Ambițiile elitelor politice, corporatiste, ONG-iste reunite la Davos de a impune soluții radicale pentru gestiunea planetei se lovesc de ostilitatea stîngii care le acuză de ipocrizie, de opoziția celor care cred că unele teorii conspiraționiste încep să semene prea mult cu realitatea, și de reconfigurările geopolitice
Tema tradiționalei reuniuni anuale de la Davos World Economic Forum (WEF) 2022 care tocmai s-a încheiat (de regulă are loc în ianuarie, pe zăpadă, dar din cauza Omicronului a fost mutată în mai) a fost "Istoria într-un moment de cotitură: politici guvernamentale și strategii de afaceri" și, previzibil, a fost dominată de războiul din Ucraina și tragediile umanitare pe care le-a provocat. Însă, din nou previzibil, nu aveau cum să lipsească temele dragi lui Klaus Schwab, fondatorul WEF (în 1971) și elitelor politice, corporatiste, ong-iste (pandemia globală, inegalitatea, schimbările climatice) care într-un exercițiu ritualic anual vin să-și exprime profunda preocupare pentru „soarta planetei și a omenirii în ansamblu”. Klaus Schwab le-a spus celor circa 2500 de participanți că ei sunt cei chemați să asigure o „gestiune luminată” a acestor provocări planetare reprezentate de schimbările climatice și pandemii, de pe poziția unui fel de „guvern global”. Reacțiile nu au întîrziat să apară. „Nu este o teorie conspiraționistă că WEF dorește un guvern global, este un obiectiv înscris în Misiunea lor”, crede senatorul american Rand Paul. „Ideea unui guvern care nu este ales de nimeni, iată un pericol mult mai serios decît preocuparea lor caraghioasă pentru amprenta de carbon”. Care, în aceeași ordine de idei se exprimase extrem de critic, alături de alți politicieni americani, față de un demers care ar urma să acorde Organizației Mondiale a Sănătății (acuzată care s-ar afla în bună măsură sub influența Beijingului) dreptul de a impune la nivel național politici sanitare în cazul unor pandemii.
Accentele intervenționiste din ultima vreme, mult mai vizibile ca în trecut, au făcut ca suspiciunile și teoriile conspiraționiste asociate „Agendei Davos”, să crească semnificativ în intensitate, mai ales după declanșarea pandemiei. Într-un film din 1997, "Teoria Conspirației", cu Mel Gibson si Julia Roberts, șoferul de taxi Jerry Fletcher, vede conspirații peste tot. În principiu, un exemplu clar de paranoia. Însă se spune, mai în glumă sau mai în serios, că dacă persiști în aceste teorii, mai devreme sau mai tîrziu una dintre ele se va dovedi adevărată. Or, Davosul, oferă destule exemple care alimentează cu succes astfel de etichete. Mai ales proiectul unei așa numite „Mari Resetări”, anunțat anul trecut de către Klaus Schwab, care militează pentru o schimbare radicală a modului nostru de viață, stîrnise deja enorme controverse. Pe care o serie de intervenții din acest an le-au amplificat.
De pildă J. Michael Evans, președintele Alibaba Group, a vorbit despre un dispozitiv care va analiza „amprenta de carbon” a fiecăruia monitorizînd ce cumperi, ce mănînci, unde și cum călătorești, etc un fel de variantă a sistemului de „credite sociale” din China. Iar Albert Bourla, CEO Pfizer, unul dintre marii beneficiari ai pandemiei, care în 2021 a cîștigat $24,3 milioane, a vorbit despre o tehnologie pe care o dezvoltă corporația sa, cu un microchip inserat într-o tabletă care să semnaleze autorităților dacă pastilele obligatorii au fost într-adevăr ingerate. În timp ce președinta unui gigant financiar norvegian a spus că din cauza tranziției energetice va trebui să ne obișnuim cu penuriile, cu prețurile mari, cu presiunile inflaționiste. Sacrificii care merită însă făcute, a spus ea, din cauza „imperativului luptei cu schimbările climatice”.
