Slăbiciunile cronice ale statelor post-sovietice numără, printre altele, numeroase handicapuri legate de îngrijirea spațiului informațional. De la concurență mediatică locală anemică până la absența unei protecții adecvate împotriva influențelor externe neprietenoase – reziliența informațională lângă frontierele estice ale UE este problematică.
Ramificațiile și originea deficiențelor diferă de la țară la țară, în funcție de (im)pulsul guvernării și standardele democratice împărtășite. Primul grup alcătuiește țări restanțiere în domeniul setării unor politici informaționale vibrante – Georgia, Moldova și Ucraina. Lapsusurile decizionale în domeniul informațional au apărut atât în urma subfinanțării instituțiilor de supraveghere, cât și a slăbirii intenționate a gărzii pentru a supune circuitul informațional unui monopol politic. Neajunsurile interne sunt agravate de recepționarea regulată a atacurilor informaționale din partea Rusiei – de cele mai multe ori sub formă de dezinformare țintită. Încorporarea dezinformării în politica externă a Kremlinului vizavi de “rebelii” din Parteneriatul Estic a survenit îndată după pierderea controlului (geo)politic asupra Ucrainei în 2014 și s-a extins ulterior asupra țesutului informațional european. Al doilea grup de țări deține un sistem informațional inhibat fie din cauza presiunilor exercitate de propriile regimuri autocratice – Belarus și Azerbaijan sau pentru că sunt pătrunse de sensibilitatea acută a elitelor față de critica anti-guvernamentală – Armenia. Dezinformarea rusească în direcția acestor țări este rară și selectivă, în mare parte datorită alianțelor geopolitice sau a asemănărilor la nivel de respingere a democrației liberale. Cu toate acestea, ambele grupuri de state pot nimeri, accidental, sub influența dezinformării rusești pentru că dispun de populații abilitate lingvistic să consume date furnizate în limba rusă.
Fragilitatea mediului informațional nu constituie neajunsul exclusiv al statelor non-europene, considerate mai sărace și disfuncționale. Deși la un nivel mai scăzut decât vecinii lor, unele state UE devin victime ale dezinformării, dacă se opun Rusiei. Altele, conduse de regimuri iliberale, paralizează și diminuează capacitatea de (auto-)apărare și regenerare a propriului spațiu informațional. Președintele francez Emmanuel Macron a evidențiat reziliența informațională ca prioritate pentru viitoarea protecție a democrațiilor europene în declarația trilaterală din septembrie 2020, semnată împreună cu liderii Lituaniei, Gitanas Nausédas și Letoniei, Arturs Karinš. Semnificația instrumentelor contra-dezinformare deja aflate în uz - funcționarea Stratcom și inițiativa sa EuvsDisinfo sau Planul de Acțiuni pentru combaterea dezinformării și Sistemul de Alertă Rapidă conex acestuia - este recunoscută, dar nu pare a fi suficientă (Elysee.fr, 28 Septembrie 2020). Cei trei lideri au înaintat ideea de a lansa instrumente de reglementare mai robustă ce ar propulsa „acțiuni publice pentru combaterea dezinformării”. Nevoia de un spațiu informațional european integru este văzută în afara contextului electoral național european. Declarația franco-letono-lituaniană cere UE să acționeze prin maximizarea transparenței și a responsabilității pentru fluxurile informaționale virtuale aflate sub jurisdicția sa, indiferent de ciclurile electorale și fără a dăuna libertăților fundamentale.
Potrivit cercetătorilor Filippa Lentzos și Nikolas Rose, capacitatea de reziliență în orice domeniu se naște la intersecția a trei componente – pregătire, răspuns și recuperare. Examinarea acțiunilor UE dedicate, în special din 2018 încoace, materializării rezilienței informaționale denotă că atenția este concentrată pe “pregătire-răspuns”: 1) demontarea conspirațiilor (Stratcom și EUvsDisinfo); 2) detectarea dezinformării (Planul de Acțiuni împotriva Dezinformării); 3) coordonarea răspunsului împotriva actelor de dezinformare (Sistemul de Alertă Rapidă). Rămâne practic neacoperită componenta de “recuperare”, care poate afecta percepția publică față de anumite politici și guvernele care le aplică, într-un cadru de timp nelimitat. Totodată, persistă riscul că lupta contra dezinformării servește interesul și necesitățile unor categorii înguste de beneficiari – guverne, instituții de stat, organizații non-guvernamentale, decât societății în ansamblu. Mai mult ca atât, eforturile UE realizate în domeniul rezilienței informaționale încorporează în măsură insuficientă statele Parteneriatului Estic, 1/3 (Belarus, Azeribaijan) dintre care consideră că dezinformarea își are originea nu din Rusia, ci prin intermediul canalelor occidentale.
