Câteva fapte săvârşite de Emil Bodnăraş şi biografia sa pentru campania electorală din anul 1946

de Petre Opris     Contributors.ro
Vineri, 4 decembrie 2020, 12:02 Actualitate | Opinii


Petre Opris
Foto: Arhiva personala

Cetăţenii români care au dezvoltat, de-a lungul deceniilor, un cult pentru mareşalul Ion Antonescu şi admiră, în acelaşi timp, realizările regimului comunist din România se confruntă cu o mare dilemă: persoana care l-a predat la 31 august 1944 pe Ion Antonescu în mâinile sovieticilor – concret, grupului comandat de generalul-locotenent Tevcenkov, şeful Direcţiei Politice a Frontului 2 Ucrainean – a fost liderul comunist Emil Bodnăraş. Nu ne permitem să analizăm ce anume se întâmplă în mintea acestor oameni deoarece nu avem cunoştinţe de specialitate în domeniul psihiatriei, însă nu putem omite această chestiune atunci când analizăm problemele politice, economice, militare şi sociale grave care au marcat România în a doua parte a secolului trecut.

Pentru a afla cine a fost Emil Bodnăraş se pot consulta documente aflate atât la Arhivele Naţionale ale României, cât şi la Arhivele Militare Naţionale Române. Din acestea aflăm, de exemplu, faptul că, la şedinţa din 19 august 1949 a Consiliului de Miniştri, generalul Emil Bodnăraş a prezentat proiectul de Ordin de zi al Ministerului Apărării Naţionale către Armată – cu prilejul sărbătoririi pentru prima dată a zilei de 23 august ca Ziua Naţională a României. Textul proiectului respectiv a fost aprobat numai după ce s-a acceptat „modificarea propusă de tov. Vasile Luca de a se reliefa faptul că 23 August se datoreşte (sic!) Armatelor Sovietice, care eliberându-ne, a dat posibilităţi de acţiune forţelor patriotice (subl.n.)”.

De asemenea, Emil Bodnăraş a avut cunoştinţă despre modul de anchetare şi, după decesul lui Iosif Stalin, de marginalizare a Anei Pauker – lidera grupului de la Moscova al Partidului Comunist din România, în timpul celui de-al doilea război mondial. Mai multe informaţii în acest sens rezultă din documentele întocmite după încheierea şedinţelor din 19 februarie 1953 (Ana Pauker fusese arestată în ziua precedentă), 11 mai 1954 şi 8 iunie 1954 ale Biroului Politic al C.C. al P.M.R. La cea de-a treia reuniune menţionată, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Iosif Chişinevschi, Petre Borilă, Alexandru Moghioroş, Dumitru Coliu, Emil Bodnăraş, Constantin Pârvulescu, Nicolae Ceauşescu şi Alexandru Drăghici au decis astfel: „Secretariatul C.C. al P.M.R. va face propuneri în şedinţa viitoare a Biroului Politic cu privire la repartizarea în muncă a lui A. Pauker (sic!). După aprobarea de către plenara C.C. al P.M.R. a raportului comisiei care a anchetat cazul A. Pauker, se va trimite o informaţie partidelor frăţeşti asupra rezultatelor acestei anchete şi a măsurilor hotărâte de C.C. al P.M.R. (subl.n.)”.

După 14 ani de la şedinţa din 8 iunie 1954 şi opt ani de la trecerea ei în nefiinţă (3 iunie 1960), membrii Prezidiului Permanent al C.C. au aprobat reabilitarea politică a Anei Pauker (16 septembrie 1968), fără să fie iniţiată în prelabil o dezbatere publică despre activitatea controversată pe care aceasta a desfăşurat-o şi faptele pentru care a fost învinuită în mod repetat de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi de colaboratorii săi.

