PNL ar putea discuta pe viitor cu democrat-liberalii, insa "probabil" dupa alegerile parlamentare si dupa ce PDL se va "smeri", a declarat luni, la RFI, vice-presedintele PNL, Varujan Vosganian. El a criticat si prestatia PSD, care "agita pirostriile" si se joaca "de-a logodna" cu PNL, pornind "de la atitudinea cinica potrivit careia cu cat trece mai mult timp, cu atat zestrea sa electorala creste".

"Partidul Democrat, de cate ori e la ananghie, ne cauta ajutorul, de cate ori e puternic, cauta sa ne omoare. Acum se pare ca e la mare ananghie, dar noi spunem raspicat ca nu suntem detergentul Partidului Democrat. Partidul Democrat trebuie sa treaca in Opozitie, sa se smereasca, sa-si gaseasca responsabilii si poate ca in viitor am putea sa dialogam, dar acest viitor probabil ca va fi dupa alegerile parlamentare", a afirmat fostul ministru de Finante.

El considera ca reactia lui Emil Boc la acuzatiile potrivit carora ar executa tot ce-i dicteaza presedintele Traian Basescu nu este altceva decat "o gluma", dupa ce premierul sustinuse duminica, la PRO TV, ca seful statului nu-i dicteaza cum sa actioneze.

"Probabil ca presedintele nu-i spune folosind imperativul, ci roaga si atunci domnul Boc, din iubire neconditionata urmeaza toate rugamintile presedintelui. Reactia lui Emil Boc este o gluma", a comentat Varujan Vosganian.

In ceea ce priveste PSD, acest partid "se joaca de-a logodna" cu liberalii, in loc sa participe la o constructie concreta si sa-si asume un proiect clar de guvernare, a afirmat liderul liberal, care a precizat ca, personal, militeaza pentru "refacerea constructiei politice din septembrie 2009", facand referire la proiectul in care Klaus Johannis a fost propus prim ministru.

"PSD-ul, in loc sa agite pirostriile ar putea sa participe cu determinare la un proiect politic. PSD prefera acest joc de-a logodna cu PNL, in care ne tot propune o colaborare politica, fara sa aiba insa o asumare reala de a guverna. Daca PSD doreste cu adevarat sa discutam despre un posibil Guvern, despre o nominalizare de prim-ministru, despre un program concret, oricand suntem dispusi sa discutam, pentru a inlocui actualul Guvern", a explicat el.

Varujan a argumentat ca in PSD lipseste determinarea de a guverna, iar partidul "porneste de la atitudinea cinica potrivit careia cu cat trece mai mult timp, cu atat zestrea sa electorala creste".

"Romania are nevoie acum de o solutie politica. Privim cu interes ce se petrece la UDMR. Noi speram sa refacem constructia politica din septembrie 2009 si sa dam Parlamentului o noua majoritate si tarii un nou Guvern", a incheiat Varujan Vosganian.