Aceste idei nu sunt noi. Ele au fost enunțate cu jumătate de veac în urmă de așa numitul Club de la Roma care avertiza despre „limitele creșterii”. Previziunile sumbre avansate atunci nu s-au împlinit, însă ideea în sine, aceea de a promova politici care să limiteze creșterea populației (de unde și campaniile susținute pro-avort sau cele pro-LGBTQ, cu accent în ultimul timp pe transgenderi), care să impună un anumit mod de viață, sub imperativul „sustenabilității”, a redevenit tentantă pentru că frica inoculată privind „moartea Terrei” dacă nu se impun măsuri radicale constituie un instrument de control extrem de eficient într-o societate în care trebuie măcar formal păstrată regula deciziilor luate democratic. Iar din această perspectivă se vede cît de ușor a putut fi inoculată într-o bună parte a populației ideea că schimbările climatice la care asistăm ar fi provocate în principal de om, de unde și toată această titanică „luptă cu carbonul” despre a cărei necesitate („existențială”, după cum ne explică The Guardian și multe alte instituții mass media) suntem informați zilnic. De fapt au existat schimbări climatice, unele mult mai dramatice decît cele de acum, de-a lungul întregii existențe a Pămîntului, cu mult înainte de apariția omului cu impact pozitiv (în ultima perioadă a crescut suprafața verde de pe Terra) sau negativ (creșterea nivelului mării care amenință localități sau chiar regiuni situate în zone litorale). Însă strategia „luptei cu carbonul” îți permite, pe de o parte, să promovezi o agendă ideologică asociată radicală („justiție socială”, „echitate”, etc) iar pe de alta este tentantă din perspectiva levierului de control societal pe care îl oferă (și istoricul Niall Ferguson avertiza la un moment dat în legătură cu măsurile luate în perioada pandemiei în privința a ceea ce el numea tendința de „Chinaficare” a Vestului). În baza ei au fost luate decizii complet nerealiste care au dus la renunțarea la surse de energie tradiționale înainte de avea la dispoziție surse alternative viabile, mai ale dacă se elimină și energia nucleară.
WEF este un forum pro-globalizare care anul acesta a avut loc într-o perioadă în care tendința mondială este una către de-globalizare, ceea ce pune sub semnul întrebării pe viitor chiar rostul reuniunii de la Davos. Pesimismul privind viitorul globalizării a fost împărtășit pe scară largă la reuniune. Vocile moderat optimiste au fost copleșite de pesimismul majoritar care nu se așteaptă la o reîntoarcere la situația din trecut, chiar dacă se va ajunge la un acord de pace în Ucraina. Așa cum era de așteptat participanții au deplîns aceste evoluții, chiar dacă unii au prezentat scenarii ceva mai optimiste vorbind despre o „re-globalizare”, adică o „globalizare mai selectivă, care să regîndească fluxul global de bunuri, servicii, finanțe, informații și persoane”, între altele prin orientarea pronunțată către afaceri derulate în spații cu prieteni geopolitici. Un motiv major de preocupare este previzibila splitare, în timp, a sistemului financiar internațional, un efect al impactului severelor sancțiuni financiare impuse de Occident Rusiei. Ceea ce va face ca multe țări, instituții și persoane să dorească să-și plaseze resursele în afara sistemului financiar actual dominat de Vest. Rusia și China discutau deja de ceva vreme despre un sistem financiar internațional alternativ dar sancțiunile aplicate Moscovei legate de invazia din Ucraina ar putea grăbi lucrurile.
În ultima perioadă WEF a fost atacat constant și de la dreapta și de la stînga spectrului ideologic. Însă în acest an criticile au fost mai vehemente ca niciodată. De pildă CNN se întreabă dacă elitele mondiale prezente zilele trecute la Davos chiar au sesizat că lumea s-a schimbat citîndu-l pe jurnalistul american Anand Giridharadas, autorul volumului "Winners Take All: The Elite Charade of Changing the World", care critică dur ceea ce el numește o „clasă plutocratică de elită” spunînd că ultimii doi ani au clarificat lucrurile, această clasă înfloritoare dorește, în esență, în ciuda discursurilor pe care le livrează despre binele comun, să prezerve un sistem defavorabil tuturor celorlalți.
Probabil că și astfel de critici i-au făcut pe mulți lideri politici importanți să decidă, prudent, să nu se amestece cu miliardarii lumii într-un moment atît de dificil în plan economic. Au lipsit între alții Joe Biden, Boris Johnson, Emmanuel Macron, Mario Draghi. E drept, a fost cancelarul german Olaf Scholz iar Casa Albă l-a trimis totuși pe John Kerry, „țarul” luptei împotriva Schimbărilor Climatice, dar acesta nu este luat prea tare în serios nici măcar la el acasă. Comentînd aceste absențe, cotidianul The Guardian citează un fost ministru britanic care explică de ce tot mai multe figuri publice proeminente au început să creadă că prezența lor la Davos este mai degrabă contra-productivă: „a devenit totul ridicol, reuniunea a încetat să mai fie relevantă; vin în Elveția președinți de companii care zboară cu avioane private pentru a promite că vor planta milioane de arbori ca remediu împotriva carbonului”. În realitate argumentul este subțire. Tot cu avioane private se venea la Davos și cu ani urmă, pentru a face același gen de promisiuni. Însă vremurile și percepția publicului s-au schimbat dramatic între timp.
