PMP susține că un eventual eșec al lui Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Capitalei va fi „meritul USR” care a exclus partidul înființat de Traian Băsescu din alianța dreptei pentru București.

HotNews.roFoto: Hotnews

​„Noi nu am vrut să mergem cu un candidat propriu, dar vom merge cu Traian Băsescu să obținem un capital politic care să ne permită să avem vocea noastră politică. Este opțiunea noastră și pe candidatura domnului președinte vom miza la alegerile locale. Atâta timp cât aroganța celorlalți ne-a împins în această situație, nu ne mai poate acuza acum nimeni. Vom merge către cetățeni și le vom cere votul. Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP”, a declarat, la Digi24, liderul PMP, Eugen Tomac.

Anterior, într-o postare pe Facebook, Tomac a susținut că în urmă cu câteva luni liderul USR București, Claudiu Năsui, i-ar fi spus „că o eventuală susținere din partea USR pentru Nicușor Dan ar reprezenta o adevarată problemă, întrucât partidul își dorea să-l susțină mai mult pe Vlad Voiculescu pentru această poziție”.

Candidatul susținut de PNL și USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a spus, marți, că își dorește ca PMP să nu aibă o propunere care să rupă din voturile dreptei, declarația venind în contextul în care PMP ia în considerare o candidatură a lui Traian Băsescu la PMB. „Imperativul acestor zile este să scăpăm Bucureştiul de administraţia PSD şi Firea”, a afirmat Nicușor Dan.