Apoi, urna funerară a Anei Pauker a fost mutată de la crematoriul „Cenuşa” la „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, fără a ţine cont de atitudinea lipsită de respect pe care fosta secretară a C.C. al P.M.R. a avut-o faţă de „Mormântul Ostaşului Necunoscut”. De exemplu, la reuniunea din 4 mai 1950 a Secretariatului C.C. al P.M.R. a avut loc următoarea discuţie:

„I. Sărbătorirea zilei de 9 Mai.

Tov. [Gh.] Gheorghiu[-Dej]: Să luăm ca bază proiectul de hotărâre. (Citeşte)

Iar tovarăşul [general Emil] Bodnăraş propune şi el comemorarea luptelor de la Mărăşeşti. (Citeşte)

Tov. Ana [Pauker]: Cred ca să depunem şi în Bucureşti, cum se propune şi în principalele centre, coroane în cimitirele în care se află ostaşi căzuţi în războiul antihitlerist. N-avem [de] ce să depunem coroane pe mormântul eroului necunoscut, care era o batjocură, o escrocherie a regimurilor trecute. Nu ştiu însă dacă avem cimitire cu morminte ale ostaşilor căzuţi pe frontul antihitlerist. [...]

Tov. [Gh.] Gheorghiu[-Dej]: Şi părerea mea este că accentul trebuie pus pe ziua independenţei, cu atât mai mult că coincide cu 9 Mai, ziua eliberării, ziua victoriei asupra hitlerismului. Mai trebuie subliniat acest lucru şi pentru un alt motiv, tocmai pentru a estompa chestiunea cu cimitirele şi eroul necunoscut. Deci să scoatem mai mult în evidenţă aceste două evenimente, natural în jurul lor să atragă atenţia opiniei publice. Are şi importanţă politică şi în acelaşi timp micşorează din chestiunea cealaltă cu cimitirele şi eroul necunoscut. Ziua eroilor este o zi unde se duc oamenii la cimitire, este şi [sărbătoarea Sfinţilor] Constantin şi Elena şi duşmanul foloseşte acest lucru. Este un lucru asupra căruia ar trebui şi organele de stat să ia măsuri şi pe linie de partid, în sensul de a sublinia aspectul acestor 2 lucruri, proclamarea independenţei şi ziua victoriei asupra Germaniei hitleriste.

Apoi este propunerea tovarăşului [Emil] Bodnăraş, care consideră că, acolo unde au căzut ostaşi ruşi şi români, în războiul [din 1916-1918] împotriva nemţilor ar trebui depuse coroane [de flori].

Tov. Ana [Pauker]: De ce să punem coroane [de flori] la cei căzuţi în războiul imperialist?

Tov. [Gh.] Gheorghiu[-Dej]: Respingem deci propunerea tovarăşului [Emil] Bodnăraş (subl.n.)”.

Acelaşi spirit a dominat, opt ani mai târziu, la nivelul conducerii Partidului Muncitoresc Român. „Mormântul Ostaşului Necunoscut” a fost demontat rapid din Parcul „Carol I” (redenumit de politicienii comunişti „Parcul Libertăţii”) din Bucureşti, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, şi strămutat la Mausoleul de la Mărăşeşti. Prin sacrilegiul respectiv, planurile arhitecţilor Horia Maicu şi Nicolae Cucu, privind construirea „Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, au putut fi realizate în întregime.

De asemenea, Emil Bodnăraş a fost implicat direct de Gheorghe Gheorghiu-Dej, în ianuarie 1965, în analizarea cazului lui Moses Rosen – care intenţiona să emigreze din România cu trei luni înainte de decesul dictatorului român (http://www.contributors.ro/administratie/rabinul-moses-rosen-despre-comunisti-%E2%80%9Eei-au-tactica-lor-o-tactica-desteapta-daca-ii-scuipi-ei-zic-ca-ploua%E2%80%9D-ianuarie-1965/). Opinia rabinului faţă de politicienii comunişti de la Bucureşti era clară: „Ei au tactica lor, o tactică deşteaptă, dacă îi scuipi, ei zic că plouă. Ba îmi mai dă şi decoraţie, ba una, ba alta (subl.n.)”.

