1. Introducere
În articolul publicat la 21 februarie a. c. am analizat unele dintre particularitățile teritoriale ale depopulării țării. În câteva comentarii autorii au extins aria acestor probleme, abordând starea negativă generală a populației țării. Spuneam atunci că voi reveni la situația generală a populației țării și la câteva fațete ale dezvoltărilor viitoare, înscrise solid în evoluțiile din ultimii 30 de ani dar și dinainte de anul 1990.
În acest articol sunt prezentate perspective ale populației țării în trei abordări diferite, două având drept surse studii foarte recente publicate de instituții internaționale de mare autoritate în domeniu. La 4 iunie a fost lansat la Bruxelles, la Comisia Europeană, raportul ”Demographic Scenarios for the EU – Migration, Population and Education” , cu participarea unor înalte oficialități ale Comisiei Europene și Parlamentului European. Raportul a fost elaborat de International Institute for Applied Systems Analysis (IIASA)(Austria) și Centre of Expertise on Population and Migration (CEPAM). Acest din urmă organism este o structură de parteneriat în cercetare între IIASA și Joint Research Centre (JRC), importantul serviciu de știință și cunoaștere al Comisiei Europene, având drept misiune furnizarea de consiliere științifică independentă și suport politicilor Uniunii Europene. Opțiunea Comisiei Europene de a încredința elaborarea studiilor unui prestigios institut internațional de cercetare, având de mai multă vreme un cunoscut program dedicat populației mondiale – International Institute for Applied Systems Analysis (IIASA), constituie o abordare nouă la nivelul Comisiei a situației demografice și perspectivelor populației din țările UE28. Volumul a fost publicat în anul 2018 dar s-a bucurat, prin importanță și independența științifică a autorilor, de o multiplă diseminare ulterioară din partea instituțiilor/structurilor de cercetare care au participat la elaborarea proiectului.
La 19 iunie Divizia de Populație ONU a lansat seria 2019 a Perspectivelor populației mondiale (este cea de-a 26-a serie). La perspectivele din aceste două surse se adaugă, în prezentare detaliată, cele elaborate de autor la Centrul de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici” al Academiei Române. Prin prezentarea datelor asupra perspectivelor populației rezidente a țării din trei abordări, cititorului i se oferă date și repere comparative menite a îmbogăți cunoașterea situației demografice a țării și a perspectivelor acesteia.
Perspectivelor populației rezidente din proiectările Diviziei de Populație ONU și Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici” li se adaugă un exercițiu cu totul particular, cel al explorării complicatului parcurs al unei teoretice redresări a situației demografice. După un declin etalat pe trei decenii și deteriorare ireparabilă a structurii pe vârste a populației, drumul redresării este incert. În Addendum este tratată problema măsurii în care generațiile se înlocuiesc în România. Ceea ce vedem la nivelul anilor calendaristici nu sunt decât secvențe din formarea descendenței generațiilor și doar descendența finală (atinsă la vârsta de 50 de ani)arată adevărata evoluție în timp a populației. Datele și aprecierile pot oferi cititorului repere pentru o mai corectă înțelegere a complexității la care a ajuns situația demografică a țării și perspectivele acesteia. Unele aprecieri asupra dimensiunii populației rezidente a țării sunt prezentate în Anexă.
