Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, dupa sedinta BPC, ca toti parlamentarii liberali vor fi prezenti la dezbatera motiunii de cenzura si vor vota in favoarea acesteia, exprimandu-si votul deschis, pentru presa si opinia publica. El a precizat ca cine va proceda altfel va fi exclus din partid, relateaza Mediafax.

"Toti parlamentarii liberali vor fi prezenti la dezbateri, vor vota in favoarea motiunii", a spus Antonescu, precizand ca aceia care nu vor proceda astfel risca "despartirea fortata de PNL".

Liderul liberal a precizat ca aceasta decizie a fost luata de catre Consiliul National Executiv, reunit saptamana trecuta.

"Prezenta este obligatorie. Nu exista niciun fel de justificare decat situatii extrem de grave de sanatate. Votul, care va fi deschis, pentru dumneavoastra (presa - n.r.) si opinia publica, este in favoarea motiunii. Orice alt fel de vot sau orice absenta se sanctioneaza direct si imediat cu excluderea din PNL", a spus Antonescu.

El a aratat ca se bazeaza pe votul tuturor parlamentarilor PNL, ca are "mari sperante" ca toti parlamentarii PSD sa procedeze similar si ca nu are nicio indoiala ca si parlamentarii PC vor da un vot favorabil.

"E un suspans la fiecare motiune. Lasati-l acolo, ca altfel nu ar mai fi interesanta viata politica", a mai spus Antonescu, adresandu-se ziaristilor care il chestionau despre situatia voturilor pe care opozitia le-ar putea avea in favoarea motiunii de cenzura.

Motiunea de cenzura intitulata "Motiunea Romaniei majoritare, motiune populara", initiata de opozitie, a fost prezentata, miercuri, in plenul reunit al Parlamentului. Textul motiunii are 14 pagini si va fi dezbatut si votat in data de 27 octombrie, cu incepere de la ora 11.00. Votul va fi secret cu bile. Pentru adoptarea motiunii de cenzura sunt necesare 236 de voturi favorabile.