Ulterior, Emil Bodnăraş s-a manifestat ca un veritabil adversar al autorităţilor de la Moscova în privinţa aplicării planurilor sovietice de a impune acţiuni comune în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia împotriva Republicii Populare Chineze. De exemplu, la reuniunea din 19 martie 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., Emil Bodnăraş a avut trei explicaţii clare în acest sens: „Secretarul general al Partidului Social-Democrat din Germania de Vest mi-a comunicat ieri: când s-a prezentat la [cancelarul Kurt Georg] Kiesinger, s-a plâns de agresivitate [a R.P. Chineze împotriva Uniunii Sovietice] şi i-a cerut să înceteze relaţiile comerciale cu China. De ce să încetăm relaţiile comerciale cu ei? Dimpotrivă, noi vrem să facem relaţii comerciale şi cu dumneata. [...]

Comitetul Executiv a văzut stenograma conversaţiilor de la Pekin cu miniştrii adjuncţi de la Externe în legătură cu cele două teorii: a suveranităţii limitate şi a dictaturii proletare? [...]

Eu cred că, pornind de la termenii Tratatului [de la Varşovia] şi de la concepţia lui din 1955, sub nici o formă nu putem accepta o implicare a participării noastre pe alte acţiuni decât cele prevăzute de Tratat. Aceasta din punct de vedere formal al Tratatului.

Din punct de vedere politic, este clar că nu ne putem angaja, sub nici o formă, în vreo manifestare antichineză.

Am respins la vremea respectivă când au încercat să includă intrarea Mongoliei în Tratat, ne-am opus şi au renunţat.

Şi de această dată să ne opunem la formulări care vizează clar o solidarizare a membrilor Tratatului [de la Varşovia] împotriva Chinei şi o extindere a acţiunilor militare dincolo de Tratat”.

În acelaşi sens, Emil Bodnăraş a susţinut în mod clar ideea de a nu se accepta planurile autorităţilor de la Moscova privind mutarea unor trupe pe teritoriile altor state membre al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia fără a se obţine, în prealabil, acordul guvernelor ţărilor afectate de măsura respectivă: „Sigur, lucrul care rămâne aci de văzut, dacă în prevederea: trecerea la o stare de alarmă – nu există mişcarea de trupe pe teritoriul altor state în planurile existente, care, în caz că ar exista, n-ar trebui să se poată face decât tot cu aprobarea prealabilă a guvernelor şi nu a «unor guverne», ci a «tuturor». În limbajul rus (sic!), «a unora» este «pravitelstvo»”.

Nicolae Ceauşescu a încercat să îl tempereze pe Emil Bodnăraş, afirmând că „nici nu e vorba de starea de alarmă, ci este vorba de starea de pregătire completă. Deci, aceasta este de a avea dotare”.

Cunoscând mai bine adversarul cu care se confrunta România în anul 1969, fostul agent sovietic de informaţii i-a răspuns pe loc liderului suprem al P.C.R.: „Eu atât propun: să verificaţi. Şeful statului major trebuie să cunoască.

Trebuie verificat că este interesant că ei au căzut de acord ca să fie scos [punctul] „a”; probabil că au descoperit că în „b” este acest lucru. «Ucazanie», în limba rusă, e «dispoziţie». [...]

Dar vă rog să verificaţi dacă nu implică şi intrarea pe teritoriul altor state (subl.n.)”.

