preconizează el.

O „ofensivă sângeroasă” este preconizată pentru primăvară

Şeful Statului Major al Uniunii Europene preconizează că ”ofensiva din primăvară” va avea ”ca obiectiv să continue înaintarea începută în septembrie” în Harkov şi Herson.

Kievul, ”purtat de elanul său”, ”vrea să câştige războiul, să recucerească Crimeea şi regiunile Lugansk şi Doneţk”, afirmă el.

”Mai puţin în cazul unei surprize în domeniul negocierilor, o ofensivă sângeroasă va avea loc în primăvară”, estimează şeful Statului Major al Uniunii Europene.

De altfel, generalul Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, a spus că se așteaptă ca luptele să se încingă cel mai mult în luna martie, susținând că Ucraina face planuri pentru o ofensivă militară în primăvară.

„Aceasta va fi perioada când vom asista la eliberarea mai multor teritorii și vom provoca și mai multe înfrângeri finale Federației Ruse. Acest lucru se va întâmpla în întreaga Ucraină, din Crimeea în Donbas”, a declarat el în cadrul unui interviu publicat de ABC News miercuri.

„Obiectivul nostru, pe care îl vom atinge, este întoarcerea la granițele din 1991, recunoscute de toate țările comunității și de dreptul internațional”, a mai afirmat acesta, reiterând afirmații făcute în acest sens în ultimele luni de președintele Volodimir Zelenski.

Comentariile lui Budanov vin după ce săptămâna trecută acesta a declarat într-un interviu acordat jurnaliștilor de la BBC că momentan situația de pe front stagnează și că „nu s-a dezvoltat deloc” în ultimele luni în contexul luptelor intense duse în jurul orașului Bahmut din Donețk.

​Șeful forțelor armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, spunea în decembrie că Rusia va încerca din nou să captureze Kievul, după ce atacul său anterior a fost respins la începutul acestui an.

„În ianuarie, dar cel mai probabil în primăvară, Federația Rusă poate începe o ofensivă majoră din Donbas în est, din sud sau chiar din Belarus”, potrivit acestuia.