Ca fost șoim al patriei și pionier credeam că știu destul de bine ce înseamnă să-ți petreci copilăria și adolescența în comunism. Citind însă memoriile lui Fan Shen, De unul singur. Memoriile unui membru al Gărzilor Roșii (Humanitas, 2021), mi-am dat seama că varianta pe care am trăit-o eu a fost una aproape idilică. Pentru că în cea mai mare parte a timpului îmi puteam vedea de cele ale copilăriei, iar înrolarea obligatorie în organizațiile-capcană puse la cale de partidul unic, deși aveau și ele un aer milităresc-revoluționar, mi se părea totuși un joc, nefiresc și caraghios e drept, dar totuși un joc.
Nu la fel stau lucrurile în cazul lui Fan Shen, unul dintre milioanele de copii care s-au născut și au trăit în China lui Mao. Copilăria lui se identifică cu jocul de-a revoluționarul. Dar acesta era un joc foarte periculos, un joc cu moartea și cu teroarea. Mai mult, acestui joc îi erai, pe cât se pare, predestinat. Părinții lui Fan Shen, revoluționari devotați ei înșiși, au decis, ba chiar au jurat, că fiul lor încă nenăscut va deveni neapărat „un revoluționar“. De aceea i-au pus un nume care să-i pecetluiască această soartă: Fan, om obișnuit, adică unul din milioane de oameni ai muncii a căror singură menire era să slujească Marelui Cârmaci și Partidului, renunțând cu totul la orice ambiție personală. Astfel, în 1966, în timpul Revoluției Culturale, când avea doar 12 ani, el se înrolează în Gărzile Roșii și ia parte la un adevărat spectacol al ororii. Astfel va deveni, alături de prietenii și colegii săi de școală, chiar agentul acestei orori: va asista la execuții publice de un sadism inimaginabil, va lua parte la lupte de stradă, la devastări de locuințe și – experiență esențială – la arderea cărților. Acestea sunt evenimentele inaugurale ale vieții sale. Dar, cu toate că fusese încă de foarte mic îndoctrinat în spiritul luptei de clasă și al cultului Marelui Cârmaci, ceva din ființa lui lăuntrică, din spiritul său individual se revoltă și trădează cauza revoluționară.
Viața dură a acestui om obișnuit devine exemplară din clipa în care este dovada vie a faptului că, în ciuda tuturor constrângerilor la care te poate supune un regim totalitar, spiritul nu poate fi ținut captiv. Cu alte cuvinte, viața lui Fan Shen este proba, aș spune cu valoare experimentală, că niciun sistem totalitar, oricât de bine organizat ar fi, nu va putea distruge definitiv nevoia cea mai importantă a ființei umane, nevoia de libertate. Memoriile acestui chinez ajuns în America sunt de fapt unul dintre cele mai frumoase elogii aduse spiritului uman care tânjește după libertate.
Cele cinci părți ale cărții au titluri care trimit la elementele primordiale ale vieții, așa cum apar ele într-un poem a lui Lao Zi, ales ca motto: Foc, Pământ, Metal, Lemn, Apă. Totul începe cu focul prin care se pune la cale distrugerea spiritului unei lumi, încapsulat în cărți. Celelalte elemente, pământul, metalul, lemnul, sunt embleme ale haltelor în care va fi nevoit să se oprească personajul cărții, toate încercări dure, deseori la limita suportabilului. Iar, în cele din urmă, viața va renaște simplu din gustul bun, răcoros și dulce al apei băute în avionul care îl duce pe protagonist în lumea liberă.
Spuneam mai devreme că experiența esențială a copilului Fan Shen a fost arderea cărților. Era una dintre directivele esențiale ale Revoluției Culturale. Pe marele rug de pe terenul de fotbal al școlii, înalt cât o clădire de două etaje, sunt arse toate cărțile „burgheze“. Adică absolut toate cărțile. Cu o singură excepție: cartea cu coperte roșii a lui Mao. Dacă în Occident romanul lui Roy Bradbury, Farenheit 451, era citit ca o distopie, în China distopia era mai reală decât orice realitate.
Și totuși rezistența mută a acestor obiecte atât de ușor inflamabile este incredibilă. Ele îl vor salva pe Fan Shen. Căci și el, la rândul său, le-a salvat și citit în deplină clandestinitate. Prima carte revelatorie este un album de artă pe care îl găsește în somptuoasa bibliotecă a unui chirurg, ucis cu un sadism inimaginabil de membrii Gărzilor Roșii. Veți spune că nu e chiar un fapt eroic ca un puști de doisprezece ani să se simtă atras și să se pună chiar în pericol ascunzând un album unde descoperă pentru prima dată nuduri. Dar ceea ce e într-adevăr edificator în această întâmplare este că, dincolo de misterul trupului feminin, în albumul cu pricina băiatul descoperă ceva mai adânc. Acolo i se revelează chiar frumosul ca înfăptuire artistică și implicit ca expresie a libertății. Albumul acesta este capătul unui fir al Ariadnei care îl va conduce, în cele din urmă, spre ieșirea din labirintul dezumanizării. El reprezintă cumva primul semn pe drumul unui destin individual pe care și-l va asuma cu toate riscurile, refuzând astfel soarta ce-i fusese impusă de implacabilul istoriei și al locului în care se născuse. Pentru că tocmai în tensiunea care se creează între destinul liber asumat și soarta infailibilă se joacă de fapt viața lui Fan Shen. Este ceea ce el numește la un moment dat „ambiția șoricelului de a zbura spre cer ca un vultur“. Iar miracolul e că șoricelul chiar va zbura.