Elitele globaliste, pentru care Davosul este punctul nodal de intersecție, sunt văzute drept toxice, arogante, dominatoare și ipocrite, de ambele părți a barierei ideologice. Criticile privindu-i pe participanți sunt în bună măsură îndreptățite. În timpul pandemiei, care a ruinat o mulțime de afaceri mici și mijlocii, averea miliardarilor de pe planetă a crescut cu $5 trilioane, conform unui raport Oxfam. Dar pentru stînga radicală, neo-marxistă, un curent aflat pe val în Occident, mai ales printre tineri, problema nu este globalismul în sine ci faptul că sistemul de instituții pe plan național și global este construit pe idea de capitalism și piață liberă, concepte pe care le consideră nocive și pentru planetă și pentru omenire. Preocuparea lor principală fiind „redistribuirea” bogăției. În debutul unui articol cu titlul sugestiv „Davosul a murit” este o fotografie în care cîțiva tineri protestează împotriva WEF cu o pancartă pe care scrie „No Future for Capitalism”.
Exponenții acestui curent spun că nu se mai lasă înșelați de discursurile de la Davos despre egalitate, transparență, diversitate, doresc o „schimbarea radicală a sistemului”. Asta înseamnă renunțarea la capitalism și adoptarea unui sistem în esență de tip comunist în care un stat atotputernic să controleze cea mai mare parte a economiei și vieții oamenilor. Măsurile radicale preconizate au la bază două mari concepte: 1. redistribuirea masivă a bogăției, prin regimuri de taxare extrem de ridicate dar și printr-o „supraveghere strictă” a averilor, prin instituirea unui așa numit Registru Global al Proprietăților; 2. promovarea unor politici care să dea prioritatea a unor criterii bazate pe „incluziune” și „diversitate” în dauna celor bazate pe competență atunci cînd e vorba de traseul profesional individual. Ultimul concept presupune, într-un mod adesea formulat explicit, în numele „echității”, discriminarea „albilor”, în special a „bărbaților albi”.
Ceea ce nu vom găsi în acest discurs, probabil seducător pentru mulți, subliniază Thomas Sowell, este chiar și o minimă preocupare pentru mecanismele care creează bogăția care ar trebui masiv redistribuită. Ca și cînd existența acesteia ar fi un dat și ar fi sarcina guvernelor sau a unor organisme internaționale de tipul celor imaginate mai sus să se ocupe de lupta cu inegalitatea și să promoveze „justiția socială”. Cît de goale de conținut sunt astfel de demersuri atunci cînd sunt transpuse în practică, cu cooperative agricole de producție ineficiente sau cu fabrici aflate „în proprietatea întregului popor” care în general produceau doar pentru a produce nu pentru nevoile reale ale pieței, cei care au trăit o vreme în comunism știu deja. Însă tinerii de astăzi, pentru care acele vremuri sunt îndepărtate și complet irelevante, tind să gîndească probabil în mare măsură la fel ca cei din Occident.
De partea cealaltă, reproșurile sunt în principal de altă natură. Sunt legate de externalizările masive, care au făcut din China principalul furnizor de produse al lumii dar și de excesele progresiste în plan cultural care au exacerbat războaiele identitare din America. Joel Kotkin, pe linia ideilor avansate încă din 1941 de James Burnham, scrie într-o carte apărută în 2020, „The Coming of Neo-Feudalism”, despre conflictul cultural care a înlocuit vechea confruntare dintre dreapta și stînga, de natură preponderent economică, cu una dintre „elitele globaliste”, politice, manageriale, din spațiul media, din universități, din aparatul birocratic al statelor și din cel al organizațiilor internaționale, și restul societății. Davosul fiind locul emblematic în care aceste elite își etalează putere și influența și fac proiecții asupra viitorului pe care doresc să-l modeleze.
Anul trecut, din cauza pandemiei de COVID-19, a fost un WEF virtual. La care onoarea de ține „keynote speech” (discursul principal de deschidere) i-a revenit lui Xi Jinping. Atunci discursul lui Xi Jinping, care a lăudat virtuțile globalizării și multilateralismului, a fost marcat la final de aplauzele entuziaste ale lui Klaus Schwab și a restului audienței care, scriam atunci, „deși nu scapă nici un prilej să facă trimitere la principii generoase și valori înalte, par cu toții cuprinși de o amnezie generalizată în privința naturii regimului de la Beijing”. În acest an a intervenit de la Kiev Volodymir Zelenski dar au lipsit și Xi Jinping și Vladimir Putin. De fapt nimeni din Rusia nu a fost invitat. Însă anul trecut, liderul rus, care a avut și în 2015 o intervenție la WEF, după ce Rusia tocmai anexase Crimeea, a fost prezent. Klaus Schwab spunea atunci, în cuvîntul de introducere, că "în acest moment al istoriei în care lumea are o fereastră unică și scurtă de oportunitate de a trece de la o epocă a confruntării la o eră a cooperării, capacitatea de aauzi vocea președintelui Federației Ruse – este esențială". Ceea ce nu face decît să dea dreptate celor care vorbesc despre distanța enormă dintre lumea imaginată de elitele și „experții” care se reunesc anual la Davos și lumea reală. Citeste ontregul articol pe Contributors.ro