2. Populația rezidentă a României în trei seturi de proiectări
Proiectările unei populații sunt elaborate în mai multe variante diferențiate prin ipotezele asupra mortalității populației (sintetizată în speranța de viață la naștere), fertilității feminine (sintetizat în numărul mediu de copii aduși pe lume de-a lungul vieții de o femeie (un cuplu)) și migrației externe. Nu este întotdeauna ușor a prezenta rezultate comparabile din seturi diferite de proiectări, fundamentate pe ipoteze diferite și folosind moduri particulare de prezentare a rezultatelor și/ori grad variabil de detaliere. Varianta reținută pentru o prezentare comparativă semnificativă este cea în care rata fertilității totale este constantă în timp. Și ipotezele și cele mai importante rezultate ale variantelor de proiectare a populației rezidente a României până la mijlocul secolului sunt prezentate în tabelul 1. Se cuvine a menționa că varianta din propriile proiectări include o ipoteză asupra migrației externe, opțiune evitată în proiectările de până acum (va fi prezentată în secțiunea X și varianta fără ipoteză asupra migrației externe). Pentru aprecierea datelor proprii anului 2020 am introdus, între paranteze, la fiecare indicator, datele pe anul 2018
În toate variantele declinul populației rezidente în perioada 2020-2050 ar fi enorm, de 4,6 milioane locuitori în varianta CEPAM, 3,8 în varianta CCD-VT și 3,2 milioane în varianta DP-ONU. În valoare relativă proporțiile sunt dramatice: aproape 24 la sută, 19 și 16 la sută. Dacă declinul îl determinăm față de începutul anului 2018 depopularea țării este și mai gravă: 25, 21 și 18 la sută. Contribuția majoră la declin revine în toate variantele scăderii naturale a populației prin menținerea fertilității la 1,5-1,6 copii la o femeie, nivel sensibil inferior celui care asigură înlocuirea în timp a generațiilor. Diferențele dintre variante provin, fundamental, din viziunea autorilor asupra evoluției migrației externe. La nivelul întregii perioade 2020-2050 migrația netă negativă ar fi de 1,2 milioane locuitori în varianta CEPAM, 571 mii în varianta CCD-VT și numai 275 mii în varianta Diviziei de Populație. Fără îndoială, ipotezele sunt greu de susținut cu argumente solide, evoluțiile viitoare ale migrației românești, pe întinderea celor 30 de ani, depinzând de numeroși factori economici, sociali și politici interni și internaționali. Surprinde nivelul ridicat al migrației nete din proiectările CEPAM, valorile pe cinci ani coborând de la 278 mii în anii 2015-2020 la numai 210 mii în perioada 2045-2050. Pe de altă parte, în proiectările DP-ONU ipoteza din seria 2019 a proiectărilor prevede o diminuare a migrației nete în raport cu ipoteza din seria 2017 a proiectărilor. Ipoteza asupra speranței de viață la naștere nu diferă semnificativ în variantele DP-ONU și CCD-VT dar se pot remarca valorile net superioare din proiectările CEPAM, ceea ce a diminuat într-o anumită măsură potențialul declin al populației provenit din nivelul ridicat al migrației negative.
În tabel sunt prezentate și valorile a trei indicatori ai schimbărilor din structura pe vârste a populației – ponderea populației în vârstă de 65 ani și peste, vârsta mediană a populației și raportul de dependență a vârstnicilor (persoane în vârstă de 65 ani și peste la 100 de persoane adulte (15-64 ani)). Cei trei indicatori conturează accentuarea procesului de îmbătrânire demografică și creșterea sarcinii economice a populației adulte în raport cu populația vârstnică, inactivă economic în cea mai mare parte. Există o foarte bună corespondență a valorilor celor trei indicatori în proiectările DP-ONU și CCD-VT dar par surprinzătoare și relativ contradictorii valorile din proiectările CEPAM: o proporție mai mică a populației în vârstă de 65 ani și peste, pe de o parte, și valori mai ridicate la vârsta mediană și raportul de dependență, pe de altă parte.
Perspectivele populației rezidente a României provenite din cele trei surse, două fiind internaționale, poartă amprenta opțiunii autorilor asupra schimbărilor pe care le vor cunoaște în timp cele două componente ale evoluției populației, mișcarea naturală și migrația externă, cea dintâi rezultând din ipotezele asupra nivelului și evoluției speranței de viață la naștere și a numărului mediu de copii aduși pe lume de o femeie. Se pot adăuga disponibilitatea celor mai recente date asupra populației și fenomenelor demografice și gradul de detaliere a informațiilor. Concluziile proiectărilor sunt însă identice: fără o redresare considerabilă a natalității, populația rezidentă își va continua declinul în ritm mai ridicat, amplificând gradul de depopulare a țării.
