Se va împlini foarte curând o săptămână de când UNITER a făcut cunoscute premiile Senatului și nominalizările pentru premiile Uniunii aferente anului 2023. Nominalizații s-au bucurat și și-au împărtășit exploziv fericirea pe facebook, s-au bucurat și chiar s-au autofelicitat și instituțiile care, într-un fel sau altul, s-au regăsit în palmares și, cu excepția independenților care nu figurează printre nominalizați, nimeni nu a formulat nemulțumiri majore. Criticii care odinioară întorceau pe toate fețele nominalizările au preferat tăcerea.
Să fie oare acesta semnul că nominalizările au fost perfecte? Că au mulțumit pe toată lumea? Că totul a fost bine și că o să fie și mai bine? Că nu a deranjat pe nimeni misterioasa ignorare unor spectacole-fanion precum Repetiție pentru o lume mai bună (care nu a făcut parte nici din oferta FNT, ediția 2023) sau Gertrude de la TNB ce au provocat, la vremea premierei, unanimități critice? Și nici absența unor performanțe actoricești precum aceea a Dorinei Lazăr din Neliniște (Teatrul Odeon), a lui Marius Manole din Repetiție.., a Nataliei Călin din aceeași Repetiție ... ca și aceea din La câțiva oameni distanță de tine, a lui Claudiu Bleonț în travestiul din Gertrude (ambele de la TNB) ca și aceea a lui Paul Chiribuță în același persecutat spectacol? Sau a excelentei scenografii a performantului Solaris de la Teatrul Excelsior, unde Oana Micu a făcut realmente minuni? De mirare este completa absență a respectivei instituții care, după părerea mea, este Teatrul anului 2023, Sau, pur și simplu, sus- menționata tăcere reprezintă indiciul unei îngrijorătoare scăderi a interesului pentru respectivele premii nu doar a marelui public, ci chiar a însăși breslei pentru ceea ce se numește îndeobște sărbătoarea teatrului românesc? A momentului în care acesta își recompensează/omagiază excelențele?
Pentru anul 2023 a crescut numărul de premii. Au fost luate în calcul producțiile teatrelor pentru copii și tineret, ceea ce e bine, se vor acorda, în formulă de concurs, premii pentru light design și muzică de scenă. Șochează însă absența nominalizărilor pentru un mai mult decât necesar premiu menit să evidențieze ponderea mișcării scenice sau/și coregrafiei. Să nu fi existat oare nimic valabil în acest domeniu? Nu au făcut oare nimc notabil Răzvan Mazilu, Ștefan Lupu, Florin Fieroiu sau Andrea Gavriliu? Nu prea aș crede.
Iată, de pildă, regia spectacolului Cine l-a ucis pe tata ? de la Metropolis, care i-a adus o binemeritată nominalizare lui Andrei Măjeri, nu ar fi fost împlinită fără contribuția de toată lauda a coregrafiei Andrei Gavriliu. Chiar a putut fi trecută cu vederea mișcarea scenică creată de Sergiu Diță pentru Individual compus, spectacol în regia aceluiași Andrei Măjeri? Nominalizabile ar fi fost și mișcarea scenică semnată de Florin Fieroiu pentru Gertrude, spectacol pesemne pus sub interdicție, dacă nu cumva sub interdicție e însuși TNB, și ceea ce a făcut Răzvan Mazilu în Hedwig and the angry inch (Teatrul Stela Popescu).
La premiul de regie au fost operate 5 nominalizări. Avem ceva de genul Români, maghiari, germani. E drept, lipsesc celelalte naționalități. Numai că nici o producție nominalizată la categoria Cel mai bun spectacol nu apare și la această categorie. Să înțelegem din asta că regia nu a avut nici o contribuție la reușită? Sau că excelența regiei e subînțeleasă? Ori că nominalizatorii s-au gândit că nu e consult să-l pui să concureze pe Andrei Măjeri cu Andrei Șerban sau cu Radu Afrim, pe Botond Nagy cu Bocsárdi Lăszló ori pe Irisz Kovács cu Tomi Janežici?
Mai departe. Vorba lui Mircea Diaconu, mă mir. De ce? Că din Oedip, spectacolul lui Andrei Șerban de la Bulandra, nu a fost remarcată decât evoluția actriței Cerasela Iosifescu, din 1978, de la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, numai scenografia lui Branko Hojnik, din Antologia dispariției, spectacolul lui Radu Afrim de la Naționalul ieșean, a atras atenția doar evoluția Mălinei Lazăr.
S-a renunțat în mod ciudat la reguli. La care ținea atât de mult regretatul Ion Caramitru. Până acum era cum nu se poate mai clar că pentru fiecare categorie se fac trei nominalizări. Acum, de pildă, la debut sunt 3, tot 3 sunt și la scenografie, 4 actori au fost nominalizați pentru roluri secundare, însă la categoria similară se vor lupta numai 3 actrițe. Unde e vocea tunătoare a lui Carmen Lidia Vidu care să denunțe discriminarea și pentru asta să îi fie acordate toate onorurile la TVR Cultural de atoateștiutoarea Mirela Nagîț? Poate că a fost pusă pe silent de detaliul că la roluri principale feminine sunt nu ma puțin de 5 nominalizări, în vreme ce pentru premiul masculin similar concurează doar patru actori. Totuși, de unde atâta libertate? De unde acest fără număr? E oare ea justificată de realitatea din teren? N-aș crede. Nu cumva la mijloc se ascunde absența sau, mă rog, laxitatea criteriilor, fuga de răspundere, preventiva punere la adăpost de critici ori pernicioasa dorință de a mulțumi cât mai multă lume?
Vorba românului, foarte la modă astăzi. Mie ceva îmi dă cu virgulă în nominalizările de acum. Iar virgula e și mai proeminentă în clipa în care văd cum stau lucrurile la categoria Teatru radiofonic, unde SRR deține un loc minor, fiind devansat în chip cam misterios de Radio Guerilla. Sau când constat absența spectacolelor de teatru pentru televiziune. Și ce temenele i-au mai fost făcute la Gala UNITER de anul trecut președintelui SRTV, dl. Dan Cristian Turturică. Cum i s-a mai mulțumit. Cât de insistent i s-a spus că e bun. Când în istoria teatrului de televiziune sus-numitul nu are nici cel mai mic merit. Dimpotrivă. _