Sigur pe sine, Emil Bodnăraş nu avea nici un motiv să se teamă de Nicolae Ceauşescu şi era în măsură să analizeze propunerile făcute de autorităţile sovietice în diferite domenii de activitate, care interesau şi partea română. Deşi Nicolae Ceauşescu era considerat încadrat în Partidul Comunist din România în anul 1936, iar Emil Bodnăraş în anul 1940, vechimea celor doi politicieni în P.C.R. era aproape similară: noiembrie 1933, respectiv anul 1934. Aceasta era importantă în primul rând pentru a se stabili vechimea în muncă a ilegaliştilor comunişti – care, de fapt, nu a existat deoarece activităţile desfăşurate de aceştia până la 23 august 1944 nu au fost niciodată raportate statului român, veniturile obţinute în diferite moduri (fonduri sovietice, donaţii ale unor simpatizanţi comunişti etc.), în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru a desfăşura activităţi subversive antistatale nu s-au impozitat niciodată, iar alte elemente referitoare la taxele şi impozitele achitate de ilegaliştii comunişti în România, în perioada 1924 – 23 august 1944, nu au fost identificate în arhivele din România şi presupunem că nu au fost păstrate.

În aceeaşi ordine de idei, se poate analiza simplu situaţia ierarhiei existente, teoretic, la vârful conducerii politice de la Bucureşti cu ajutorul numerelor de înregistrare ale carnetelor de partid, atât înainte de decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât şi după 29 octombrie 1965 (când s-a propus preschimbarea carnetelor respective), astfel:

1. Gheorghe Gheorghiu-Dej – carnetul de partid cu numărul 1;

2. Gheorghe Apostol – carnetul de partid cu numărul 2;

3. Emil Bodnăraş – carnetul de partid cu numărul 3;

4. Petre Borilă – carnetul de partid cu numărul 4;

5. Nicolae Ceauşescu – carnetul de partid cu numărul 5;

6. Chivu Stoica – carnetul de partid cu numărul 6;

7. Alexandru Drăghici – carnetul de partid cu numărul 7;

8. Ion Gheorghe Maurer – carnetul de partid cu numărul 8;

9. Alexandru Moghioroş – carnetul de partid cu numărul 9;

10. Alexandru Bârlădeanu – carnetul de partid cu numărul 10.

După 29 octombrie 1965:

1. Nicolae Ceauşescu – carnetul de partid cu numărul 1 (fost nr. 5);

2. Chivu Stoica – carnetul de partid cu numărul 2 (fost nr. 6);

3. Ion Gheorghe Maurer – carnetul de partid cu numărul 3 (fost nr. 8);

4. Gheorghe Apostol – carnetul de partid cu numărul 4 (fost nr. 2);

5. Alexandru Bârlădeanu – carnetul de partid cu numărul 5 (fost nr. 10);

6. Emil Bodnăraş – carnetul de partid cu numărul 6 (fost nr. 3);

7. Alexandru Drăghici – carnetul de partid cu numărul 7 (a fost menţinut acelaşi număr);

8. Petre Borilă – carnetul de partid cu numărul 8 (fost nr. 4);

9. Alexandru Moghioroş – carnetul de partid cu numărul 9 (a fost menţinut acelaşi număr);

10. Gogu Rădulescu – carnetul de partid cu numărul 10 (fost nr. 623.208).

Într-un alt document, întocmit la 23 noiembrie 1965, s-a menţionat faptul că Nicolae Ceauşescu „a avut legătură cu mişcarea muncitorească ilegală [...] În 1932 a fost în Sind[icatul]. „Ciocanul”, iar în 1933 s-a încadrat în U.T.C. Din iunie 1934 [a fost] activist U.T.C. şi tot din acest an [a fost membru] în comitetul antifascist (subl.n.)”. Pe aceeaşi pagină apare şi numele lui Emil Bodnăraş, la poziţia nr. 6, însă în cazul său nu s-a precizat perioada „de când a avut legătură cu mişcarea muncitorească ilegală (rezultată din cărţile de evidenţă personală”.

Misterul care învăluie activităţile desfăşurate de Emil Bodnăraş în perioada interbelică şi în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale se poate rezolva parţial cu ajutorul altor surse documentare. În prezent, se cunoaşte faptul că Emil Bodnăraş a fost absolvit la Timişoara, în anul 1930, Şcoala superioară de ofiţeri de artilerie, ca şef de promoţie, şi a fost încadrat la Regimentul 12 Artilerie cu gradul de locotenent. Informaţiile acestea coincid cu cele din prima parte a relatării ziaristului comunist Silviu Brucan, publicată la 26 octombrie 1946 în ziarul „Scânteia” pentru campania electorală care se desfăşura în acel moment.