Albumul de artă salvat, ascuns și purtat pe toate drumurile vieții îi va deschide așadar un alt culoar al existenței, mult mai primejdios, dar pe care el va păși hotărât, tocmai pentru că această alegere simte că îi aparține în cel mai înalt grad. Albumului îi vor urma alte câteva cărți, cele mai multe străine, aparținând culturii occidentale. Esențiale pentru eliberarea interioară a lui Fan Shen au fost romanele Roșu și negru a lui Stendhal și Martin Eden de Jack London. Descoperea la cei doi protagoniști o uriașă ambiție de a învinge imposibilul, ambiție ale cărei semințe vor găsi în el un teren atât de fertil:
„Semințele ambiției pe care le-au sădit în mine au prins rădăcini și au înflorit în anii următori, aruncându-mă într-o luptă lungă și dură împotriva sorții decise de Marele Cârmaci, o soartă pe care puțini au avut îndrăzneala să o schimbe.“ (p. 75)
Cum va fi această soartă? În orice caz, mai aspră decât ne-am putea închipui. Greu de crezut că cineva i s-ar fi putut sustrage. Ca să-și elimine toți adversarii reali și închipuiți, ca să-și întemeieze puterea absolută pe frica generalizată, Mao a lăsat Gărzile Roșii să producă o degringoladă socială de proporțiile unui adevărat război civil. Oricine putea deveni peste noapte dușmanul care trebuie imediat eliminat. Haosul nu putea dura însă prea mult. Văzând că situația e pe punctul de a scăpa de sub control, Mao și-a trimis tinerii revoluționari la țară, în ținuturi îndepărtate și sărace, ca să învețe, chipurile, principiile revoluționare de la oamenii simpli. Astfel, la doar 14 ani, Fan Shen, asemenea altor milioane de tineri, va fi alungat din Beijing, din mijlocul familiei, și va fi târât în diverse locuri. Mai întâi va fi țăran revoluționar într-un sat sărac, la sute de kilometri de Capitală. Aici va cunoaște munca epuizantă și fără rost, va deveni mai apoi „medic descuț“, reușind totuși, în ciuda puținei instrucții ce i se dăduse, să salveze vieți. Va fi apoi trimis să lucreze într-o fabrică de avioane, unde sinuciderea devenise aproape o boală molipsitoare. Peste tot se va lupta cu o dârzenie incredibilă pentru a scăpa din ghearele acelei sorți pe care i-o hotărau mereu alții. Și de fiecare dată va ști să recunoască semnele destinului său. Unul dintre cele mai importante este întâlnirea cu Li Lang, cea care îi va inspira atât mintea cât și inima. Ea îi va îndruma lecturile clandestine, îi va deschide gustul pentru filozofie, istorie, științe politice, economie, cu toate că el va rămâne mereu fidel acelor cărți care îi ofereau suport pragmatic pentru viață, precum Autobiografia lui Benjamin Franklin. Și tot Li Lang îl va oferi mai târziu cea mai frumoasă experiență a vieții sale, aceea a iubirii.
Moartea lui Mao și redeschiderea universităților îi vor da posibilitatea să se înscrie la facultate, însă dificultățile nu sunt nici acum depășite. Oriunde merge se împrietenește „cu cine nu trebuie“, cu oameni care, asemenea lui, tânjesc după o fărâmă de libertate. Va plăti scump aceste afinități: va fi închis, va fi obligat să devină turnător. Dar inteligența lui vie, forța interioară a spiritului și un cabotinism înnăscut îl vor ajuta să scape teafăr și cu conștiința întreagă din toate aceste încercări. Însă eforturile pe care le face sunt aproape supraomenești. E incredibilă tenacitatea acestui tânăr, care asemenea marilor săi eroi, Julien Sorel sau Martin Eden, va găsi mereu resurse de rezistență chiar în mijlocul celor mai deznădăjduite încercări. Așadar cărțile, prietenii și, în cele din urmă, iubirea pentru o femeie îl vor ajuta să răzbească și să ajungă, în cele din urmă, în lumea liberă. Dar mai presus decât orice, cărțile.Citeste intreg aritcolul si comenteaza pe Contributors.ro