3. Perspective ale populației rezidente fără și cu ipoteză asupra migrației externe
Deteriorarea întregii construcții demografice pornind de la populația rezidentă actuală în ipoteza menținerii numărului mediu de copii la o femeie din ultimii ani și admițând continuarea progresului speranței de viață la naștere a mai fost abordată de autor în articole publicate la Contributors în ultimii trei ani (21 iunie 2018, 29 iunie 2017, 28 noiembrie 2016). Nu a fost inclusă în proiectările prezentate în acele articole o variantă cu ipoteză asupra migrației externe, din rațiuni de prudență, risc și dificultate în fundamentarea dezvoltărilor viitoare ale unui fenomen fluid în contextul economic, social și politic din țara noastră dar și din țările dezvoltate. Rezultatele din tabelul 2 în varianta fără migrație sunt coerente și perfect comparabile cu cele publicate anterior dar și cu cele pe care le găsim, în variante fără migrație externă, în proiectările Diviziei de Populație ONU (2019), Eurostat (2017) și Institutului Național de Statistică (2017). Variantele prezentate în tabelul 1 includ o ipoteză asupra migrației externe. Rezultatele sumare din varianta elaborată de autor vor fi mai bine evaluate și analizate prin plasarea lor alături de varianta fără migrație externă și în tabel 2 se află cei mai importanți indicatori din ambele variante. Fațeta inedită a rezultatelor din cele două variante este modul complex în care migrația externă negativă deteriorează situația demografică a țării, atât la nivelul numărului populației și al structurii pe vârste, cât și asupra natalității și mortalității populației.
Tabelul 2. Perspective ale populației rezidente fără și cu ipoteză asupra migrației externe
Ipoteza asupra migrației externe presupune reducerea continuă a migrației nete negative și atingerea echilibrului între numărul emigranților și al imigranților în anul 2040 (migrație netă zero). Migrația netă anuală de la care se pleacă este cea medie din anii 2015-2017 – însemnând minus 62 mii persoane (distribuite pe sexe și vârste). Menționam că adoptarea unei ipoteze asupra migrației externe este o întreprindere dominată de imprevizibil și risc. Migrația românilor în următorii 20 de ani va depinde de raportul dintre forța factorilor determinanți ai emigrării, din țară, și forța factorilor determinanți ai atracției din țările dezvoltate. Fără o schimbare radicală a contextului economic, social și politic din țară și admițând nedeteriorarea celui din țările dezvoltate, propensiunea spre emigrare va rămâne la fel de puternică și migrația va continua să rămână negativă. Ipoteza adoptată este, în fondul ei, una optimistă. Rațiunea includerii ipotezei asupra migrației este în primul rând cea de a oferiri cititorului posibilitatea de a examina, într-o manieră comparativă, cât de complexe și nocive sunt consecințele migrației negative, chiar în regres al dimensiunii, asupra întregii construcții demografice – număr al populației, structura pe vârste, natalitate, mortalitate. Proiectările sunt elaborate în ipoteza continuării ascensiunii speranței de viață la naștere și regresului ratelor de mortalitate pe vârste, chiar dacă stagnarea progresului speranței de viață la naștere din ultimii ani ridică semne de întrebare. Ipoteza asupra fertilității feminine prevede menținerea acesteia la aproape 1,6 copii la o femeie (nivelul din anul 2017) dar introducând continuarea considerabilelor schimbări din structura pe vârste a fertilității și apropierea acesteia în timp de modelul structural din țări dezvoltate (cu o vârstă medie a mamelor la aducerea pe lume a copiilor mult mai ridicată).
La mijlocul secolului populația rezidentă a țării ar urma să ajungă la 16,4 milioane locuitori, ceea ce ar însemna o pierdere de 3,1 milioane locuitori, însemnând 16 la sută din populația rezidentă actuală. O pierdere umană enormă! I se asociază indicatori în deteriorare ai structurii pe vârste, ai natalității și mortalității generale (chiar dacă speranța de viață la naștere ar urma să-și continue ascensiunea). Scăderea naturală anuală a populației ar depăși 100 de mii locuitori după anul 2034 (75 de mii în anul 2018). Vârsta medie a populației s-ar majora de la 42 la peste 46 ani. Cu includerea ipotezei migrației externe dimensiunea declinului ar fi considerabil mai mare – 4 milioane de locuitori, însemnând 21 la sută din populația rezidentă actuală, populația urmând să ajungă la 15,5 milioane. Compararea numărului populației din cele două variante ne oferă o extrem de utilă informație asupra dublului efect al migrației negative în timp: populația din varianta cu migrație este cu 888 mii locuitori inferioară celei din varianta fără migrație, 688 de mii fiind efect direct al migrației iar 200 de mii persoane fiind efect indirect, însemnând diminuarea numărului de născuți, în timp (în anii 2018-2049), prin emigrare a populației tinere. Copiii de la această populație ar urma să vină pe lume în alte țări (celelalte lucruri fiind egale).