Coincidenţa se opreşte la acel stadiu deoarece Emil Bodnăraş a dezertat şi a traversat ilegal frontiera în U.R.S.S., în noaptea de 16 spre 17 februarie 1932. Doi ani mai târziu, acesta s-a reîntors în ţară, a fost prins cu totul întâmplător de organele româneşti de siguranţă (1934) şi a fost condamnat definitiv la 10 ani de muncă silnică (15 mai 1935). Pedeapsa a ispăşit-o în închisorile de la Iaşi, Galaţi, Braşov (1935), Aiud, Doftana şi Caransebeş (28 iunie 1940 – 12 noiembrie 1942). Toate informaţiile despre dezertare, fuga sa în U.R.S.S., înapoierea în ţară şi motivul real al condamnării sale au fost eludate cu bună ştiinţă (în opinia noastră) sau din ignoranţă (dacă dorim să fim consideraţi naivi) de către Silviu Brucan în biografia pe care a realizat-o despre Emil Bodnăraş – care candida pentru un mandat de deputat la alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946.

De asemenea, Silviu Brucan nu a scris atunci absolut nimic despre alte probleme importante din biografia lui Emil Bodnăraş sau a fabulat pe temele incluse în biografia respectivă:

- Blocul Muncitoresc Ţărănesc (1925-1933) a fost o organizaţie de masă, creată şi condusă de Partidul Comunist din România, iar însemnul electoral utilizat la alegerile din anul 1931 a fost alcătuit din două linii paralele (foarte simplu pentru cetăţenii analfabeţi). Pe un fluturaş tipărit cu acel prilej au existat îndemnuri pentru a vota „împotriva dictaturii fasciste”, „împotriva războiului antisovietic” şi „Pentru guvern muncitoresc-ţărănesc”;

- încercările făcute de Emil Bodnăraş în închisorile prin care a trecut, începând din anul 1935, pentru a culege informaţii de la ceilalţi deţinuţi comunişti şi pentru a crea din închisoare o reţea de informatori care să lucreze în favoarea Uniunii Sovietice;

- modul în care Emil Bodnăraş l-a convins pe Ştefan Foriş, la 4 aprilie 1944, să renunţe fără rezistenţă la funcţia de secretar general al Partidului Comunist din România şi să se pună la dispoziţia triumviratului Constantin Pârvulescu, Iosif Rangheţ şi Emil Bodnăraş – care a deţinut conducerea partidului până în septembrie 1944 şi a cedat-o lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (evadat din lagărul de la Târgu Jiu cu câteva zile înainte de lovitura de stat de la 23 august 1944), Anei Pauker şi lui Vasile Luca. Lidera comunistă şi Vasile Luca au ajuns la Bucureşti după încheierea la Moscova a Convenţiei de Armistiţiu dintre Naţiunile Unite şi România (12 septembrie 1944);

- redarea eronată a evenimentelor care au avut loc în ziua de 23 august 1944;

- modul în care, la 31 august 1944, Emil Bodnăraş l-a predat pe mareşalul Ion Antonescu şi pe Mihai Antonescu grupului comandat de generalul-locotenent Tevcenkov (şef al Direcţiei Politice a Frontului 2 Ucrainean). Silviu Brucan a menţionat greşit luna septembrie 1944;

- arestarea lui Ştefan Foriş la 9 iunie 1945 şi uciderea sa în anul următor de către Gheorghe Pintilie, în complicitate cu D. Neciu; în acea perioadă, Emil Bodnăraş avea ca sarcină de partid să supravegheze modul de funcţionare a Serviciului Special de Informaţii, unde acţionau câţiva agenţi sovietici de informaţii, inclusiv Gheorghe Pintilie;

