Independența Moldovei împlinește 28 ani în vara lui 2019. Pe parcursul celor practic trei decenii de independență, dispoziția populației a avut o înclinație preponderent pesimistă. Dominarea sentimentului de neîncredere continuă să impulsioneze instinctele de supraviețuire ale moldovenilor nu doar în limitele frontierelor naționale, ci și peste hotarele țării. Din aceste considerente, rolul diasporei moldovenești este doar în creștere.
După schimbările politice din 2009, când Comuniștii au fost înlocuiți de Alianțele pentru Integrare Europeană, clasa politică a început să graviteze în jurul acestui segment lărgit al populației din motive utilitariste, care variază de la activismul electoral până la, mai nou, căutarea de resurse umane profesioniste și integre.
Prioritățile anunțate ale guvernării față de diasporă se încadrează în trei dimensiuni. În conformitate cu clasamentul Premierului Maia Sandu (Gov.md, 16 August 2019), pe primul loc se află asigurarea drepturilor politice și anume dreptul la vot. Cea de-a doua dimensiune se referă la valorificarea potențialului uman al diasporei, acumulat datorită interacțiunilor profesionale și educaționale, peste hotarele țării. A treia prioritate se centrează pe facilitarea reîntoarcerii diasporei. Spre deosebire de drepturile politice ce pot fi ușor înfăptuite, celelalte obiective necesită o voință puternică a moldovenilor plecați de a reveni, dar și o capacitate a Moldovei de a captiva. Cu alte cuvinte, evoluțiile legate de democratizarea politică și modernizarea economiei, dar cel mai mult de combaterea corupției, trebuie să înlăture temerile existențiale ale cetățenilor.
Moldovenii plecați – migranți economici sau diasporă?
Privită în ansamblu ca totalitatea emigranților moldoveni, sezonieri sau permanenți, diaspora este deseori definită ca un grup numeros și omogen de (circa) 1 milion de persoane. Aceasta reprezintă a treia parte a populației țării de 3,5 milioane, care datorită migrației și factorilor demografici negativi s-a comprimat până la 2,9 milioane, în baza estimărilor Recensământului din 2014 (Vezi Tabelul 1). Sursele oficiale, verificabile, divizează însă diaspora în exponenții emigrației definitive (101 mii de persoane) și participanții la migrația temporară (109 mii de persoane) și permanentă (411 mii de persoane). Toate aceste categorii numără în total 512 mii de persoane (Strategia “Diaspora-2025”, Februarie 2016).
Pe de o parte, în documentele de politici adoptate până acum, profilul diasporei este puternic generalizat. Pe de altă parte, literatura academică oferă o viziune mai restrânsă și precisă vizavi de diasporă. Teoretic, primo, reprezentanții unei diaspore veritabile devin cei ce sunt stabiliți cu traiul în afara locului de trai primar, simbolizat drept „baștină”. Segundo, aceștia se conectează în egală măsură cu statul adoptiv și cu “baștina”. Și, tertio, ei se disting ca grup separat, dar integrat, în interiorul societății adoptive (Rima Berns-McGown, 2008). De aceea, o estimare corectă a dimensiunii diasporei moldovenești nu depășește cifra de 101 mii de persoane. Restul 400 mii de persoane nimeresc mai degrabă în categoria de migranți moldoveni temporari sau permanenți.
Legăturile juridice, profunde sau, din contra, calculate, cu statul vecin (România), construite de către moldovenii cu dublă cetățenie, triplează identitatea majorității moldovenilor plecați. Pe lângă diasporă sau migranți economici moldoveni, aceștia îmbină statutul de cetățean român, cu care primesc dreptul de a se integra în diaspora română. Statistica exactă a moldovenilor cu cetățenie română nu a fost niciodată solicitată sau calculată de sine stătător de către autoritățile Moldovei. Conform speculațiilor politicienilor, dubla cetățenie este răspândită în rândul a cel puțin 1 milion de cetățeni (Europa Liberă, 20 aprilie 2019). Prin urmare, vorbind tehnic, 1/3 din populația țării se poate alătura, cu ușurință, la două diaspore, concomitent.
Dispoziția societală versus potențialul politico-financiar al moldovenilor plecați
Reticența persistentă față de instituțiile publice, cauzată de calitatea serviciilor publice sau administrarea precară a proprietății de stat, a distanțat inevitabil cetățenii de stat. Niciodată de la declararea independenței pe 27 august 1991, potrivit sondajelor existente, moldovenii nu au prognozat viitorul țării cu sentiment încurajator absolut de 50+1%. Iar maximul pozitiv a fost înregistrat în 2005 (43.9%), în timpul guvernării Partidului Comuniștilor, aflat în plină reorientare externă spre Vest. Totodată, percepția negativă a atins un nivel istoric îngrijorător în 2015 (88.1%), când “furtul din sistemul bancar” a bulversat scena politică și l-a propulsat la putere pe oligarhul Vlad Plahotniuc (Vezi Tabelul 2). În rest, atitudinea negativă față de evoluția din țară a prevalat constant – între 45% și 88% (între ianuarie 2001 și ianuarie 2019).
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributor.ro