Patru perspective ale schimbărilor din structura pe vârste și, implicit, ale implicațiilor demografice și socio-economice, sunt privilegiate.
Prima este cea a evoluției populației feminine învârstă de 15-49 ani, populația de la care vor proveni copii țării (Figura 1). Declinul ar urma să fie ferm și masiv în ambele variante, continuându-l pe cel de după anul 20015 dar în varianta cu migrație externă deteriorarea este și mai importantă. Această populație va fi compusă predominant din generații aflate în viață, cele din anii 1990-2018 îndeosebi, și numai după anul 2034 vor intra și generațiile 2019-2034. Cu menținerea numărului mediu de copii la o femeie la aproape 1,6 și a ratelor de fertilitate pe vârste corespunzătoare acestuia, evoluția numărului de născuți nu poate fi decât descendentă și datele din tabel indică mărimea regresului și nivelul ratei natalității.
A doua perspectivă reținută este cea a populației de vârstă școlară (Figura 2). Această populație a suferit cel mai mare declin după anul 1989, cu multiple și profunde implicații asupra tuturor componentelor sistemului educațional. De la aproape 8 milioane la începutul anului 1990, populația școlară a ajuns la 4,3 milioane și ar putea coborî la 3,3 și, respectiv, 3,1 milioane în anul 2050. Chiar dacă apreciem cifra din anul 1990 ca fiind rezultat al unei politici pronataliste brutale și forțate, proporțiile declinului acestei populații tinere și multiplele implicații rămân cu totul neobișnuite și cred că sunt argumente pentru a vorbi de una dintre cele mai dramatice schimbări care a avut și are încă loc în societatea românească. Tinerei populații școlare i se asociază populația părinților, formând împreună un ansamblu uman extrem de important în viața socială. Dimensiunea și importanța acestui ansamblu s-au redus dramatic prin scăderea natalității iar perspectivele conturează amplificarea deteriorării. Și în cazul populației feminine în vârstă de 15-49 ani și în cazul populației de vârstă școlară migrația ar diminua efectivele din anul 2050 cu 10 la sută.
A treia perspectivă reținută este cea a populației în vârstă de muncă. Cea mai mare parte a populației adulte (20-64 ani) este activă economic și schimbările pe care ar urma să le cunoască pot constitui un barometru economic. Masiva migrație economică a populației tinere și adulte și diminuarea populației tinere prin regresul natalității au început să afecteze dimensiunea forței de muncă disponibile a țării și criza este bine instalată în unele sectoare ale economiei naționale aflate în expansiune, îndeosebi în regiunile economice Vest, Nord-Vest și Centru. Fenomenul se va extinde prin schimbările demografice care urmează să aibă loc. Cea mai mare parte a populației adulte este activă economic și perspectivele conturează elocvent o reducere considerabilă în deceniile următoare, chiar dacă proporția în întreaga populație va rămâne stabilă, în jurul valorii de 60 la suta. La nivelul întregii perioadei 2018-2050 reculul ar fi de 25 la sută în variantele fără migrație și de 30 la sută în varianta cu includerea migrației. Declinul ar fi mai important după anul 2030, odată cu ieșirea din această grupă de vârstă a generațiilor mari din anii 1967-1968 și cele care au urmat. Reducerea ar fi astfel superioară celei a întregii populații – unde este de 16 și 21 la sută. Se poate afirma cu temei că unei populații aflate în declin masiv și de durată îi corespunde în mod automat și o populație în vârstă de muncă în declin. Schimbarea negativă care va interveni însă în timp la populația în vârstă de muncă este deteriorarea structurii pe vârste. La nivelul a trei grupe de vârstă – 20-29, 30-49 și 50-64 ani, proporția