- legăturile directe ale lui Emil Bodnăraş cu serviciile de informaţii sovietice şi cu Comisia Aliată de Control (sovietică);

- poziţia de prim-ministru „din umbră”, pe care a îndeplinit-o în perioada 15 martie 1945 – 24 decembrie 1947, în guvernul condus de dr. Petru Groza. Oficial, Emil Bodnăraş a fost secretar general la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, apoi ministru subsecretar de Stat la Preşedinţie până la mutarea sa la Ministerul Apărării Naţionale. Avram Bunaciu a preluat la 6 ianuarie 1948 funcţia precedentă a lui Emil Bodnăraş.

Redăm, în anexă, biografia plină de minciuni prin omisiune a lui Emil Bodnăraş, realizată de Silviu Brucan şi publicată la 26 octombrie 1946 în organul de presă al Partidului Comunist Român – păstrând toate regulile ortografice existente în 1946 în limba română. Cerşetor patetic de sentimente şi narator de situaţii fantasmagorice, ziaristul respectiv nu a renunţat la începutul anilor ’90 la obiceiul său prost de la „Scânteia” de a amesteca minciunile cu fragmente de adevăr. S-ar putea ca tocmai acesta să fie unul dintre motivele pentru care Silviu Brucan a fost considerat o eminenţă cenuşie a Frontului Salvării Naţionale în anii ’90 şi este apreciat în prezent de către nostalgicii regimului comunist şi politicienii infractori care au ocupat diferite posturi de înalţi demnitari în România, începând de la lovitura de stat din decembrie 1989.

Din păcate, obiceiul prost al lui Silviu Brucan se poate observa şi la conducătorii de astăzi ai Academiei Române, care au permis publicarea la 27 august 2020 şi, după numai 10 ore, au retras un comunicat de presă de pe site-ul instituţiei pe care o reprezintă – comunicat în care autorităţile politice de la Bucureşti au fost criticate (în mod greşit, în opinia noastră) pentru faptul că permit introducerea tehnologiei 5G la nivelul sistemului naţional de telecomunicaţii din România.

O comparaţie a minciunilor prin omisiune ale conducerii actuale a Academiei Române cu cele existente în articolul lui Silviu Brucan poate fi considerată normală atâta vreme cât închisoarea de la Aiud a fost pusă de ziaristul comunist român, în anul 1946, pe acelaşi nivel cu centrul de detenţie Sing Sing de la Ossining (New York, S.U.A.) – pentru faptul că la Aiud au fost închişi, în anii ’30, cei mai periculoşi lideri comunişti din România, în timp ce la Sing Sing se efectuau execuţii capitale pe scaunul electric.



citeste intreg artiolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1973 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    tutosi vorbesti despre tine la plural (Vineri, 4 decembrie 2020, 12:21)

    stefan2008 [utilizator]

    "Nu ne permitem să analizăm ce anume se întâmplă în mintea acestor oameni deoarece nu avem cunoştinţe de specialitate în domeniul psihiatriei"

    Evident vorbesti numai despre tine, ca nu ai de unde sa stii daca eu am cunostintele alea.
  • +2 (2 voturi)    
    Linkul la contributors e gresit (Vineri, 4 decembrie 2020, 12:40)

    UnOarecare [utilizator]

    E circular inapoi la HN
  • +3 (3 voturi)    
    Retin o fraza! (Vineri, 4 decembrie 2020, 13:35)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    " Din păcate, obiceiul prost al lui Silviu Brucan se poate observa şi la conducătorii de astăzi ai Academiei Române, care au permis publicarea la 27 august 2020 "

    Modelul SB s-a extins precum pecingenea sau mai nou Sars cov19.
    Media e sufocată de fake!
    Parlamentarii sunt mincinoși cap coada!
    Guvernul îngheață apele!
    Alesii locali născuți mincinoși!
    Tradițiile mincinoase rezista!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by