Razboi total impotriva poluarii

de Corneliu M. Sarbu     Monitorul de Alba
Luni, 5 noiembrie 2007, 0:00


La primul drum cu autobuzul cu miros de mincare au participat si liderii administratiei locale. „Experimentul din Alba Iulia a fost o reusita deplina, iar el va continua in urmatoarele doua saptamini prin punerea in circulatie, in regim normal de transport calatori, a doua autobuze care vor folosi metil-esterul de rapita drept combustibil.

Desi este doar un proiect si va mai trece ceva timp pina vom folosi in Romania, in UE sau pe glob, pe scara larga, combustibilii ecologici, suntem pe drumul cel bun ca municipiu si ca omenire, pentru ca mediul inconjurator si sanatatea noastra trebuie sa reprezinte prioritati zero. Desi pare ceva spectaculos, ce s-a intimplat astazi (n.r.

vineri) este o stare de normalitate pentru un municipiu european, iar Alba Iulia incepe sa se obisnuiasca cu premiere de acest gen”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care nu a uitat sa precizeze ca autobuzul din care a coborit mirosea foarte puternic a cartofi prajiti si gratare.


Ecologie si mincare


Tot mincarea a fost primul lucru care le-a venit in minte localnicilor care au aflat despre combustibilul folosit de autobuzele serviciului de transport public. “Din cite stiu eu uleiul de rapita era folosit chiar si la mincare. Poate ca o sa mearga si in motoare, dar nu ma prea pricep”, a fost de parere D. Vasile.

“E adevarat ca in oras se simte un miros puternic de gaze, mai ales la amiaza. Am vazut insa ca incep sa apara tot felul de zone verzi si flori si cred ca se fac eforturi pentru reducerea poluarii in Alba Iulia. Si acest autobuz este un pas important”, considera G. Maria. “Eu sunt din Tulcea. Fata de judetul nostru sau de Bucuresti, aici e foarte bine.

Este nevoie in toata tara de masuri contra plouarii pentru ca devine insuportabila uneori”, a declarat si F. Titus.
„Testele si experimentele efectuate pina in prezent in cadrul acestui proiect au demonstrat fara putinta de tagada avantajele acestui tip de combustibil ecologic. In primul rind, noxele emise de autobuze scad cu pina la 30% fata de situatia utilizarii motorinei, iar consumul de carburant se reduce cu pina la 10%.

Reducerea noxelor inseamna, in principal, disparitia din emisiile de gaze a oxizilor de azot, a sulfului sau a altor pulberi, se reduc hidrocarburile si gudroanele, in special la plecarea de pe loc, cind noxele au cele mai mari valori, intersectiile fiind puncte critice de poluare din orase, elemente foarte nocive pentru om si mediu.

In al doilea rind, cu noul combustibil, modificarile ce trebuie facute la motoare sunt minime, fiind necesara doar schimbarea presiunii statice de deschidere la injectoare, de la 175 atm la 185 atm” a declarat Stelian Nicola, directorul general al STP Alba Iulia.


Cadru


Primaria municipiului Alba Iulia a impus, in ultimii ani, Societatii de Transport Public, reducerea noxelor autobuzelor din parcul auto propriu, ca o masura fireasca si europeana de protectie a mediului inconjurator si a sanatatii populatiei.

In ultimii trei ani, STP a derulat un program de modernizare prin achizitia de autobuze care indeplinesc standardul Euro 3, ajungindu-se ca in prezent doar 12% din parcul auto sa mai fie reprezentat de mijloace de transport cu motoare non-euro.

Pentru ca resursele financiare ale societatii nu permiteau inlocuirea acestor autobuze cu unele cu emisii reduse de noxe, Alba Iulia a intrat in anul 2006, alaturi de municipiul Cluj Napoca, intr-un proiect pilot in Romania. Este vorba despre parteneriatul cu un colectiv de cercetare de la Universitatea Tehnica din Cluj Napoca si cu Institutul de Cercetari pentru Chimie din acelasi oras.

In cadrul acestui parteneriat, proiectul de dezvoltare a unor combustibili ecologici pentru transportul in comun a fost finantat de Uniunea Europeana cu citeva sute de mii de euro, pentru perioada 2006-2008.


Prezent si viitor


Primul autobuz cu carburant ecologic a plecat din fata Primariei municipiului Alba Iulia pe traseul dintre strazile Tudor Vladimirescu, Revolutiei si Calea Motilor si s-a intors in fata Primariei.

La intoarcere, primarul Mircea Hava i-a oferit decanului Facultatii de Mecanica a Universitatii Tehnice Cluj Napoca fanionul, medalia si insigna oficiale ale municipiului Alba Iulia, in semn de apreciere a parteneriatului si a rezultatelor lui.

De precizat ca, in Romania, exista la ora actuala doar sapte producatori de ulei de rapita, care isi exporta in proportie de 100% produsul brut pentru a fi prelucrat in strainatate.

In opinia specialistilor, o premisa care va influenta pozitiv procesul de trecere la combustibili cu un grad redus de poluare este si costul de obtinere al acestora, mai redus decit al carburantului clasic, precum si probabilitatea ca guvernele lumii sa fie interesate sa nu accizeze combustibilii “verzi”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















124 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by