Felul in care a fost primita stirea prin care am fost “informati” ca francezii si nemtii au hotarat sa ne amane aderarea la “Spatiul Schengen” nu trebuia sa surprinda pe nimeni. Ca de obicei, majoritatea romanilor vor continua sa-si pregateasca sarbatorile de iarna asa cum o fac dintotdeauna si o minoritate a cetatenilor se vor imparti in clasicele doua grupuri. Militanti - “ne-o meritam” si alti militanti - “ne-au nedreptatit”. Bineinteles ca adevarul este undeva pe la mijloc. Problema este ca niciodata acest mijloc nu poate fi gasit cu exactitate si analizat cu obiectivitate.
Vestea proasta primita ieri a fost anticipata de mine cam de la mijlocul lunii iunie, am postat si doua articole pe blogul meu in care am descris cateva scenarii posibile ca justificare a masurii de respingere. Credeti-ma ca sunt un profet extrem de mic, simplu, am perceput construirea tezelor de respingere. Uniunea Europeana aplica masuri care se dovedesc de un an incoace ca facand parte dintr-o noua realpolitik, care incearca sa reinventeze o stabilitate pierduta politic, economic si social.
Putina istorie nu strica niciodata, cred eu! Trebuie inteles ca acest proiect european a inceput modest, ca un proiect de viata in comun al celor care in trecut facusera razboiul si care au decis, dupa razboi, sa traiasca in pace. La realizarea acestui proiect au pus umarul barbati care luptasera pe front si care stiau ce inseamna libertatea si pierderea ei, prietenia, ura si celelalte sentimente omenesti. Barbatii astia erau oameni politici corecti, care credeau sincer in idealurile lor.
Treptat, ca in orice constructie umana, birocratia a pus mina pe proiect si l-a acaparat. Proiectul initial a devenit unul din ce in ce mai vast, iar politicienii cei vechi au fost inlocuiti cu altii, nascuti dupa razboi, crescuti in spiritul lui “trebuie sa am de toate”, “mi se cuvin toate”, “merit mult si dau putin”. Convingerile politice ale acestor politicieni, care astazi conduc Europa, avand in jur de 50-60 de ani, sunt ca frunza in vant, de multe ori pragmatice, alte ori extrem de cinice.
Este mult mai usor sa te “lupti” cu românii decat cu nord africanii din Bobigny. Lui Sarkozy ii este mult mai facil sa para nationalist cand vorbeste de securitatea Frantei amenintata de “hoardele” venite din estul Europei. Prin aplicarea sintagmei cine voteaza, conteaza, Sarkozy a mers pe voturile lui si NU pe niste principii pe care a fost fondata si creata Uniunea Europeana.
Cu nemtii lucrurile stau complet diferit. Germanii sunt cei care au format criteriile politicii pe care am numit-o mai sus Realpolitik. Von Metternich si von Rochau au inventat-o si au implementat-o. Originea germanica a formulelor politice ale acestei doctrine au adus mari foloase Germaniei, de cate ori au uitat-o au dus ponoasele, cel putin ultimele doua razboaie mondiale sunt dovada acestei constatari. Germania nu are “treaba” cu Romania in conceptia ei politica Europeana sau globala. Nu am fost priviti cu interes la Bonn cand Bonnul a fost capitala Germaniei, lucrurile nu s-au schimbat cand Berlinul a devenit capitala Germaniei unificate.
Din nefericire, gandirea politica a decidentilor romani nu a reusit sa desluseasca fluxurile subterane ale acestor schimbari sau cel putin aceste fluxuri nu s-au reflectat in atitudinile noastre politice. Germanii sunt legalisti, au fost si vor fi intotdeauna. Cine vrea sa analizeze comportamentul Germaniei inauntrul Uniunii Europene ar trebui sa cunoasca si sa analizeze decizia Curtii Constitutionale Germane, care prin decizia din 30 iunie 2009 a Bundesverfassungsgericht, a indicat clar care este comportamentul pe care trebuie sa-l aiba Germania in interiorul Uniunii. In bibliografia acestui articol, interesatii vor putea citi formularile traduse in engleza si romana ale acestor hotarari, care probabil au scapat decidentilor romani.
Pentru a completa aceasta micro-analiza, nu putem sa-i uitam pe stimabilii politicieni romani, care stiu cu perseverenta sa-si slujeasca interesele personale, punandu-le mai presus de cele nationale. Lovitura finala a credibilitatii romanesti in fata decidentilor europeni a fost fara indoiala experienta de a desfinta ANI si aici trebuie sa-i multumim lui Frunda si a gastilor reunite ale parlamentarilor romani. Aplicand doctrina mioritica “las’ ca merge si asa” au primit un bumerang sesizat mult prea tarziu pe de o parte de politicienii romani si pe de alta parte de Traian Basescu, care-si are si el partea lui de vina, cel putin pe partea de competente investite in acest proiect. Imi este greu sa uit contributiile la aceasta situatie pe care le-a avut buldogul “Super Blaga” prin “vrajelile” servite mediei, care ii construiau un portret de profesionist intransigent, departe de realitatile faptice. Nu trebuie uitat nici carlanul Ponta in discutiile lui (exista transcriptul acestor discutii) cu fruntasii socialisti europeni.
Deci ramane sa lasam putin subiectul si sa-i lasam pe acei putin diplomati care stiu totusi sa faca o treaba (au dovedit-o in cazul disputei cu Ucraina) sa salveze ce se mai poate. Asteptand o zi mai buna, trebuie sa mentionez patru lucruri importante la final: (1) unui “realpolitik” i se poate raspunde numai in acelasi fel; (2) viitorul este numai in Uniunea Europeana si asta trebuie sa fie prioritatea majora a politicii romanesti; alte axe s-au dovedit slabe sperante; (3) statul national nu a murit, el exista si este inca (probabil va mai fi in viitorul secol) unitatea politica, sociala si economica cea mai importanta a unui popor; (4) vom supravietui cu ajutorul competentelor si nu cu cel al smecheriilor.