populației din prima grupă de vârstă ar rămâne constantă, în jurul nivelului de 20 la sută, proporția celei din grupa a doua ar cunoaște un regres important, de la 50 la sută astăzi la 42 la sută în anii 2032-2040 și ar cunoaște apoi o redresare moderată ajungând la 45 la sută la mijlocul secolului. În progres ar fi însă proporția populației din grupa de vârstă 50-64 ani, de la 32 la sută la 38-39 la sută în anii 2032-2040 și ar regresa apoi moderat până la 36 la sută. Ceea ce s-ar schimba în varianta cu migrație ar fi doar ușoara accentuare a regresului și progresului din anii 2032-2040 semnalate la vârstele de 30-49 și, respectiv, 50-64 ani. Prin ipoteza adoptată, migrația negativă afectează populația tânără și majorează ușor dimensiunea scăderii proporției populației în vârstă de 30-49 ani, fără a afecta însă direct dimensiunea populației în vârstă de 50-64 ani 65 ani și peste dar accentuându-i proporția (există un efect indirect dar moderat ca impact: în grupa de vârstă 50-64 ani va ajunge, în timp, și populația în vârstă de 30-49 ani, afectată de migrație prin ipoteză).
A patra șiultima perspectivă reținută este cea a procesului de îmbătrânire demografică. Scăderea natalității, pe de o parte, și progresul speranței de viață, pe de altă parte, duc la majorarea proporției populației vârstnice în ansamblul populației. O migrație externă negativă amplifică dimensiunea procesului. Nivelul ridicat al natalității înainte de anul 1990 dar și cel al speranței de viață scăzute la vârstele avansate au determinat un grad de îmbătrânire mai redus în țara noastră în context european în anii care au urmat. Decalajul s-a redus însă continuu pe fondul nivelului scăzut al natalității și masivei emigrații și în anul 2018, după datele Eurostat (2019b), ponderea populației în vârstă de 65 ani și peste a ajuns la 18,2 la sută, nu foarte departe de nivelul mediu din populația UE28 – 19,7 la sută, valorile cele mai ridicate de – 21-22 la sută, fiind în Italia, Portugalia, Grecia, Germania, Finlanda, Letonia și Bulgaria iar cele mai scăzute în Irlanda – 13,8 la sută, Cipru-15,9, Slovacia – 15,5 și Polonia – 17,1 la sută. Perspectivele procesului de îmbătrânire demografică sunt negative, cum era de așteptat, populația în vârstă de 65 ani și peste urmând să ajungă la 24 la sută în anul 2040 și 27 la sută în anul 2050 în varianta fără migrație și la 25 și, respectiv, peste 28 la sută în varianta cu migrație. Vârsta medie a populației urmează a-și continua parcursul ascendent (Figura 3) determinat esențial de mărimea generațiilor care au intrat și vor întra în populația rezidentă. De la o vârstă medie de 42 ani în anul 2018, indicatorul ar urma să ajungă în anul 2050, în cele două variante, la 46,3 și 46,7 ani. Migrația negativă înseamnă contractare a populației tinere, ceea ce majorează vârsta medie.
Ultimul aspect al schimbărilor din structura pe vârste și îmbătrânirea populației este cel al implicațiilor economice. Raportul de dependență a vârstnicilor este o estimare a sarcinii economice a populației adulte, predominant activă economic, față de populația vârstnică, inactivă economic în cea mai mare parte. Revin astăzi 30 de persoane în vârstă de 65 ani și peste la 100 de adulți (20-64 ani). Ar urma o creștere întreruptă temporar între anii 2025-2030, când populația în vârstă de 65 ani și peste va fi în recul moderat, prin intrarea generațiilor mai mici din anii 1960-1966. După anul 2035 ascensiunea raportului este fermă și rapidă, în anul 2050 la 100 de adulți revenind 50,4 vârstnici în varianta fără migrație și cu trei mai mulți în varianta cu migrație (Figura 4).
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