Parteneriatul Estic – (încă) fără soluții pentru o reziliență informațională
Principalele realizări în primii zece ani de funcționare a Parteneriatului Estic nu includ sporirea siguranței informaționale. Ameliorarea relațiilor comerciale, interconectarea de ordin energetic sau dinamizarea contactelor inter-umane au prevalat în mod considerabil. La fel, “Livrabilele 2020” dedicate statelor din Parteneriatului au omis adresarea către amenințările legate de dezinformare. Accentul a fost pus pe comunicarea strategică – cu elemente de PR și informare corectă - în favoarea politicilor UE desfășurate în regiune. La aceasta s-a adăugat susținerea independenței și pluralismului mediatic. Direcții foarte similare de acțiune vizavi de Vecinătatea Estică au fost incluse în Planul de Acțiuni al UE împotriva dezinformării (Decembrie, 2018). În realitate, Bruxelles-ul nu sugerează nimic nou pentru Parteneriatul Estic, ci repetă obiectivele comunicării strategice a UE, trasate încă în 2015. Logica acțiunilor atât în 2015 cât și în 2018 vizează în proporție absolută dezinformarea lansată de Rusia. Lipsește însă vreo intenție de a dezvolta capacități, cunoștințe și tehnici de contracarare a riscurilor de dezinformare ca atare. În prezent, este vizibilă o specializare pe protecția împotriva dezinformării coordonate de la Moscova.
Abundența dezinformării din ultima jumătate de deceniu a determinat includerea luptei cu informarea distorsionată în lista viitoarelor cinci priorități ale Parteneriatului. Împreună cu aceasta, statul de drept, schimbarea climatică, fortificarea societății civile și angajarea mai activă a UE în soluționarea conflictelor înghețate figurează în calitate de așteptări față de Parteneriatul Estic după anul 2020. Acest obiectiv reprezintă mai mult o concreștere a pilonului ce vizează instituirea unei societăți incluzive, decât un domeniu relaționat cu securitatea și care vizează reziliența informațională, per ansamblu.
Mass-media și societatea civilă par să fie antrenate în mod special în combaterea dezinformării. De fapt, excelarea în această direcție necesită o legislație națională bine calibrată, un regulator performant ce păzește spațiul informațional de o manieră pro-activă, împreună cu alte instituții de stat specializate în securitate (precum serviciile secrete), deocamdată lăsate în afara procesului. În consecință, unica dimensiune a rezilienței împotriva dezinformării dezvoltată de UE în Parteneriatul Estic este cea de “reacție”. Aceasta nu corespunde întocmai calculelor locale, dar este modelată de UE ca răspuns la tendințele dictate de factorul rusesc.
Reziliența informațională în Georgia, Moldova și Ucraina – „potențial nerealizat”?
Se presupune că, datorită integrării europene desfășurate în baza Acordurilor de Asociere, UE poate angaja statele asociate din Parteneriatul Estic – Georgia, Moldova și Ucraina – în inițiativele sale ce țin de combaterea dezinformării. Acest lucru nu corespunde deocamdată realității. Rapoartele de implementare a Acordului în Georgia (2020), Moldova (2019) și Ucraina (2019) nu indică nicio măsură exclusivă ce ar urmări sporirea rezilienței informaționale. Examinarea rapoartelor arată că interesul UE se rezumă la consolidarea mass-media și aproximarea directivei europene privind serviciile media audiovizuale, care creează premise pentru liberalizarea pieței media.
Mai mult decât atât, instituțiile UE (StratCom) nu tratează diferențiat Georgia, Moldova și Ucraina, ci laolaltă cu celelalte state ale Parteneriatului, atunci când depistează și demontează dezinformarea de origine rusească. Predomină combaterea falsurilor despre prezența UE în cele șase state. Gradual, activitatea europeană de anti-dezinformare se preocupă de imaginea SUA, NATO etc., însă ca reacție la discursul circulat de presa loială Kremlinului, iar uneori inclusiv prin intermediul aliaților transnaționali ai Rusiei (guverne, partide politice etc.).
În cazul Moldovei, inițiativa EuvsDisinfo a scos la iveală distorsionarea poziționării reale a UE vizavi de alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. O dezinformare care țintește Ucraina și Azerbaijan vizează conflictul din Nagorno Karabakh și pretinde că Kievul ar “pregăti militanți pentru a lupta împotriva Armeniei”. Într-o conspirație anti-georgiană recentă, Tbilisi este acuzat că ar intenționa să infecteze cu COVID-19 regiunea separatistă Osetia de Sud.
Demascarea informației false apărute la interacțiunea Bruxelles-ului cu vecinii estici se face în câteva limbi oficiale ale UE, inclusiv în engleză și rusă. Totuși, absența limbilor naționale ale statelor Parteneriatului restrânge cercul de consum al produsului deconspirării. Cooperarea la nivelul Planului de acțiuni contra dezinformării implementat de UE sau posibilitatea de a adera la Sistemul Rapid de Alertă sunt la fel de importante. Extinderea mecanismelor spre vecinii estici pot conține principiul de condiționalitate, similar dialogului de liberalizare a vizelor, care să reformeze legislația și autoritățile ce guvernează spațiul informațional național. Participarea la aceste mecanisme poate fi mixtă și să implice, în măsură egală, autoritățile și societatea civilă în cazul statelor asociate – Georgia, Moldova și Ucraina. În zonele euroasiatice și/sau autoritare ale Parteneriatului Estic, accesul la instrumentele de combatere a dezinformării trebuie să fie deschis pentru sectorul non-guvernamental. Până a fi oferite statelor din Parteneriatul Estic, mecanismele de combatere a dezinformării trebuie unificate într-un sistem unic, care să permită setarea unor obiective comune și evaluarea unitară a capacităților de reziliență informațională. În prezent, acestea se caracterizează prin câteva neajunsuri sistemice: 1) fragmentarea instituțională și pulverizarea responsabilității; 2) suprapunerea sau dublarea funcțiilor; 3) și, hiper-concentrarea geopolitică a activității, cu o focusare a resurselor pe Rusia, nu și pe dezinformarea de origine chineză.
