Se îndreaptă oare situația din Libia spre normalizare? Greu de răspuns, dar se întrezărește o luminiță la capătul tunelului pe care țara, cândva cea mai bogată din Africa, îl parcurge de mai bine de un deceniu. Pe 24 decembrie ac., libienii ar urma să-și aleagă președintele pentru prima dată în istorie. Folosim condiționalul pentru că nu există garanții clare privind organizarea în condiții de securitate a acestei confruntări electorale la care participă câteva zeci de candidați.
Evenimentele din 15 decembrie de la Tripoli susțin această afirmație. Între candidați: Saif al-Islam Gaddafi, fiul fostului dictator și Abdulhamid Dbeibah, actualul premier - ambii contestați de segmente importante ale populației. Unii observatori politici ai problematicii libiene apreciază că alegerile ar putea fi amânate în ultimul moment urmând a fi organizate anul viitor. Dar dacă vor avea loc, la Tripoli se va instala un șef de stat ales în mod democratic, atât cât permite democrația într-o țară devastată de război civil.
Desigur, normalizarea unui mediu de securitate extrem de agitat cum este cel libian nu depinde doar de o persoană, fie ea și președinte, cu o legitimitate care va fi pusă imediat în discuție de adversarii săi politici și nu numai. O veste bună a apărut însă săptămâna trecută: Stephanie Williams, diplomat american, a fost numită Consilier special pentru Libia al Secretarului General ONU, Antonio Guterres. Nu i s-a încredințat funcția de Înalt reprezentant ONU întrucât desemnarea într-o asemenea funcție ar fi trebuit aprobată de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite și cu siguranță, Federația Rusă s-ar fi opus. S-a întâmplat recent cu diplomatul britanic Nicholas Kay, pentru aceeași funcție, când Moscova a spus niet.
Nu ne propunem să analizăm calitățile profesionale ale diplomatului american și nici dacă în spatele numirii sale ar sta lobby-ul reprezentanței Statelor Unite la ONU dar știm că S. Williams face parte din grupul foarte restrâns de persoane care cunosc dosarul libian în detaliu, au avut funcții importante în cadrul Misiunii Națiunilor Unite în Libia - UNMISIL și se bucură de aprecierea unora dintre cercurile politice și militare libiene. Numirea sa ar fi o minimă garanție pentru o evoluție pozitivă a stării interne de securitate, respectarea calendarului electoral - după alegerile prezidențiale ar urma cele parlamentare - și continuarea procesului de stabilizare a țării. Precizăm că, în paralel, Antonio Guterres se află în căutarea unui alt Înalt reprezentant dar cu șanse reduse să-l găsească și să fie aprobat în CS ONU până la scrutinul din 24 decembrie sau în luna următoare. Ultimii doi, libanezul Ghassan Salamè și slovacul Jan Kubis și-au prezentat demisia fără a-și fi îndeplinit mandatul în totalitate. Unele voci susțin că nu au fost lăsați…
Despre evoluții interne și „moștenirea” lui Gaddafi…
Menționăm că, în prag de alegeri, situația internă se caracterizează printr-un grad ridicat de volatilitate iar incertitudinea care guvernează mediul de securitate face parte din realitatea de zi cu zi. Pe lângă guvernul de la Tripoli - recunoscut de Națiunile Unite - există o structură quasi- statală în regiunea de est, Cirenaica, în care rolul predominant este deținut de mareșalul Khalifa Haftar - și el candidat la președinție - susținut de mercenari străini, mulți dintre ei aparținând grupului Wagner, trecut recent la index de către Uniunea Europeană. În vest - regiunea Tripolitania - sunt alte formațiuni de mercenari trimise de Ankara în sprijinul guvernului, în timpul ofensivei spre vest a lui Haftar din 2019 - 2020. În centrul și sudul țării - regiunea Fezzan - stăpânii situației sunt combatanții aparținând milițiilor tribale care controlează traficul de persoane - spre litoralul Mării Mediterane și, ulterior, spre sudul Europei – alături de droguri și arme, alimentând financiar structurile extremiste care activează în Sahel și Africa subsahariană.
Într-o notă optimistă, s-ar putea aprecia grosso modo că situația ar putea deveni mai stabilă în lunile următoare prin instalarea la Tripoli a unui președinte și a unui parlament. Pe lângă un întreg ansamblu de probleme aparținând spectrului de amenințări, valabile și după alegeri, se va naște o nouă întrebare: ce se va întâmpla cu marea moștenire a lui M. Gheddafi - Libyan Investment Authority ( LIA), un fond suveran creat de liderul Jamahiryei Arabe Libiene în 2006, utilizând parte di sumele obținute din vânzarea hidrocarburilor? Este vorba despre aproximativ 60 de miliarde de euro - depozite bancare, investiții, acționariat, imobile etc - blocate de ONU în 2011. Desigur, sumele aparțin poporului libian numai că nu sunt în Libia. În jur de 23 md. s-ar găsi în Statele Unite, 13 în Marea Britanie, 6 în Franța, 7 în Germania, 5 în Italia. Alte câteva miliarde ar fi distribuite între Canada, Austria, Luxemburg, Elveția șa. Cu aprobarea Națiunilor Unite, parte din aceste fonduri au fost transferate guvernului de la Tripoli în ultimii ani pentru a asigura retribuirea angajaților statului și funcționarea instituțiilor libiene. Nu ar fi vorba de mai mult de 3-5 miliarde. Acestea s-au adăugat sumelor, deloc neglijabile, obținute de Libia în anii din urmă din comercializare resurselor energetice. Pornind de la această realitate, putem afirma că normalizarea situației interne va trebui să genereze și un răspuns la întrebarea de mai sus.
