Negarea, persiflarea, bagatelizarea, minimalizarea crimelor totalitare, fie ele comuniste ori fasciste, sunt obscene. Acest lucru trebuie rostit apasat, fara urma de ambiguitate. Una din propunerile Raportului Final al Comisiei pe care am coordonat-o a fost tocmai institutirea zilei memoriale pentru victimele comunismului, tot asa cum exista, absolut necesara, o zi in memoria victimelor Holocaustului. Iata ca doi fosti presedinti din Bulgaria au reusit sa convinga autoritatile din tara vecina sa faca acest lucru. Ma gandesc ca poate a sosit momentul ca fostul presedinte Emil Constantinescu sa iasa in agora si sa sustina propunerea presedintelui Traian Basescu in acest sens (e vorba de discursul din 18 decembrie 2006 cand seful statului a condamnat regimul comunist din Romania, pe intreg parcursul existentei sale, drept ilegitim si criminal). Dl Constantinescu ar dovedi ca, dincolo de animozitati personale, poate vedea si padurea, nu doar copacii...
Constiinta istorica europeana va ramane scindata daca cele doua orori vor fi tratate asimetric. Pentru multa lume in Europa de Est si Centrala, tocmai pentru ca pare sa practice dublele standarde, Vestul va ramane in continuare culpabil de amnezie ori chiar de ipocrizie. Nu este normal sa existe o competitie pentru ceea ce Michael Scammell, biograful lui Arthur Koestler, numea "imaginatia morala a umanitatii". Acesta este sensul profund moral al Declaratiei de la Praga pe care unii se grabesc ori se obstineaza sa o blameze ori chiar sa o conteste din ratiuni care ii privesc, dar pe care oamenii onesti nu au de ce sa le aprobe automat. Daca vreunul dintre semnatari s-a facut responsabil de actiuni revizioniste ori negationiste pe tema Shoah (Holocaust), el sau ea trebuie supus oprobriului public. Initiat in primul rand de Vaclav Havel, documentul ramane un text de o intensa si imensa semnificatie etica si politica.
"Glumele", bascalia de doi bani, insultele si ironiile suburbane nu-si au locul cand vorbim despre crime impotriva umanitatii. La acest teribil capitol este nevoie de empatie, care nu trebuie sa fie selectiva. "Un om este egal cu un om", iata o axioma care trebuie sa ne inspire cand exploram aceste triste adevaruri. Este etic si necesar sa-i citim atat pe Primo Levi cat si pe Varlam Shalamov. Cifra de 100 de milioane de victime este propusa in "Cartea Neagra a comunismului". Poti sa nu fii intru totul de acord cu introducerea istoricului Stephane Courtois, dar nu poti sa nu citesti cutremurat capitolele cartii, tot atatea analize cat se poate de temeince ale actiunilor represiv-criminale ale regimurilor comuniste in URSS, China maoista, Europa de Est si Centrala, Vietnam, Coreea de Nord, Cambodgia (genocid pe care nici macar adversarii folosirii conceptului pentru crimele comuniste nu-l neaga ca fiind perfect adecavat in acest caz).
Pentru analiza crimelor in masa din URSS nu este neaparat nevoie sa citesti cartea recenta a lui Timothy Snyder (desi nu cunosc o descriere mai rascolitoare a Marii Foamete din Ucraina si a practicilor de canibalism din acea perioada infioratoare). Ar fi suficienta lectura volumului "A Century of Violence in Soviet Russia" de Aleksandr Iakovlev, arhitectul perestroikai, numit mai intai de Gorbaciov, reconfirmat de Eltin si Putin, in fruntea Comisiei Prezidentiale pentru reablitarea victimelor regimului comunist din URSS, aparuta acum cativa ani la Yale University Press. Ori sa (re)citesti "Marea Teroare" de Robert Conquest, tradusa la Humanitas in colectia "Procesul comunismului". Regretatul Iakovlev a scris prefata editiei ruse a "Cartii Negre a comunismului". A fost atacat de o maniera imunda deopotriva de ultranationalistii rusi (admiratori ai antisemitului tarist Pobedonostsev si ai "corifeului stiintei" Iosif Vissarionovici Djugashvili-Stalin) si de catre comunistii lui Ghenadi Ziuganov (admiratorii maresalului Jukov, ai lui Stahanov si ai imperialismului rus).
Citeste si comenteaza pe Contributors.ro
